Pagini de geografie, pagini de viață

 Alexandru Iacob este profesor de geografie la Colegiul Naţional ”Petru Rareş”. A terminat liceul energetic, actualul Colegiu de Informatică, secţia Electrotehnică. Geografia i-a plăcut însă din copilărie, de pe vremea în care părinţii îl plimbau cu trenul prin ţară, în fiecare vară.  Chiar dacă părinţii i-au prevăzut alt viitor, de inginer sau medic, a hotărît să facă geografia şi o limbă străină, germana, la Iaşi. Nu s-a simţit potrivit pentru ce vroiau părinţii la vremea respectivă, mai ales că nu i-a plăcut niciodată matematica sau chimia. Ca să nu mai vorbim de sensibilitatea deosebită la sînge. Decizia i-a fost acceptată pentru că era vorba, pînă la urmă, de o profesie nobilă. Cea de profesor. A ajuns la ”Petru Rareş”, prin concurs, în 1994, şi de atunci îşi face meseria. Cu drag şi suflet.

Obiceiuri şi tabieturi

Profesorul de geografie duce o viaţă sănătoasă. Sau măcar încearcă. Merge la sală, face sport, vara înoată, face gimnastică. Merge foarte mult pe jos. Zilnic face mişcare. Stilul de viaţă sănătos este întreţinut şi de mîncarea sănătoasă. Încearcă să aibă o alimentaţie ca la carte, fără excese. Fără prea multe prăjeli, zahăr sau carne roşie. Se străduieşte să-şi menţină greutatea din liceu. A reușit pînă acum.

Este o persoană raţională. Judecă lucrurile bazate pe fapte. ”Dacă faptele vorbesc, accept concluzia chiar dacă nu-mi place. Mi-ar fi plăcut ca ştiinţa să spună că e sănătos să mănînci cartofi prăjiţi sau multe prăjituri. Dar nu spune”, spune profesorul.

Alexandru Iacob spune despre el că este punctual, deși nu aşteaptă ca și cei de lîngă el să fie la fel. În schimb, pe elevi încearcă să îi învețe punctualitatea. Cînd sună clopoţelul, profesorul este deja în clasă. Uneori chiar înainte să se sune de intrare. Copiii s-au obișnuit cu asta și se străduiesc să fie prezenți. Nu le-a fost ușor, dar, cu timpul, s-au adaptat dascălului lor.

Tehnologia în exces dăunează

Alexandru Iacob este pasionat şi de tehnologie, încă din liceu, de pe vremea cînd citea cu ardoare “Ştiinţă şi tehnică” şi “Cutezătorii” şi, la ore, dădea găuri cu bormaşina. Copil fiind, inventa tot soiul de lucruri. Peste ani, a încercat brevetarea invențiilor sale. A reuăit pînă acum doar cu una, dar e optimist.

Are şi un blog personal, în care tratează impactul tehnologiei asupra oamenilor. Blogul lui nu este despre tehnică, ci despre răul și binele pe care ni le face tehnologia.

Împacă pasiunea cu profesia, chiar dacă, spune el, ar putea exista foarte bine şi una fără cealaltă. Împlinirea însă vine din amîndouă. ”Cred că, dacă aş fi mers pe mîna părinţilor, era altfel, eram inginer, făceam invenţii la locul de muncă. Totuşi, cred că au cîntărit greu în balanţă geografia şi limba germană”, povesteşte el. Spune că orice exces e dăunător. Prea multă tehnologie strică şi totuşi “nu tehnologia în sine e vinovată, ci utilizarea ei”. Adept al tehnologiei, Alexandru Iacob le dă voie copiilor la ore să caute o informaţie pe internet. Ştie că sînt dependenţi de tehnică. ”Nu e vina lor, astea-s timpurile. Generaţiile care stăteau cu ochii în carte sau în revistă o făceau pentru că aveau acces la cărţi. Ȋnaintea lor, cu vreo 10 generaţii, nu se tipăreau cărţi”, spune Alexandru Iacob.

Cartea de vizită i-o fac rezultatele copiilor

An de an, Colegiul ”Petru Rareș” are copii la olimpiadele de Geografie. Alexandru Iacob a avut olimpici calificaţi la naţională, care s-au întors cu premii şi mențiuni. În 2006, îşi aminteşte el cu mîndrie, toţi elevii din judeţ care au ajuns la faza națională erau de la Rareș. Singura lui mîhnire este că prea puţini dintre cei care au fost la olimpiade de Geografie au ajuns să facă o meserie din asta.Au fost unii care au atins Geografia ca parte în programa universitară, la ASE de exemplu, dar prea puțini s-au făcut profesori de geografie.

Profesorul Iacob păstrează legătura cu foştii elevi. Majoritatea prietenilor de pe Facebook l-au avut ca dascăl la orele de geografie. Chiar dacă vremurile au evoluat, elevii nu sînt diferiţi. Au aceleaşi nevoi, aceleaşi trăiri. “Poate că a fluctuat orientarea profesională pe parcursul anilor. Văd că a revenit la modă medicina, farmacia. Copiii încearcă să se adapteze la ce oferă piaţa muncii şi realitatea economică. În ultimii ani, sînt mai mulţi elevi cu orientare antreprenorială. Am din ce în ce mai mulţi, dintre foştii elevi cu care ţin legătura, oameni care au pornit afaceri”, spune profesorul.

O idee mai… sedentari

Alexandru Iacob merge des pe Ceahlău, tot din pasiune pentru natură. Nu neapărat cu elevii. Merge mai degrabă cu foştii elevi, care au terminat între timp facultatea. Urcă pe munte de două, trei ori pe an, însă elevii nu mai sînt atît de dornici ca altă dată. Le lipseşte spiritul de aventură. Rucsac greu, bocanci, fără semnal la telefon…nu prea sună tentant pentru un adolescent. Acesta e alt lucru care s-a schimbat între timp. Copiii preferă mai mult calculatoarele şi telefoanele decît drumeţiile. ”Parcă sînt mai sedentari copiii faţă de generaţiile trecute. E normal, îi aduc părinţii la şcoală, scări rulante, gadget-urile care îi ţin foarte ocupaţi şi care pot fi folosite foarte bine stînd pe scaun sau în pat”, spune profesorul.

Experienţa Africa

A vizitat Europa, dar a ajuns şi în Africa, în 2010. O elevă de clasa a XII-a a Colegiului Naţional ”Petru Rareş” a cîştigat un concurs organizat de Comisia Europeană. Era vorba de o creaţie artistică referitoare la dezvoltarea umană în Africa. În fiecare ţară, din cele 27 participante, cîştiga o echipă, profesor-elev. Finala a fost în Stockholm, iar premiul a fost excursia în Ghana. A fost şocant, povesteşte profesorul. Umezeală, căldură, miros de Atlantic. Au stat în Accra, în capitală, pe malul Atlanticului. N-a văzut animale sălbatice. A fost o excursie cu accent pe interacţiunea dintre elevii africani şi elevii europeni. A fost mai mult un schimb de experienţă umană, nu geografică. ”Realităţile de acolo cumva seamănă cu România. Centrul Ghanei e foarte dezvoltat, iar la periferie, deodată e lumea a treia. Sînt sate întregi fără iluminat public, fără canalizare. Contrastul sare în ochi. Din toată povestea cu Africa, şocul cel mai mare a fost călătoria. Dintr-un zbor de 7 ore, în 3 ore nu se mai termina Sahara. Ştiam că-i mare, dar e altceva cînd eşti acolo. Şi a mai fost şi şocul local. Cînd am ieşit din avion, de la aer condiţionat, la prima gură de aer african, am zis că-s în saună. Umed şi cald”, spune Alexandru Iacob. I-ar plăcea să mai viziteze o dată Africa, dar de această dată să facă şi un safari. Sau, de ce nu, voluntariat.

Secretul meseriei: ”Îi tratez ca pe viitori oameni mari”

Chiar dacă la începutul carierei ţinea orele în stilul clasic vremurilor, cu timpul şi-a dezvoltat propriul mod de predare, propriul stil de a se apropia de elevi. Iar copiii simt acest lucru şi îl apreciază. Vin la el cu diferite probleme, specifice vîrstei. Ori să îi ceară părerea în legătură cu o facultate viitoare, ori păreri legate de tehnică, ori se îndrăgostesc, suferă, află părinţii de anumite note. Este destul de apropiat de copii. ”Eu nu prea îi cert. Nu le fac morală, nu ţip la ei. Încerc să îi înţeleg şi îmi reuşeşte. Cînd e distracţie, e distracţie. Cînd e de învăţat, e de învăţat. Încerc să îi tratez ca pe viitori oameni mari, iar ei se simt bine în această postură”, spune profesorul.

La ore încearcă să îi ţină conectaţi, lăsîndu-le o anumită libertate în abordarea oricărui gen de subiect. “Încerc să menţin un echilibru, între a face o oră plăcută abordînd şi altfel de subiecte, dar şi a face ce trebuie făcut. Geografia are avantajul că e o disciplină cu un orizont destul de larg”, spune el. De multe ori, aşa îşi începe ora de clasă: ”Ce noutăţi geografice sau ştiinţifice aveţi?”. Plecînd de la subiect, improvizînd uşor, se ajunge la dezbateri și cunoștințele pe care le-au învățat la orele anterioare. “Geografia este avantajoasă pentru profesor, e simpatizată. Vede copilul harta, visează că va ajunge şi el acolo la un moment dat”, spune Alexandru Iacob.

Oana IOSUB-TOMA