- interviu cu av. dr. Remus Borza
Se știe că Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica” S.A., pe scurt Hidroelectrica, este lider în producția de energie electrică, fiind o companie vitală pentru un sector strategic cu implicații în siguranța natională. Mai puțin vizibilă este poziția de principal furnizor de servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic National (SEN). Societatea a intrat în insolvență în vederea reorganizării la 20 iunie 2012. Administratorul judiciar desemnat este EURO INSOL SPRL, reprezentată prin av. dr. Remus Borza în calitate de practician coordonator. Dosarul se află pe rolul Secției a VII-a Civilă a Tribunalului București.
Ca un mândru moroșan din Maramureșul Voievodal, Remus Borza accentua de la începutul înregistrării interviului: „Sunt genul care și dacă nu-mi convine, răspund. Pe bune sau pe ne-bune, n-am nicio problemă”. După care, răsfoind numere din „Mesagerul de Neamț”, surprinzător, poate ca un omagiu pentru supaviețuitorii presei scrise, a băgat pur și simplu nasul în pagini și a inspirat un strop de aromă de tipografie.
Premiere istorice, disperare și genunchii țării
– Mai crede cineva că Hidroelectrica putea ascunde la nesfârșit situația reală existentă în 2012?
Nu mai e un secret pentru nimeni, ci un fapt cu care trebuie să ne obișnuim – nu neapărat să ne resemnăm – că Hidroelectrica e în insolvență. Chiar dacă nu convine multora, a generat foarte multe dezbateri, foarte multe controverse și luări de poziție. Dar, o societate cu un miliard de euro datorii, o societate cu pierderi doi ani consecutiv (2011-2012), o societate cu fluxuri negative de numerar de vreo 200 de milioane de euro, cum se cheamă dacă nu în insolvență? Deci, starea de insolvență a Hidroelectrica n-a fost un moft, n-a fost o fantezie, n-a fost un experiment al unuia sau altuia dintre cei care conduceau anul trecut destinele Ministerului Economiei sau chiar ale Hidroelectrica. A fost un act plin de răspundere, de responsabilitate și curaj. Foarte important, și aș vrea să subliniez, este un act asumat politic la cel mai înalt nivel. Mă refer la premierul și la președintele României. O atare asumare într-un an electoral, într-un an dificil, arată multă determinare, curaj, arată și-o disperare fiindcă nu exista alternativă pentru Hidroelectrica decât falimentul.
– Această asumare politică reprezintă o premieră. Și-au asumat situația și misiunea dvs., dar acolo n-ați ajuns ca urmare a unei negocieri politice.
Sunt mai multe premiere pe care noi le facem zi de zi. De fapt, Hidroelectrica face istorie din prima zi a insolvenței, din 20 iunie. Va arăta un drum, o cale pe care și alții, alte companii ale statutului ar trebui s-o urmeze în efortul de restructurare și trecere pe profit. Altminteri, nu există decât un singur scenariu, falimentul acestor companii de stat.
Revenind la momentul 20 iunie, această asumare e singurul aspect politic în toată insolvența. În rest, dacă m-ați urmărit ca luări de cuvânt, în conferințe de presă, comunicate, m-am ferit să politizez insolvența. Chiar luările de poziție, de cuvânt ale unor politicieni, anul trecut, au fost taxate de administratorul judiciar, pentru că am vrut cu orice preț să mențin independența acestei proceduri tocmai pentru că eram conștient din prima zi de importanța unei atare proceduri, de importanța nevicierii sau necontaminării politice a unei proceduri în premieră, cum spuneți și dvs., nu pe o societate oarecare, pe un SRL obscur, ci pe una dintre cele mai importante societăți, nu ale sistemului energetic național, ci ale României.
– Despre ce vorbim de fapt noi, aici?
Vorbim despre o societate cu active de peste 4 miliarde de euro, cu o cifră de afaceri între 700 și 800 de milioane de euro, despre o societate care dă țării cam 30% din energia necesară și care are un cvasimonopol pe piața serviciilor tehnologice de sistem, cu o cotă de piață de peste 80%. Spuneam la un moment dat, anul trecut, și n-am vrut să fie neapărat o figură de stil, că dacă ar fi intrat Hidroelectrica în faliment, România rămânea – la propriu – în întuneric. Putem avea și grupurile 3 și 4 de la Cernavodă, de la Nuclearelectrica, puteam avea și încă două complexuri energetice ca Hunedoara sau Oltenia și încă 3-4.000 de MW pe regenerabile…
– …Nu mai iese reglajul de frecvență-putere în SEN.
Corect, singurul care face tot acest reglaj frecvență-putere, cel care asigură rezerva terțiară este Hidroelectrica. Mulți se uită la mine ca la Lună Nouă și zic „Iar vorbește Borza în dodii”. În fine, situația era disperată. Hidroelectrica era decapitalizată, era căpușată, era într-o criză de lichiditate. 789 de milioane de lei erau fluxurile negative de numerar. Era în minus cu Trezoreria. Și era un grad foarte mare de îndatorare – doar la bănci erau 700 de milioane de euro. Noi am notificat toți creditorii înregistrați în contabilitate, peste 800. S-au înscris la masa credală 381, care au revendicat sume de 5,4 miliarde de lei. Asta înseamnă vreun miliard și 200 de milioane de euro. În urma verificării tuturor creanțelor, noi am admis 3,6 miliarde de lei. Am mai admis, sub condiția prezentării unor documente contabile justificative în ceea ce privește existența și întinderea creanțelor, încă 800 de milioane de lei. Am respins 1,1 mliarde lei, în genere de la „băieții deștepți”, ca daune pentru denunțarea contractelor. Am dat aceste cifre ca să vedeți care a fost gradul de îndatorare a unei societăți-fanion până la un moment dat. Pe bună dreptate i se spunea Regina Sistemului Energetic sau Perla Coroanei. Îngenunchind o astfel de companie, nu îngenunchez doar o societate, ci o țară întreagă.
De la corupție politică la atentat
– Mă credeți sau nu, am citit acele sute de pagini din „Raportul Borza” de anul trecut. E un fel de radiografie exhaustivă.
În august, noi am elaborat și prezentat, așa, fără emfază, „Cartea neagră a Hidroelectrica”, acel Raport privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență. Se constituie într-o lucrare monumentală, pe 480 de pagini, o radiografie mai mult decât judicioasă, analitică, necesară, corectă a unei evoluții. Noi am identificat acolo 9 cauze, 9 vinovați. Sigur, mulți din mediul politic, din mass-media, să nu mai vorbesc de alte medii sau zone de influență, ar fi dorit să fi găsit ca unic vinovat-de-serviciu sau țap ispășitor, pe traderii de energie sau „băieții deștepți”. Indiscutabil, încheierea acestor contracte în 2002-2003 – mă refer la cei 10 traderi – și ulterior prelungirea lor în 2009 până în 2018 reprezintă de departe cauza principală a insolvenței. Doar în 2006-2012, aceste contracte au prejudiciat compania cu 1,1 miliarde de euro. Schema era foarte simplă. În mod gratuit au fost etichetați ca „băieți deștepți”, că nu-i nicio deșteptăciune să iei de la un furnizor de energie o cantitate de energie sub prețul de cost.
De exemplu, anul trecut, în 2012, prețul mediu în cele 10 contracte bilaterale era de 130 de lei, dar prețul de cost era de 142 de lei pe MWh și ei vindeau la prețul pieței de anul trecut, care era 220, 230 chiar 240 lei/MWh în anumite momente. Deci, printr-o operațiune elementară, o operațiune contabilă, fără niciun efort fizic, nici măcar intelectual, primeau o factură de la Hidroelectrica, în secunda 2 o refacturau către consumatorul final și își puneau un adaos de la 130 la 230 de lei. Pe acest mecanism, Hidroelectrica n-a făcut altceva timp de 6 ani de zile, dacă ne referim strict la intervalul 2006-2012, decât să externalizeze profitul către buzunarele unor privați care, sigur, au prosperat.
– A fost un act de corupție politică? Poate unul dintre cele mai importante, mai grave din epoca modernă?
O să fiu iarăși foarte tranșant, în stilul meu: unul dintre miile de acte de corupție politică și nu neapărat cel mai grav. Pentru că România a fost îngenuncheată. Unde era în 1989 și unde e în 2013?
– Atunci, unul dintre cele mai vizibile?
Cu timpul, probabil, vor apărea și alte „acte” la lumină.
– Dvs., intrând în Hidroelectrica, ați găsit documente ascunse, secrete bine îngropate.
După cum știți, le-am desecretizat. Am realizat din prima zi importanța acestei insolvențe și am înțeles s-o gestionez cu o maximă transparență și-o maximă onestitate și profesionalism. Știam că, dacă ascund ceva, se termină povestea.
– Totuși, ani de zile, servicile noastre de informații nu au semnalat, nu au văzut că se produce aproape un atentat la siguranța națională a României?
Nu că aproape, chiar e un atentat. SEN înseamnă siguranță națională, absolut. Eu sunt atât de-al dracului de gură încât n-am nicio șansă să fac carieră nici în politică, nici în „servicii”. La un moment dat, la 40 de ani, e frustrant. Vedeți, în politică ai nevoie de doi oameni, unul care să te propună și altul să te susțină. În 40 de ani, nu m-a deranjat niciunul dintre băieții ăștia, nici ăla care să mă propună și cu atât mai puțin ăla care să mă susțină. Ce să mai vorbesc de servicii?… Nu am nicio legătură cu serviciile și nici nu vreau să le iau apărarea, pentru că eu cred că România are prea multe servicii. Dintr-un anumit punct de vedere, România e un stat polițienesc, cu toată psihoza asta indusă în societate, în populație, cu această teroare sau vânătoare de vrăjitoare, cu această luptă interminabilă împotriva corupției și care face mai mult rău României, decât bine. Vedeți, ca o țață comunală ne exhibăm defectele, ne ridicăm poalele în cap și zicem că noi suntem cea mai coruptă țară din lume, impredictibilă din punct de vedere legislativ. Nu veniți în România că e clar, pierdeți bani! Păi, e clar, cine-ți mai vine în România? Din perspectiva unei astfel de abordări, pot să dau o explicație că România este la un minim istoric al investițiilor străine directe, la doar 1,6 miliarde de euro în 2012, față de un, să spunem, 10 miliarde în 2008. Toată lumea fuge de România ca dracu’ de tămâie.
Statul și „statul deștept”
– Și suntem și la un minim istoric al consumului de energie.
România anului 2013 se confruntă pentru prima dată cu un excedent al producției. În parte, datorat acestor megawatti noi în sistem (eolian, fotovoltaic și de la OMV, de la Brazi), care înseamnă cam 10 TWh în plus. România se confruntă pentru prima dată și de-o manieră dramatică cu o scădere a consumului. Februarie 2013 a însemnat cu 11% mai puțin decât februarie 2012. În termeni absoluți, consumul energetic a scăzut cu 6 TWh în ultimii doi ani. Scădere de 6, excedent de 10 înseamnă 16 TWh în plus.
– Pentru cititori, e ceva mai mult decât piața reglementată stabilită de ANRE pentru 2013 la 15,3 TWh.
Da. Efectul, și ca urmare a denunțării contractelor cu „băieții deștepți”, este că de la 267 lei/ MWh, cu cât vindeam în toamna trecută, cu banul în avans, acum două zile (miercuri, 3 aprilie, interviul fiind acordat pe 5 – n.a.) Hidroelectrica n-a reușit să vândă la 165 de lei. Ieri, am vândut doar un pachet la 165 de lei fiindcă au venit doi furnizori care nu sunt producători și au ofertat – nu știu de unde, probabil se va întreba și Consiliul Concurenței – la 150 de lei/ MWh pentru Electrica Nord. La 150 de lei, producătorii termo nu pot să vândă decât în pierdere – o lună, două, trei, șase și gata, până ești secătuit de lichiditate. Nici Nuclearelectrica nu poate să vândă. Pe termo au un preț de cost în jur de 200 de lei, pe nuclear în jur de 180 de lei. Deci e clar că nu pot să vândă. La 160, la 165 chiar, nici Hidroelectrica nu se simte prea bine, e cu un profit minimal. Noi avem investiții în derulare, ca orizont de timp până în 2020, de 6,4 miliarde de euro. În final, există riscul, și nu e ipotetic, de a dispărea aceste capacități de producție tradiționale. Suntem la mîna destinului sau a hazardului. Sau a capriciilor vremii. Ce se face România dacă nu bate vântul în Dobrogea? Ce se face dacă e înnorat afară și plouă și n-avem fotovoltaice? Stăm și faci interviu cu avocatul la lumânare.
Dar, până să ajungem la 2013, mai sunt foarte multe premiere pe drum, nu dintre cele mai fericite. Nu am terminat cu raportul. „Băieții deștepți” au tras un tun cât toate zilele. Sunt bine-mersi, care prin Dubai, care prin Monte Carlo, au vile, piscine, avioane, iahturi, în fine, să fie sănătoși. Eu nu am venit neapărat să scormonesc trecutul pentru că nu e treaba mea. Sunt suficiente servicii, instituții ale statului care-s abilitate și care au astfel de atribuții în sarcina lor. Eu mai mult mă îngrijesc de stabilizarea societății, de redefinirea ei pe niște fundamente sănătoase pentru a o pregăti cât mai devreme cu putință să se reîntoarcă în circuitul economic al societății românești, Practic, eu apelez mai mult la instituții, pârghii și instrumente de natură managerială, economică, comercială.
– Iar deșteptul-deștepților a fost statul.
Spuneam anul trecut, și iarăși am contrariat, că cel mai deștept dintre „băieții deștepți” la Hidroelectrica e statul român. Nici încheierea și nici prelungirea acestor contracte nu era posibilă fără implicarea unor anumiți decidenți politici, fără persoane care au ocupat anumite demnități în stat. Un alt „băiat deștept” de stat – pentru că spuneam că, din cele 9 cauze, 8 sunt imputabile statului, sunt 8 „băieți” care au crescut sub oblăduirea generoasă a statului – e reprezentat de producătorii de energie termo. În perioada 2009-2012, sub semnătura mai multor miniștri, Hidroelectrica a fost constrânsă să încheie acele contracte de întrajutorare cu producătorii de energie termo. Aici, mecanismul e foarte simplu: cumpăram energie la un preț mare, pentru că ăsta e prețul de cost al producătorilor termo.
Din reglementări se întrupează nenorocirea
– Eu credeam că Hidroelectrica a cumpărat energie electrică din termo pentru a acoperi contribuția la coșul reglementat fiindcă restul producției era blocat de contractele cu traderii?
În toată lumea asta, e aproape axiomatic, cel mai ieftin producător e hidro, are cel mai mic preț de cost. Producătorii termo, fie ei de la Rovinari, de la Turceni, sau de la Paroșeni, aveau probleme în privința retehnologizării și investițiilor de mediu. Evident, și aceste societăți erau decapitalizate. În general, printr-o politică nesăbuită a statului în ultimii 10 sau 20 de ani, toți producătorii au fost decapitalizați. Prin intermediul acestor contracte, noi n-am făcut decât să susținem indirect un competitor și acele investiții de mediu sau de retehnologizare pentru Deva, Paroșeni, Turceni etc. Luam energie electrică la 234 de lei, în medie, ca să vindem la 71 de lei în piața reglementată sau la 130 de lei în contractele cu „băieții deștepți”. Adică, în 2009-2012, Hidroelectrica a achiziționat aproape 10,8 TWh la un preț de 1,7 miliarde de lei și în urma revânzării în pierdere, pe ambele canale, noi am pierdut vreo 136 de milioane de euro.
– Sub înaltul și atentul patronaj al ANRE.
Iată, un alt „băiat deștept” din ograda statului, ANRE, reglementatorul, care este autoritatea absolută a SEN. Are drept de viață și de moarte pe orice producător, operator, distribuitor, transportator de energie și este primul chemat să respecte și să aplice legea. Exista obligație legală – mă refer la art. 76 din legea 13/ 2007, Legea energiei electrice – prin care trebuia să recunoască prețul de cost fiecărui producător și un profit rezonabil. Dacă noi, în 2012, am avut un preț de cost de 142 de lei, reglementatorul nu putea să-mi dea doar 71 de lei. Sau în 2011, când am avut un preț de cost de 125 de lei, să îmi dea 89 de lei. Tot timpul îmi dădea sub prețul meu de cost, nemaivorbind de un profit. Acuma statul e contrariat de situația în care-a ajuns Hidroelectrica, dar trebuie să-și facă o evaluare a propriilor decizii, a „contribuției” covârșitoare.
Pentru prima dată, în 2013, am reușit să avem un preț recunoscut pe piața reglementată cu câtva mai mare (125 de lei față de 71 în 2012), dar care nu acoperă costurile.
– Și aveți o contribuție la piața reglementată de 25,9%.
Ne-a redus cota, e o decizie incalificabilă. Ne-a redus-o de la 5,5 TWh, cât era anul trecut, la 3,9. Dar și anul ăsta, cu 125 de lei, suntem tot sub prețul de cost care pe undeva e similar cu al anului trecut., dar nu mai înseamnă 50%, s-a redus ecartul, e cam 85% din prețul de cost. Iată o mostră de ilegalitate comisă tocmai de o instituție a statului.
– Legat de ANRE, nu e prima dată când cineva o face sac de box. Totuși, rezistă.
Decizia suprinzătoare a ANRE a fost în decembrie 2011, și în ceea ce privește micșorarea prețului în piața reglementată pentru noi, de la 89 de lei la 71, și în ceea ce privește majorarea cotei de energie livrată de Hidroelectrica. La nivelul lunii noiembrie 2011, avea toate prognozele de hidraulicitate pentru 2012 și știa că va urma un an extrem de secetos, o situație absolut aparte. Dacă nu au apă, centralele hidro nu uzinează, nu produc curent. Seceta a debutat în România în 2011. 2010 a fost un an bogat în precipitații, Hidroelectrica a consemnat atunci un record al producției, 19,8 TWh. 2011 a însemnat o producție de doar 14, 6 TWh, iar 2012 un minim istoric al producției de 11,8 TWh, departe de producția unui an hidrologic mediu de 17,6 TWh. Cu atât mai condamnabil este acest gest, acest ordin al ANRE care în loc să diminueze aportul Hidroelectrica în piața reglementată – de la 4,5 TWh (în 2011) să-l facă un 3,5, un 3 TWh – l-a majorat la peste 5,5 pentru anul 2012. 5,5 din 11,8 înseamnă aproape 50%. Și asta în condițiile în care nu recunoști prețurile de cost.
– Pe partea cu coșul putem vorbi de contribuție socială pentru populația de la capătul firului. De ce să fie contribuții numai în branșă, pentru cei din termo?
Sigur, aveam o satisfacție dacă dădeam în „reglementată” la 71 de lei și ajungea la populație la 75, la 80 de lei. La capătul firului e 430 de lei. Energia noastră, cu o pierdere nedreaptă asumată de Hidroelectrica, ajunge în acel coș reglementat, care cuprinde termo, nuclear și hidro. La consumatorul final, fie el că e casnic, fie instituțional sau industrial, ajunge la 430 de lei. Unde se duce diferența de la 150, la rotund, la 430? Cumva în buzunarele cărbunarilor, ale termiștilor, la Nuclearelectrica?
– Știu eu, la transportator și distribuitori.
În buzunarele private ale distribuitorilor de energie – la 5 din 8, pentru că 3 au rămas încă ai statului – și în buzunarul mare-mare-mare și foarte găurit al lui Transelectrica. Acu’ o lună le-am dat un director general, pe Ștefan Gheorghe de la noi. Era o și o glumă: bă’, și-a trimis Borza buzduganul, e de rău, Translectrica se pregărește de insolvență! În fine, vedeți iresponsabilitatea statului.
Anul trecut am fost la un comandament de criză, prin septembrie-octombrie, convocat de ministrul de atunci al economiei, Daniel Chițoiu. Eram toți producătorii de energie. Vă aduceți aminte, anul trecut România s-a confruntat pentru 5 săptămâni cu criza megawatt-ului. Era un consum foarte mare și ajunsese MWh la niște prețuri astronomice. În perioada respectivă, Hidroelectrica vindea din puținul pe care-l producea cu 267 lei/MWh. Toți ziceau să producem mai mult că e deficit. De unde? Termo lucra cu toate grupurile, Nuclearelectrica la fel. Noi, oricât ne-am fi căznit, nu aveam ce uzina, nu aveam materia primă. Noroc cu importurile de energie din Ucraina. Este efectul acestei politici a ANRE, care a favorizat, mai mult de 10 ani, transportatorul și distribuitorii de energie care nu au făcut investiții pentru că investițiile de sistem, de consistență, de substanță sunt în sarcina producătorilor. Din cauza politicii de favorizare a transportatorului și distribuitorilor în detrimentul producătorilor, statul nu a avut cu ce să termine grupurile 3 și 4 la Cernavodă, să retehnologizeze grupurile termo sau Hidroelectrica să retehnologizeze centrala „Dimitrie Leonida” – la dvs., aicea, e o centrală etalon foarte importantă pe serviciile de sistem – sau Vidraru, Râul Mare sau Mărișelu. Unde s-au dus banii? La „băieții deștepți” în buzunare, la producătorii de energie termo și în alte buzunare. Nu s-au dus la retehnologizare și la nevoile de punere în funcțiune de noi capacități. Aveam 300 de titluri de investiții în portofoliu, la data de 20 iunie 2012, toate subfinanțate, toate cu PIF-urile (punere în funcțiune – n.a.) depășite de 5, de 6 ani, abandonate multe dintre ele. De ce? Tocmai din cauza decapitalizării. (va urma)
interviu realizat de Viorel COSMA