Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    vineri, august 28
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Lista noilor directori din școlile nemțene: 14 directori și adjuncți, numiți interimari înainte de noul an școlar
    • Conducerea lipsește, „subsemnata” explică: CJ Neamț face comunicare fără asumare
    • Atenție, fără apă la robinete în weekend, în Târgu-Neamț și cinci comune
    • Focar de rabie confirmat la o bovină din comuna Cândești. Autoritățile au impus restricții
    • VIDEO. Știrea zilei. Un viceprimar absent la Târgu Neamț
    • Târgu-Neamț- bătaie de joc la adresa cetățenilor. În lipsa primarului, bolnav, vicele și-a luat concediu de odihnă, fără aprobarea Consiliului Local, boicotând o ședință convocată chiar de el!
    • FOTO. 28 august – Ziua Internațională a Salvatorului Montan. „Să fii acolo când cineva are nevoie de tine!”
    • CAS Neamț  – nu sunt sincope în asigurarea fondurilor și a medicamentelor pentru bolnavii oncologici
    • VIDEO. Cafeaua de dimineață. Invitat: Sebastian Ungureanu, nemțeanul care a studiat la Academia Johan Cruyff de la FC Barcelona
    • 127.000 de lei din bugetul Piatra-Neamț pentru „Festivalul Toamnei 2026”. Banii merg, în principal, pe scenă, decoruri și logistică
    Stiri Neamt
    Prima pagină - Învățământ - Din dragoste pentru Învăţămînt
    Învățământ ianuarie 23, 2012

    Din dragoste pentru Învăţămînt

    By MesagerulUpdated:ianuarie 23, 20125 comentarii8 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Interviu cu prof. Luminiţa Vîrlan, inspector şcolar general al judeţului Neamţ

    Ediţia a II-a a Galei Excelenţei în Educaţie s-a amînat de pe 28 ianuarie pe 10 februarie. Este organizată de Inspectoratul Şcolar Neamţ sub patronajul spiritual şi cultural a două dintre cele mai sănătoase simboluri naţionale: Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale. În privinţa celui de-al doilea, mai rar invocat în asemenea acţiuni, e de reţinut că pe 30 ianuarie se împlinesc 160 de ani de la naşterea sa.

    Rep: -Nu avem cumva o veritabilă inflaţie de excelenţe? Una-două, cine te aştepţi şi cine nu dă diplome de excelenţă în stînga şi-n dreapta.

    Luminița Vîrlan: –  Gala Învăţămîntului, nu neapărat o gală de excelenţă, dar spre acolo tindem. Vor fi mai multe secţiuni în cadrul galei. Noi vom premia foşti profesori, foşti directori de unităţi de învăţămînt, foşti absolvenţi de marcă din Neamţ, actuali olimpici, actuali profesori, partenerii educaţionali care ne ajută şi aici mă refer în principal la firmele care ne ajută. La ultima categorie nu am cum să nu dau exemplul Kober, care are totdeauna disponibilitatea de a ne ajuta. Dar avem în vedere şi celelalte servicii descentralizate cu care noi colaborăm, care ne ajută permanent.

    Rep: -Deci încercaţi să prezentaţi acel ceva bun care deseori trece neobservat?

    L.V.: -Mi se pare şi un cadru în care să marcăm că se întîmplă ceva bun în învăţămîntul din Neamţ pentru că, din nefericire, întotdeauna răul este mai misterios, mai insinuant şi, în general, se promovează elementele negative din şcoli. Eu nu zic că în învăţămînt totul este perfect, dar eu doresc să exist ca să îndrept răul!… Dacă n-ar exista răul, ar fi minunat, însă nici nu-l poţi elimina cu totul. Se întîmplă şi foarte multe lucruri bune, lumea trebuie să înţeleagă că învăţămîntul este un sistem care trăieşte şi el în această societate. Eu iubesc atît de mult sistemul ăsta că aş fi în stare să-l aşez sub un clopot de sticlă. Nu ştiu dacă ar fi bine sau rău pentru că, pînă la urmă, un sistem trebuie să trăiască în contextul societăţii…

    Rep: -Să fie integrat?

    L.V. :_Sigur. Sînt foarte multe lucruri care se întîmplă… Învăţămîntul nu trebuie numai să se adapteze la ce se întîmplă în societate, dar noi trebuie să construim pentru cum vedem societatea peste 10-15 ani. Dacă noi pregătim numai pentru ce se întîmplă la momentul ăsta, e posibil să pregătim nişte oameni care peste 10-15 ani sînt depăşiţi.

    Rep: -Gale similare se desfăşoară în toate judeţele?

    L.V.:-Nu, asta a fost o iniţiativă a noastră, a Inspectoratului Neamţ. Am înţeles că mai sînt forme de recompensare şi premiere în fiecare judeţ, dar eu am încercat şi am gîndit-o cumva într-un cadru mai larg. O gală de asemenea anvergură numai în Neamţ se realizează.

    Rep: -Mie îmi place secţiunea dedicată foştilor absolvenţi, cum li se spune. Personal, îi consider doar absolvenţi mai vechi, care s-au născut mai devreme.

    L.V.: -Am cuprins şi foşti absolvenţi ai învăţămîntului din judeţ. Anul trecut l-am premiat pe Ticu Lăcătuşu ca find Everestul – şi la propriu, şi la figurat – a ceea ce înseamnă învăţămîntul, acuma sînt în discuţii cu Sabina Alistar, absolventă de marcă a Rareşului, care a fost premiată recent de Liga Studenţilor Români din Străinătate drept cel mai bun student român în străinătate, la Stanford University. Mă gîndesc şi la Paul Bordaş, un elev care a plecat de la Valea Ursului – i-am fost dirigintă – şi care este acum directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. E doctor în geografie, este şi pasionat de fotografie, a realizat albumul Ţinutul Neamţului. Cînd vorbesc de foşti absolvenţi de marcă, mă gîndesc la regizorul Elisabeta Bostan. De asemenea, tot în cadrul galei vom încerca să aducem ca parteneri educaţionali nu doar firmele sau instituţiile care sînt aici, în spaţiul Neamţului. Mă gîndesc la o legătură prin intermediul calculatorului cu Inspectoratul de Învăţămînt din Washington. Am o relaţie personală acolo şi încerc să dezvolt un parteneriat cu Edgard Hatrik, care este inspector general – chiar aşa se cheamă – de Washington, mai întîi în spaţiul virtual, apoi poate reuşim să trecem şi Oceanul. Tot în cadrul galei, am lansat o invitaţie către Maria Ciobanu, fost inspector general în Republica Moldova, actualmente deputat. Am vorbit cu Centrul cultural francez din Iaşi, cu care noi avem o colaborare foarte bună. Noi am început cu ei, în 1997, cînd eram la inspectorat cu Geo Gille (fost inspector şcolar general – n.a.), proiectul CDI-urilor (Centrele de Documentare şi Informare – n.a.) care a fost implementat pentru prima dată în Neamţ şi primul CDI din ţară a fost la Şcoala nr. 1 din Roman. Este invitat academicianul Solomon Marcus, un colaborator al nostru cu care am reuşit şi o carte, „Educaţia, un spectacol”. Vom prezenta şi relaţia noastră cu Microsoft şi cu Sanda Foamete, care lucrează acolo. În urmă cu un an şi ceva le-am explicat că eu la calculator sînt ca şi la rochii. Ştiu ce vreau să iasă, nu ştiu cum trebuie tăiat… Aşteptăm şi board-ul ministerului, împreună cu ministrul, aştept şi cîţiva colegi inspectori generali din zona Moldovei, ca schimb de bune practici. Îl vom avea invitat şi pe Alex Cumpănaşu de la Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei. Va participa cineva de la Ambasada Finlandei – nu ştiu dacă Excelenţa-Sa va reuşi să vină din nou la Piatra. Dar doamna ambasador a avut amabilitatea să ne răspundă la nişte întrebări despre sistemul de învăţămînt din Finlanda şi sper ca, în luna februarie, să găsiţi discuţia în primul număr al revistei inspectoratului, „Trepte spre excelenţă”, care, vă garantez, nu va fi o revistă şcolară. Sperăm să dezvoltăm o relaţie şi cu Cristina Zarifopol, profesor la Indiana University, cea căreia îi datorăm ediţia de corespondenţe Eminescu – Veronica Micle. Va veni şi Sorin Ivan, director la Tribuna Învăţămîntului. Contăm pe participarea primăriilor oraşelor, însă mi-ar fi foarte greu să rezist din punct de vedere material să invit toţi primarii de comune. Sînt implicaţi, de asemenea, Asociaţia părinţilor şi Consiliul judeţean al elevilor. Nu în ultimul rînd îl amintesc printre participanţi pe vechiul nostru prieten Iulian Costache, lector doctor la Universitatea Bucureşti.

    Rep: –Cheltuielile sînt considerabile, nu e nici o îndoială. Autorităţile contribuie cu ceva?

    L.V.: -Deja Consiliul Local Piatra Neamţ ne-a alocat în decembrie, prin hotărîre, 20.000 lei. Conducerea Consiliului Judeţean şi-a manifestat disponibilitatea de a ne ajuta cu 30.000 lei, dar trebuie să voteze bugetul mai întîi… (E de subliniat dublul standard practicat de Consiliul judeţean. În decembrie, la spartul tîrgului, i-au aprobat sute de milioane lui Andrei Dăscălescu pentru Filmul de Piatra, dar pentru Gala Excelenţei în Educaţie aşteaptă bugetul pe 2012. – n.a.)

     Cu Discovery la şcoală

    Rep: –Pînă la urmă, voi degeaba aveţi viziune într-un judeţ sau altul, înţelegeţi nişte mize, pariurile cu viitorul, dezvoltaţi cetăţeanul planetar, cum spune Alexandru Mironov, dacă evoluaţi în cadrul sistemului de învăţămînt de acum şi care este vai de mama lui…

    L.V.: -Aşa este, dar s-au făcut nişte paşi importanţi.Uite, mie mi se pare că proiectul acesta al ministerului cu Şcoala Discovery, deci parteneriatul cu Discovery, este unul interesant. Sînt 110 şcoli la nivel naţional şi noi participăm cu o şcoală din Roman. Am nominalizat Şcoala Mihai Eminescu care are şi o anvergură în desfăşurarea proiectelor europene. Există acolo oameni care au antrenament şi cumva şi abordarea lor e mai modernă. Ministerul a dezvoltat un parteneriat cu Discovery Networks. E vorba de predarea ştiinţelor printr-o emisiune de o oră. Începînd cu ziua de astăzi (luni, 16 ianuarie – n.a.), Discovery Channel prezintă de la ora 14 o oră de programe educaţionale: luni – matematică, marţi – chimie, miercuri – biologie, joi – fizică, vineri – alte ştiinţe. Fiecare program va fi reluat a doua zi începînd cu ora 8. Programele sînt specifice pentru clasele V-XII. Există şi un site, scoala.discovery.ro, pe care-l pot accesa şi părinţii să vadă ce anume se întîmplă acolo. Ei bine, ministerul intenţionează să dezvolte proiectul ăsta cu Discovery în funcţie şi de feed-back-ul din teritoriu. Noi am văzut cîteva fragmente dintr-un filmuleţ de tipul acesta în decembrie, ni le-a prezentat ministrul la întîlnirea cu inspectorii şcolari generali de la Căciulata. E vorba de a prezenta informaţia ştiinţifică într-o formă mult mai agreabilă decît scrisul pe tablă, care poate fi arid în anumite circumstanţe. E un exemplu de încercare de sincronizare a sistemului de învăţămînt cu tehnicile moderne de lucru şi de găsirea unor metode moderne de a prezenta copiilor informaţia ştiinţifică.

    A consemnat Viorel COSMA

     

    END

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Petiție SENS fără sens în Bacău! ZCH VIDEO. Se lucrează la reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 – cea mai mare din Piatra-Neamț NewsEdge Probele electronice și noul cadru european privind e-Evidence. De ce anchetele transfrontaliere întâmpină încă obstacole BusinessEdge Fast-food-ul domină piața restaurantelor din România. Cifra de afaceri a primelor 10 companii a crescut la 4,74 miliarde de lei
    academicianul Solomon Marcus Alex Cumpănaşu Andrei Dascalescu Centrul cultural francez din Iaşi Consiliul Local Piatra Neamț Discovery Gala Invatamintului Inspectoratul Scoalar Neamt Liga Studenţilor Români din Străinătate Luminiţa Vîrlan Şcoala Mihai Eminescu Ticu Lăcătușu Ţinutul Neamţului Trepte spre excelenţă” Tribuna Învăţămîntului Universitatea Bucureşti
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleDana Macsim luată, controlată și analizată
    Next Article Protestele amînă taxa auto
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    Lista noilor directori din școlile nemțene: 14 directori și adjuncți, numiți interimari înainte de noul an școlar

    august 28, 2026

    Alexandru Leon reprezintă Neamțul la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori. El vrea să reprezinte România la etapa internațională!

    august 25, 2026
    Calendarul Evaluării Naționale

    Excluderea examenului de admitere la liceu: proiectul a trecut de Camera Deputaților

    august 25, 2026
    View 5 Comments

    5 comentarii

    1. Emil cel Bun dar Rau on ianuarie 23, 2012 11:36 am

      Poate aflam si noi care sunt copiii olimpici si profesorii premiati, ca la alte ziare nu gasim decat articole gen „Can-Can” si nicidecum cultura. Apropos: care sunt olimpicii orasului? Eu nu stiu sa fie vreunul in loturile nationale sau cu medalii la Balcaniade sau Europene. Dvs. stiti?

      Reply
    2. Ion Balcan on ianuarie 23, 2012 12:15 pm

      Este un elev la Colegiul de Informatica. Tarniceru si nu mai stiu cum… parca Andrei…. dar oricum stiu ca este in lotul national si a luat si medalii la internationale. Ceea ce retin este ca desi este mic (la gimnaziu) participa la concursurile de liceu si mai mereu castiga primul loc.

      Reply
    3. Ionutz on ianuarie 24, 2012 8:58 pm

      Intrebare pt Luminita Varlan………In acest an la Gala Pemilor de Excelenta in Invatamant vor fi acordate premii si celor alfabetizati sau criteriile vor fi tot cele de anul trecut ? (prietenii stiu de ce…..)

      Reply
    4. Madalina on februarie 4, 2012 11:11 pm

      Se pare ca va fi o gala a personalitatilor, nu o gala a elevilor.

      Reply
    5. limba de lemn pe croiala Dior on mai 26, 2015 6:13 pm

      Maicuita cata inflamare, cata teatralitate demna de zmeura de aur!Am ramas stupefiata de profunzimea frazei cu calculatorul!

      Reply
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.