”România e și țara mea!”

Da, România e și țara lui Teo, un băiețel de numai 3-4 ani, plăcut, ager la minte, educat. L-am întâlnit pe la mijlocul săptămânii trecute, seara, nici devreme, nici prea târziu, vizavi de Teatrul Tineretului. Încheiasem o altă zi de muncă și mă plimbam în tăcere. Copilul purta în mâinile sale două stegulețe: unul al României, celălalt al Uniunii Europene. Văzuse la televizor manifestanți cu panouri și steaguri. L-a rugat pe tatăl său, un tânăr înalt, cu ochelari având multe dioptrii, și el foarte educat, să-l ducă la oamenii din stradă, cărora să le dea stegulețe, ”ca să nu le fie frig”. Oameni nu mai erau, dar el continua să-i caute.

Am stat de vorbă cu Teo, în prezența tatălui său. Mi-a spus că ”Lomânia este și țala lui”. L-am încredințat că așa este, că și eu sunt mândru de ea, adăugându-i că, poate, va veni vremea când oamenii nu vor mai ieși în stradă, că se vor îngriji de treburile, bucuriile și suferințele lor, fără să mai iasă în stradă și să tremure de frig și de frică.

Nu știu dacă va fi înțeles sau nu copilul limbajul meu de lemn. Ne-am despărțit. S-a depărtat de mine privind înapoi, dar continuând să fluture stegulețele care îi erau dragi, simboluri ale aparteneței sale la o națiune și la o comunitate mai largă, europeană, la care am râvnit cu toții pentru a trăi într-o altă ordine, normală, politică, economică, socială și spirituală.

Cât mă privește, nu voi mai ieși niciodată în stradă. Am făcut-o în Decembrie 89 și nu m-am ales cu nimic. De 22 de ani, s-a ales praful de țara lui Teo și a mea. Mi-am pierdut încrederea. În tot, în toți și în toate, mai puțin în familie, muncă și prieteni. Cred, însă, că poporul meu nu este nici ”vierme”, nici ”inept”, nici ”ciumpalac”, nici ”jegos”, nici ”emotiv”, nici ”excesiv”. Știu cu totul altceva despre poporul meu. Că a fost și va mai fi năpăstuit, că a răzbit prin vremuri cu jertfe uriașe, lăsându-ne o țară cuprinzătoare, dar, pentru a o face bogată, trebuie să muncim. Chipul simplu al lui Teo și puritatea gestului de a purta două stegulețe simbolice s-a întipărit în memoria mea. Poate că lui îi vor fi hărăzite cândva alte vremuri, mai luminoase, mai liniștite.

La vârsta, la priceperea și la energia mea, n-am altceva de făcut decât să-mi amintesc de ruga cutremurătoare a lui Moș Dănilă, un personaj emblematic al ilustrului prozator Gala Galaction: ”Pune hotar, Stăpâne, nenorocirii noastre! Ajungă atâta jaf, la vulturi, din sângele și din carnea noastră!”.

Prof. Gheorghe ȚIGĂU

Parteneri

Mesagerul Bacău Efectul fraților Pavăl la Carrefour: livrările de fructe și legume românești au crescut cu 60% ZCH Șapte persoane reținute după cele 60 de percheziții din Neamț, Iași și Suceava. Aproape 800 000 de țigarete și importante sume de bani, ridicate de anchetatori NewsEdge Madona Dudu și povestea icoanei făcătoare de minuni care veghează Craiova de trei veacuri BusinessEdge Analiză: Bursele europene sfidează „blestemul” din august. 5 crize explică reputația proastă a lunii