Nem tudom roman

Mă întorceam zilele trecute de la Sibiu. Alesesem ruta cea mai scurtă: Sibiu- Praid – Gheorghieni – Piatra Neamț.

Cum treceam, vrînd-nevrînd, prin Joseni, am fost rugat de cineva să mă opresc ca să aduc un bagaj la Piatra. Plecînd tîrziu de la Sibiu și mergînd mai încet ca de obicei din cauza lapoviței și a zecilor de echipaje ale poliției, am ajuns în Joseni pe la 17,30. Se lăsase întunericul. Nu cunoșteam casa la care trebuia să mă opresc. Știam doar numărul. Am încercat să mă orientez oprind și citind numerele de pe case. Mi-am dat seama că trebuie să apelez la localnici. Am oprit și am întrebat unde e numărul… Am auzit un scurt și rece: ”nem tudom roman”. Am mers în centrul comunei și m-am adresat unui grup de oameni cărora le-am explicat că trebuie să iau un pachet de la un cetățean al comunei pentru a-l duce la o rudă a acestuia la Piatra Neamț. S-au uitat unii la alții și unul mi-a răspuns: ”nem tudom roman”. Cîteva case mai încolo am văzut niște tineri și, dîndu-mă străin, i-am întrebat în franceză. Unul dintre ei s-a dus în spatele mașinii, a citit numărul și mi-a răspuns: ”nem tudom roman”.

Am rămas perplex. Aveam impresia că am greșit țara, că România e undeva departe. Că tot ce știam despre legăturile normale între cetățenii simpli, de diferite etnii, sînt bazaconii. Umilința era cu atît mai mare cu cît cetățenii din Joseni nu spuneau ”nem tudom”, adică ”nu știu”, lucru care putea să fie normal, ci ”nem tudom roman”, adică ”nu știu românește”!

Să fie oare întîmplare sau dispreț?

Am aflat, apoi, că este și întîmplare, dar mai ales dispreț. A doua zi m-am dus cu prietenul de la Piatra să recuperăm pachetul. Ruda lui ne-a primit cu zîmbet, căldură și brațele deschise. Ne-am făcut chiar cadouri. Doar că am avut nevoie de interpret, pentru că nu știa românește. Nu știau nici cei bătrîni, nici cei tineri.

Nu caut explicații. Pentru că îmi aduc aminte de anii de liceu de la Sighișoara, unde, în camera de internat, eram singurul român împreună cu 2 unguri și 25 de sași, care studiau la liceul ”Haltrich”, de limba germană. Cînd intram eu, românul, toți cei 25 de germani schimbau limba și vorbeau exclusiv românește. Bineînțeles că, dacă eram doar cu colegii maghiari, aceștia vorbeau exclusiv în limba maghiară. Chestie de educație…

Prof. C.H. ALUPULUI-RUS