Interviu cu prof. Luminiţa Vîrlan, inspector şcolar general al judeţului Neamţ
Ediţia a II-a a Galei Excelenţei în Educaţie s-a amînat de pe 28 ianuarie pe 10 februarie. Este organizată de Inspectoratul Şcolar Neamţ sub patronajul spiritual şi cultural a două dintre cele mai sănătoase simboluri naţionale: Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale. În privinţa celui de-al doilea, mai rar invocat în asemenea acţiuni, e de reţinut că pe 30 ianuarie se împlinesc 160 de ani de la naşterea sa.
Rep: -Nu avem cumva o veritabilă inflaţie de excelenţe? Una-două, cine te aştepţi şi cine nu dă diplome de excelenţă în stînga şi-n dreapta.
Luminița Vîrlan: – Gala Învăţămîntului, nu neapărat o gală de excelenţă, dar spre acolo tindem. Vor fi mai multe secţiuni în cadrul galei. Noi vom premia foşti profesori, foşti directori de unităţi de învăţămînt, foşti absolvenţi de marcă din Neamţ, actuali olimpici, actuali profesori, partenerii educaţionali care ne ajută şi aici mă refer în principal la firmele care ne ajută. La ultima categorie nu am cum să nu dau exemplul Kober, care are totdeauna disponibilitatea de a ne ajuta. Dar avem în vedere şi celelalte servicii descentralizate cu care noi colaborăm, care ne ajută permanent.
Rep: -Deci încercaţi să prezentaţi acel ceva bun care deseori trece neobservat?
L.V.: -Mi se pare şi un cadru în care să marcăm că se întîmplă ceva bun în învăţămîntul din Neamţ pentru că, din nefericire, întotdeauna răul este mai misterios, mai insinuant şi, în general, se promovează elementele negative din şcoli. Eu nu zic că în învăţămînt totul este perfect, dar eu doresc să exist ca să îndrept răul!… Dacă n-ar exista răul, ar fi minunat, însă nici nu-l poţi elimina cu totul. Se întîmplă şi foarte multe lucruri bune, lumea trebuie să înţeleagă că învăţămîntul este un sistem care trăieşte şi el în această societate. Eu iubesc atît de mult sistemul ăsta că aş fi în stare să-l aşez sub un clopot de sticlă. Nu ştiu dacă ar fi bine sau rău pentru că, pînă la urmă, un sistem trebuie să trăiască în contextul societăţii…
Rep: -Să fie integrat?
L.V. :_Sigur. Sînt foarte multe lucruri care se întîmplă… Învăţămîntul nu trebuie numai să se adapteze la ce se întîmplă în societate, dar noi trebuie să construim pentru cum vedem societatea peste 10-15 ani. Dacă noi pregătim numai pentru ce se întîmplă la momentul ăsta, e posibil să pregătim nişte oameni care peste 10-15 ani sînt depăşiţi.
Rep: -Gale similare se desfăşoară în toate judeţele?
L.V.:-Nu, asta a fost o iniţiativă a noastră, a Inspectoratului Neamţ. Am înţeles că mai sînt forme de recompensare şi premiere în fiecare judeţ, dar eu am încercat şi am gîndit-o cumva într-un cadru mai larg. O gală de asemenea anvergură numai în Neamţ se realizează.
Rep: -Mie îmi place secţiunea dedicată foştilor absolvenţi, cum li se spune. Personal, îi consider doar absolvenţi mai vechi, care s-au născut mai devreme.
L.V.: -Am cuprins şi foşti absolvenţi ai învăţămîntului din judeţ. Anul trecut l-am premiat pe Ticu Lăcătuşu ca find Everestul – şi la propriu, şi la figurat – a ceea ce înseamnă învăţămîntul, acuma sînt în discuţii cu Sabina Alistar, absolventă de marcă a Rareşului, care a fost premiată recent de Liga Studenţilor Români din Străinătate drept cel mai bun student român în străinătate, la Stanford University. Mă gîndesc şi la Paul Bordaş, un elev care a plecat de la Valea Ursului – i-am fost dirigintă – şi care este acum directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. E doctor în geografie, este şi pasionat de fotografie, a realizat albumul Ţinutul Neamţului. Cînd vorbesc de foşti absolvenţi de marcă, mă gîndesc la regizorul Elisabeta Bostan. De asemenea, tot în cadrul galei vom încerca să aducem ca parteneri educaţionali nu doar firmele sau instituţiile care sînt aici, în spaţiul Neamţului. Mă gîndesc la o legătură prin intermediul calculatorului cu Inspectoratul de Învăţămînt din Washington. Am o relaţie personală acolo şi încerc să dezvolt un parteneriat cu Edgard Hatrik, care este inspector general – chiar aşa se cheamă – de Washington, mai întîi în spaţiul virtual, apoi poate reuşim să trecem şi Oceanul. Tot în cadrul galei, am lansat o invitaţie către Maria Ciobanu, fost inspector general în Republica Moldova, actualmente deputat. Am vorbit cu Centrul cultural francez din Iaşi, cu care noi avem o colaborare foarte bună. Noi am început cu ei, în 1997, cînd eram la inspectorat cu Geo Gille (fost inspector şcolar general – n.a.), proiectul CDI-urilor (Centrele de Documentare şi Informare – n.a.) care a fost implementat pentru prima dată în Neamţ şi primul CDI din ţară a fost la Şcoala nr. 1 din Roman. Este invitat academicianul Solomon Marcus, un colaborator al nostru cu care am reuşit şi o carte, „Educaţia, un spectacol”. Vom prezenta şi relaţia noastră cu Microsoft şi cu Sanda Foamete, care lucrează acolo. În urmă cu un an şi ceva le-am explicat că eu la calculator sînt ca şi la rochii. Ştiu ce vreau să iasă, nu ştiu cum trebuie tăiat… Aşteptăm şi board-ul ministerului, împreună cu ministrul, aştept şi cîţiva colegi inspectori generali din zona Moldovei, ca schimb de bune practici. Îl vom avea invitat şi pe Alex Cumpănaşu de la Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei. Va participa cineva de la Ambasada Finlandei – nu ştiu dacă Excelenţa-Sa va reuşi să vină din nou la Piatra. Dar doamna ambasador a avut amabilitatea să ne răspundă la nişte întrebări despre sistemul de învăţămînt din Finlanda şi sper ca, în luna februarie, să găsiţi discuţia în primul număr al revistei inspectoratului, „Trepte spre excelenţă”, care, vă garantez, nu va fi o revistă şcolară. Sperăm să dezvoltăm o relaţie şi cu Cristina Zarifopol, profesor la Indiana University, cea căreia îi datorăm ediţia de corespondenţe Eminescu – Veronica Micle. Va veni şi Sorin Ivan, director la Tribuna Învăţămîntului. Contăm pe participarea primăriilor oraşelor, însă mi-ar fi foarte greu să rezist din punct de vedere material să invit toţi primarii de comune. Sînt implicaţi, de asemenea, Asociaţia părinţilor şi Consiliul judeţean al elevilor. Nu în ultimul rînd îl amintesc printre participanţi pe vechiul nostru prieten Iulian Costache, lector doctor la Universitatea Bucureşti.
Rep: –Cheltuielile sînt considerabile, nu e nici o îndoială. Autorităţile contribuie cu ceva?
L.V.: -Deja Consiliul Local Piatra Neamţ ne-a alocat în decembrie, prin hotărîre, 20.000 lei. Conducerea Consiliului Judeţean şi-a manifestat disponibilitatea de a ne ajuta cu 30.000 lei, dar trebuie să voteze bugetul mai întîi… (E de subliniat dublul standard practicat de Consiliul judeţean. În decembrie, la spartul tîrgului, i-au aprobat sute de milioane lui Andrei Dăscălescu pentru Filmul de Piatra, dar pentru Gala Excelenţei în Educaţie aşteaptă bugetul pe 2012. – n.a.)
Cu Discovery la şcoală
Rep: –Pînă la urmă, voi degeaba aveţi viziune într-un judeţ sau altul, înţelegeţi nişte mize, pariurile cu viitorul, dezvoltaţi cetăţeanul planetar, cum spune Alexandru Mironov, dacă evoluaţi în cadrul sistemului de învăţămînt de acum şi care este vai de mama lui…
L.V.: -Aşa este, dar s-au făcut nişte paşi importanţi.Uite, mie mi se pare că proiectul acesta al ministerului cu Şcoala Discovery, deci parteneriatul cu Discovery, este unul interesant. Sînt 110 şcoli la nivel naţional şi noi participăm cu o şcoală din Roman. Am nominalizat Şcoala Mihai Eminescu care are şi o anvergură în desfăşurarea proiectelor europene. Există acolo oameni care au antrenament şi cumva şi abordarea lor e mai modernă. Ministerul a dezvoltat un parteneriat cu Discovery Networks. E vorba de predarea ştiinţelor printr-o emisiune de o oră. Începînd cu ziua de astăzi (luni, 16 ianuarie – n.a.), Discovery Channel prezintă de la ora 14 o oră de programe educaţionale: luni – matematică, marţi – chimie, miercuri – biologie, joi – fizică, vineri – alte ştiinţe. Fiecare program va fi reluat a doua zi începînd cu ora 8. Programele sînt specifice pentru clasele V-XII. Există şi un site, scoala.discovery.ro, pe care-l pot accesa şi părinţii să vadă ce anume se întîmplă acolo. Ei bine, ministerul intenţionează să dezvolte proiectul ăsta cu Discovery în funcţie şi de feed-back-ul din teritoriu. Noi am văzut cîteva fragmente dintr-un filmuleţ de tipul acesta în decembrie, ni le-a prezentat ministrul la întîlnirea cu inspectorii şcolari generali de la Căciulata. E vorba de a prezenta informaţia ştiinţifică într-o formă mult mai agreabilă decît scrisul pe tablă, care poate fi arid în anumite circumstanţe. E un exemplu de încercare de sincronizare a sistemului de învăţămînt cu tehnicile moderne de lucru şi de găsirea unor metode moderne de a prezenta copiilor informaţia ştiinţifică.
A consemnat Viorel COSMA
END
5 comentarii
Poate aflam si noi care sunt copiii olimpici si profesorii premiati, ca la alte ziare nu gasim decat articole gen “Can-Can” si nicidecum cultura. Apropos: care sunt olimpicii orasului? Eu nu stiu sa fie vreunul in loturile nationale sau cu medalii la Balcaniade sau Europene. Dvs. stiti?
Este un elev la Colegiul de Informatica. Tarniceru si nu mai stiu cum… parca Andrei…. dar oricum stiu ca este in lotul national si a luat si medalii la internationale. Ceea ce retin este ca desi este mic (la gimnaziu) participa la concursurile de liceu si mai mereu castiga primul loc.
Intrebare pt Luminita Varlan………In acest an la Gala Pemilor de Excelenta in Invatamant vor fi acordate premii si celor alfabetizati sau criteriile vor fi tot cele de anul trecut ? (prietenii stiu de ce…..)
Se pare ca va fi o gala a personalitatilor, nu o gala a elevilor.
Maicuita cata inflamare, cata teatralitate demna de zmeura de aur!Am ramas stupefiata de profunzimea frazei cu calculatorul!