ABRAMBUREII
Avântul belicos, revoluționar și atoatecontra, generat în ședințele de Consiliu Județean de ura de-acum morfologică împotriva președintelui Culiță Tărâță și a tot ce este în jurul său, a mai dat o dată cu fundu’ de pământ. În ședința CJ de pe 25 noiembrie, când s-a discutat organigrama pentru că PSD&Comp. voiau musai să-l lase pe Tărâță fără consilieri la Cabinet, s-a ridicat avocatul Adrian Bourceanu, proaspăt trecut prin școala de înalți funcționari publici, și a propus desființarea a 4 posturi din cadrul Cabinetului Președintelui. Cum nu era prima tentativă de a-i da afară pe oamenii președintelui, toată lumea l-a privit cu îngăduință pe tânărul avocat, a privit cu îngăduință și votul coaliției din CJ și a înghițit ce i s-a servit. N-a mai stat nimeni să vadă ce a propus cu adevărat aspirantul la o înaltă funcție administrativă, recte Bourceanu.
Prostie, greșeală sau interes?
Hotărârea nr. 188/2013 vorbește, la art. 1 lit. b, despre reducerea de care aminteam, precizând și pozițiile ocupate în statul de funcții: ”III 32, III 33, III 34, III 35”. O simplă accesare a site-ului Consiliului Județean Neamț, pe căsuța corespunzătoare, aduce în fața privitorului statul de funcții în toată splendoarea sa (vezi foto). Observăm cu această ocazie că la respectivele poziții indicate de Adrian Bourceanu apar, într-adevăr, 4 posturi, dar nu de consilieri, ci funcții publice de execuție de AUDITOR, clasa I, grad profesional superior, din cadrul Compartimentului Audit Public Intern, ocupate în prezent de Ana Cozonac, Monica Ciobanu, Maria Atanasiu și Neculai Nechita.
Consilierii președintelui apar sub Compartimentul Audit, la Cabinet. Există puține explicații.
Una ar putea fi că s-a produs o greșeală, generată de avântul belicos al PSD&PDL (sau de prostie) și că cei 4 de la Audit ar putea rămâne fără slujbe din cauza iuțelii de condei a unui pesedist. Ori din transmisia proastă…
O altă explicație ar putea fi un plan malefic, de răzbunare, împotriva compartimentului care a generat cele mai mari scandaluri în județ în ultimul an. Vorbim totuși de un compartiment de control, care, printre altele, a și controlat. Indiferent că vorbim de Apa Serv, Drupo, Troleibuzul sau Neamț Turism. Să nu uităm că directorii de la Apa Serv s-au trezit pe prima pagină a ziarelor după ce auditul a descoperit cum își băgau mânuțele adânc în banii societății și împrăștiau cu sponsorizări și finanțări în toate cele patru zări prietene. Tot auditul a descoperit neregulile cumplite de la Troleibuzul SA, unde foști consilieri – unii din ei încă actuali – au avut contracte prin interpuși, pentru lucrări neexecutate, dar plătite la semnarea contractelor. Corpul de Audit a mai deranjat și la Drupo, și când a căutat retrospectiv, și când a cercetat prezentul găunos.
Punând în balanță alternativele, având în vedere cum s-au desfășurat ostilitățile în celebra ședință, de unde a venit propunerea, cine a făcut-o și cine a votat-o, balanța înclină spre prostie. Din greșeală.
Ce se întâmplă, dottore?
Hotărârea de CJ, bună, dar mai mult proastă, a fost totuși adoptată. Președintele a semnat-o, cu obiecțiuni la punctul respectiv. Este la latitudinea Instituției Prefectului de-acum să atace hotărârea în instanță. Sau să retrimită hotărârea în plen, în ciuda greșelii grosolane comise de consilieri, în speranța că, poate, a treia oară va fi cu noroc.
Apoi, dat fiind că discutăm despre posturi publice într-o instituție publică, este nevoie de avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (aceeași instituție care l-a școlit și pe dl. Bourceanu și pe colegii săi de partid). Aici, lucrurile sunt destul de clare. Dacă vrei să tai 4 posturi, precum cele de la Compartimentul Audit, și să desființezi în acest fel un compartiment, trebuie musai obținut acordul instituției. ANFP nu poate fi de acord cu așa ceva, întrucât, în ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 38/2003, cu completări și modificări ulterioare, se scrie cu subiect și predicat: ”Compartimentul de Audit Public Intern se organizează în mod obligatoriu la nivelul fiecărei entități publice”. Dacă este așa, consilierii majoritari din CJ Neamț tocmai au dat cu flit Ministerului Finanțelor și ANFP-ului. Ceea ce ar putea fi bine, că nu-s de-ale lor, ci de-ale liberalilor, dar e rău, că de-acolo vin banii și promovările pe funcții de prefect/ subprefect.
Abecedar administrativ pentru PSD
Mesagerul de Neamț propune editarea în regim de urgență, eventual cu finanțare nerambursabilă pe bază de asociere cu fundații de partid, a unui îndrumar tehnico-administrativ, cu multe poze, desene, schițe și explicații, ca să nu mai rămâie consilierii PSD repetenți și anul acesta…
Până la apariția manualului, îndrăznim să sugerăm ca amendamentele să nu se mai facă în plen, ci să vină gata scrise (prin SMS, fax, e-mail sau Facebook), iar consilierii doar să-l dea mai departe.
Este de reținut că, de obicei, statele de funcții se citesc de sus în jos, nu de jos în sus precum instrucțiunile de partid ori sentințele de la instanță.
Nu în ultimul rând, propunem ca toți consilierii județeni care au votat această hotărâre să-și dea singuri câte-o palmă, să nu aștepte șutul de la partid, că acela doare mai tare.
Ar putea, de asemenea, să facă niște cursuri de reciclare la Primăria Alexandru cel Bun, unde primarul Ion Rotaru, ca să zicem așa, abia-i așteaptă!
Dana OSTAHIE
3 comentarii
Presa locală semnalează de fiecare dată modul de desfăşurare a şedinţelor Consiliului Judeţean Neamţ într-o fojgăială continuă printre consilieri. De cele mai multe ori ţapul ispăşitor este preşedintele Culiţă Tărâţă. Meritat sau nu, e problema consilierilor. Ce cred eu trebuie ca preşedintele Culiţă Tărâţă ar face foarte bine să demisioneze din funcţie. Descentralizarea aduce preşedinţilor CJ prerogative mutiple şi guvernul Ponta urmăreşte ca aceste funcţii să fie ocupate de activiştii PSD. Mă înşel?!