UPDATE:
Valul de zăpadă care a căzut la Piatra Neamț i-a bucurat în primul rînd pe cei din administrație. Toți s-au gîndit la valurile de turiști care vor invada orașul din toate direcțiile posibile, luînd cu asalt pîrtia de schi. Mare majoritate a consilierilor, posesori de 4×4 nu s-au arătat deranjați de inițiativa celor de la Publiserv de a conserva zăpada pe străzile municipiului, în condițiile în care TOATE drumurile din județ sînt curate. Gîndirea a fost simplă, în oraș să nu se circule decît cu 4×4 sau cu schiuri, direct spre pîrtie. Pentru munca depusă pentru promovarea turismului nemțean, susținem propunerea unui grup de consilier posesori de 4×4 ca directorul Publiserv și societatea în ansamblul ei să fie declarați dezvoltatori turistici emeriți în Consiliul Local. Premierea lor se va face într-un cadru festiv pe mormanele de zăpadă.
Contribuții în același sens au fost aduse și la Spitalul Județean Neamț, unde se asigura asistență medicală de urgență dar și cadrul pentru accidente de sezon sub strictă supraveghere medicală.
Update. Aflăm că deja targhetul a fost atins.
Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
- Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini
- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
Un district din Anglia, interesat de Moldova. După Suceava, Hertsmere vrea colaborare și cu Iașiul- Iași. Poliția a sesizat 28 de infracțiuni și a aplicat 220 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 132.913 lei
- Suceava. Tânăr rănit în urma unui incendiu
- Black Friday 2026 a început în România. Când sunt reducerile la marile magazine
- „Lumea este în flăcări”. Protestele tinerilor se răspândesc prin Europa. Youth Strike Romania vrea grevă generală a studenților












4 comentarii
Felicitari! asa este !!! Oare Primaria chiar nu vede?
este o mizerie ce se intampla cu strzile din oras de fapt reflecta fata edililor.oamenii de rand au ajuns batjocura unor borfasi care hotarasc ce sa faca cu banul public si felul in care sa traiasca.asa arata adevarata fata a celor de la putere.peste ani nici in vizita sa nu mai fie primiti in acest oras
Este un grad de nesimtire greu de atins in orice alt oras din tara. E o aventura sa circuli cu autoturismul pe orice strada din oras, fie bulevard sau strada intre blocuri. Nu mai vorbim de spatiile de parcare pentru care, daca nu platesti, ti se blocheaza rotile. Dar ei nu au avut bunul simt sa curete aceste parcari. Ce pretentii avem la parcari daca pe carosabil e plin de gheata. Zilnic se scrie in presa ca imprastie sute de tone de antiderapant. Unde??? Vreau sa merg si eu pe acolo.