
De la lupișor la lider
Alina Chelariu face parte din grupul de cercetași de aproape 12 ani. Ca să devii lider, trebuie să treci prin toate etapele, cea mai mică fiind denumită lupișor: ”Șase ani am activat ca simpatizant, iar în 2006 am făcut promisiunea de cercetaș”, spune Alina. A urmat modele din familie: ”Doi dintre frații mei au fost și ei cercetași și tot timpul mergeam cu ei la întâlnirile organizate duminică de duminică. A început să îmi placă, așa că nu am renunțat la ceea ce azi înseamnă foarte mult pentru mine și pentru orice cercetaș. Dacă cineva m-ar întreba de ce sunt cercetașă, aș spune că nu pot alfel. Grupul de cercetași e a doua mea familie, locul în care am învățat să trăiesc în natură și să o iubesc, să iubesc oamenii mai mult decât pe mine și să-i ajut cu mica mea putere, în fiecare zi. Așa a început clădirea personalității mele, pe temelia solidă a educației primite de la părinți și primite în școală. Faptul că puteam să merg la scoală, la activățile cu cercetașii, puteam să îi ajut cei care au nevoie și să mă implic cât pot în societate, m-au format fără să îmi dau seama”, adaugă tânăra.
”Servim patria și aproapele!”

Pentru cercetași, a fi lider nu înseamnă a da ordine: ”Un lider nu e cel care vrea să comande, să dirijeze, să se impună, cel care dă ordine ca să fie ascultat, cel care interzice, care ceartă, care pedepsește. Un lider e cel care, fără să vrea și fără să știe, îi atrage pe ceilalți către el, cel pe care îl asculți și îl urmezi. A fi lider înseamnă să ai o viață pură, într-o casă deschisă. Un lider cere mult de la el și aproape nimic de la ceilalți. Știu că nu-i nimic ușor și pentru orice trebuie depus un efort”.
Cercetași de 19 ani
Centrul Local din Pildești a împlinit în acest an, pe 18 septembrie, 19 ani. Ideea îi aparține călugărului Jesus Sagredo. În 1994, el și alți 13 tineri au făcut ”promisiunea” și au intrat în marea familie Scout, a cercetașilor. Alina spune că, pentru comunitatea ei, a fost un pas foarte important. ”Venit din Spania, călugărul, din cadrul congregației «Frații Școlilor Creștine», Jesus Sagredo – care, pe atunci, nu era cercetaș, dar auzise de ei – a încercat să întemeieze și în Pildești un grup asemănător. A început cu niște tineri, pe care i-a învățat din tainele cercetășiei și, încet, încet, a realizat un lucru minunat. Toți îi suntem recunoscători și îi mulțumim pentru cât bine a reușit și reușește să facă pentru noi. Scout-ul se adresează tuturor celor care vor să contribuie la formarea unei lumi mai bune. Nu se ține cont de vârstă”, spune Alina.


Cercetași peste tot
Viața de cercetaș nu înseamnă doar acțiuni de voluntariat, tabere de rezistență fizică sau evenimente educative. ”Dacă undeva e plicitiseală și apărem noi, apare și voia bună… Cântăm, ne jucăm, muncim, ne bucurăm de lucruri mărunte. Rămân impresionată după fiecare activitate. Chiar dacă pe lângă temele de la școala și problemele din familie mai trebuie să particip și la activitățile cu cei mici, mereu vin încărcată cu energie și forțe. Dacă noi simțim că ceva nu va ieși bine, sigur ne mobilizăm pe ultima sută de metri și totul iese așa cum ne-am propus, fără dezamăgire și părere de rău”.
Indiferent unde o va purta viața, Alina nu va renunța să fie scout: ”Cum am mai spus, vârsta nu contează. Trebuie doar să vrei și să iei inițiativă. Anul viitor voi merge la facultate și distanța mă va obliga să nu mai fiu așa implicată în activități. Voi încerca să lucrez și de la distanță, că îmi va lipsi mult ce fac acum. După ce îmi termin studiile, aș vrea să activez într-un centru local, poate chiar în Pildești, pentru că știu că e nevoie de lideri mari și cu ceva experiență”.
Alina spune că va întemeia un grup de cercetași pe oriunde va ajunge: ”Știu… e doar un vis. Cu multă trudă, poate deveni realitate. Orice voi face și unde voi fi, mereu îmi va fi dor de toate momentele petrecute cu cei de aici și mă voi întoarece cu mare bucurie și putere de muncă. Gata oricând! Așa ne salutăm noi cercetașii”.
[quote align=”center” color=”#d10000″]Un lider nu e cel care vrea să comande, să dirijeze, să se impună, cel care dă ordine ca să fie ascultat, cel care interzice, care ceartă, care pedepsește. Un lider cere mult de la el și aproape nimic de la ceilalți.[/quote]
[quote align=”center” color=”#d10000″]Nu toată lumea înțelegea ce facem. Credeau că suntem o sectă, dar, după ce le-am explicat, au înțeles despre ce este vorba.[/quote]
[message_box title=”Structuri de cercetași” color=”red”]ADD_CONTENT_HERE
Împărțirea se face pe ramuri de vârstă:
– de la 7 la 10 ani este cea mai mică ramură adică «lupișorii»
– între 11 și 14 ani sunt «temerarii»
– de la 15-18 ani se numesc «exploratori»
– de la 18 la 24 de ani sunt «seniorii»
– cei cu vârsta peste 18 ani pot fi «lideri»[/message_box]
Claudia MATEI





