Vinul - dulcele proces de fabricație

În aceste vremuri, când vinul se face mai des din pastile decât din struguri, am încercat să găsim oameni care mai păstrează tradiția bunicilor și părinților, de a stoarce viei sucul dulce pentru a-l pune în butoaie, spre gustoasă transformare. Și-am ajuns la Humulești, în ograda lui Marius Anegroaei, care, deși tânăr, este suficient de căpos cât să muncească din greu pentru ca, de sărbători, să pună pe masă oaspeților vin natural și gustos, producție ecologică a propriei vii, nu aditivată și îmuteliată la raft de dugheană capitalistă. L-am găsit în curte. Nu singur, ci bine înconjurat din toate părțile de prieteni buni, fini cunoscători a ce pot să facă strugurii lui Marius. Că tot românul spune că prietenii la nevoie se cunosc

Între vinul de anul trecut și vinul de anul ăsta

Marius, între turele de ciorchini pe care i le livrează prietenii, povestește cum știe el că se face vinul, așa cum s-a păstrat tradiția în familia sa, de la o generație la alta: ”Se culeg strugurii, se pun în zdrobitor, apoi se scurge mustul. După vreo 4-5 zile, se dă la teasc. Cine vrea, poate să facă din boască și vinul doi. Sau, dacă nu, bagă la țuică. După această perioadă, se pune vinul în damigene și se lasă la fiert chiar și 4 săptămâni, la o temperatură optimă, de până în 15°. Cu cât vinul fierbe mai mult, cu atât e mai bun. De abia după aia se poate umbla la el. Alții îl tratează cu sulf, ca să-l limpezească. Cu sulf, vinul nu se casează”.

În timp ce el rostește cu conștiinciozitate lecția bine învățată, cei trei amici culeg de zor ciorchinii de pe vie și-i aduc, pe bandăp rulantă, ca să-i pună în zdrobitor. Din când în când, potrivit rețetei care asigură succesul, mai iau câte-o pauză. Nu lungă, ci cât să-și ungă interiorul cu un pahar de vin rămas din producția trecută. Plescăie cu satisfacție, parcă anticipând bunătatea de anul acesta. Unde mai pui că-i destul de frig și un păhărel poate încălzi sulfetul și trupul deopotrivă.

Rectificări de recoltă

Într-o cămăruță conformă destinației, o seamă de damigene așteaptă, parcă însetate, zeama de struguri. Marius spune că strugurii din via lui nu-i sunt de ajuns ca să atingă producția de vin necesară tuturor neamurilor, așa că va suplimenta materia primă măcar cu vreo tonă jum’ate de fetească și riesling, ca să-i iasă cât trebuie. La 80 de bani kilogramul, zice că-i convine.

„Strășinica din via mea e prea puțină pentru a scoate ceva vin, dar am să mai cumpăr fetească și riesling, să-mi iasă măcar vreo 600 de litri de vin. Vin sărbătorile, familia e mare, prieteni am mulți și, ca tot omul, îmi doresc să-mi cinstesc musafirii așa cum se cuvine. Să se simtă bine la mine. E o tradiție din familie pe care o respect. Iar vinul de casă nu se compară cu cel din magazin”, spune humuleșteanul și mai că am înclina să-i dăm dreptate.

În bună cunoștință de cauză, prietenii lui Marius se declară întru totul de acord, că vinul din magazine e făcut din pastile și nu-i sănătos deloc. „Chiar dacă muncim ceva ca să culegem și să facem vinul, tot se merită. Știi ce bei, pentru că e un vin pe care îl faci tu, e natural și nu te doare capul după ce-l bei, așa cum te doare atunci când bei un vin din magazin”.

La final, când poama e culeasă toată, se sărbătorește încheierea proiectului, cum altfel, decât cu un pahar de vin. Cu toții simt că-l merită din plin. Și, cum vinul nu merge de multe ori pe burta goală, în ograda lui Marius se coace de-un grătar, ca pentru a încununa efortul zilei. C-așa-i stă bine omului gospodar…

Ciprian Traian STURZU