”Ceata de Feciori” în ziua Sfântului Nicolae

La început de decembrie, Sfântul Nicolae îndulcește postul prin dezlegarea la pește și luminează cu daruri noaptea celor mici. Tot el aduce ninsori de poveste, pentru că, se știe de când lumea, atunci când își scutură Sfântul Nicolae barba, ninge negreșit. Dacă trece luna decembrie fără să ningă și rămâne pământul negru, se zice că a întinerit Moș Nicolae.

Țăranii îi spun ”Sân-Nicoară” și îl văd ca pe un sfânt bătrân, ca și anul care se apropie de sfârșit. Îl consideră protectorul copiilor, al orfanilor și al văduvelor, al corăbierilor și al soldaților, bun și generos, aducător de bogăție și noroc.

Ziua de 6 decembrie încheie ciclul sărbătorilor dedicate lupului, iar strigoii și spiritele malefice, care începuseră să capete forță din cauza îmbătrânirii anului și a degradării timpului calendaristic, încep să bată în retragere odată cu intrarea în drepturi a cetelor de colindători.

Cetele străvechi de Sfântul Nicolae

”Ceata de Feciori”, cea mai arhaică formă de colindat atestată la noi, se adună de Sfântul Nicolae, se organizează după reguli riguros stabilite, urmând să se spargă de Bobotează. Se alege mai întâi gazda, apoi conducătorul cetei (Vătaful mare) și ajutoarele acestuia: Vătaful mic, Crâșmarul și Colcerul. În toată această perioadă, ceata pune stăpânire pe sat, devenind cea mai importantă autoritate din comunitatea țărănească.

Unele cete sunt însoțite de turcă, altele de steag.

În mai multe sate din țară, conducătorul cetei de colindători poartă o bată, semn arhaic al inițierii feciorilor în vechime. Bata are și menirea de a înspăimânta diavolii, conferindu-i purtătorului rangul de aliat al forțelor supranaturale pozitive, solare, în lupta împotriva celor malefice, ale întunericului.

Obiceiuri populare de ziua Sfântului Nicolae

În noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune că Moș Nicolae vine la geamuri și urmărește copiii care dorm. Celor cuminți le lasă în ghetuțe cadouri și dulciuri. Celorlalți, obraznici, le aduce o botă.

Bățul Sfântului Nicolae, cu care pedepsește păcătoșii, este din lemn de măr, după cum știm de la bunicii noștri. Bățul (bota), dacă este pus în apă și va înflori până la Nașterea Domnului, înseamnă că Sfântul a mijlocit pentru iertarea greșelilor și păcatelor celui căruia i-a dat crenguța.

Sfântul Nicolae este considerat ajutătorul văduvelor, orfanilor, și fetelor sărace la măritat.

Este considerat patronul apelor și salvează de la înec corăbierii. Apără soldații pe timp de război.

Superstiții sau terapie a Sfântului Nicolae: virilitatea bărbaților

În unele zone ale țării, bătrânii își mai amintesc că bătaia dată de sfântul avea și rolul de a stimula creșterea copiilor, proteja femeile gravide, dar și ”energiza” virilitatea bărbaților. Posibil ca unul sau toate dintre motivele de mai sus să fi stat la baza nașterii proverbului: ”bătăia este ruptă din Rai”.

Ciuda Sfântului Neculai și Sfânta Filofteia

Sfânta Muceniță Filofteia a trăit în secolul al XIII-lea, la sud de Dunăre, și a fost martirizată la doar 12 ani, chiar de tatăl său. Un secol mai târziu, moaștele au fost depuse la Curtea de Argeș, unde se găsesc și astăzi. Și, pentru că ocroteau Țara Românească de mai bine de 600 de ani, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române din 1950 a hotărât prăznuirea sfintei Filofteia pe 7 decembrie.

Ziua de 7 decembrie este cunoscută în popor sub numele de ”Ciuda Sfântului Neculai”. Urmând imediat după sărbătoarea Sfântului Nicolae, în tradiția populară este numită ”Poitra lui Nicolae”. Poitră înseamnă ziua care urmează după o sărbătoare (sau o precedă) și în care se face praznic: ”Ciuda lui Sfântul Neculai se serbează a doua zi de Sân Neculai. Nu se lucrează de nimeni, ci numai se bea.”

În imaginarul popular, Sf. Filofteia apare ca soră a lui Sântilie, ”cea care umblă cu ploile pe timp de secetă”. Totodată, este considerată – la fel ca Sfântul Nicolae – protectoare a femeilor, a tinerilor și a copiilor. Se spune că ajută fetele sărace să se mărite și să aibă parte de o viață tihnită: ”Sfânta Filofteia se ține mai ales de fete, ca să le ajute Sfânta de a ajunge și a trăi bine în căsătorie”. Urmând imediat după ”Zilele bubatului”, țăranii din nordul Olteniei încă se mai temeau de ecoul nefast al acestora și o sărbătoreau prin nelucru, considerând-o ”rea de bubat”.

Superstiții de Ana Zacetania

Ziua de 9 decembrie e cunoscută în popor fie drept soră a Sfântului Nicolae – Sâmnichioara, fie drept frate al acestuia – Simicoară, Sim-Nicoară, Sfântul Nicolae Mic. 9 decembrie, când avea loc solstițiul de iarnă pe stil vechi, iar ”soarele se întorcea spre vară”, era un important reper pentru măsurarea timpului calendaristic. Fiind considerată o zi a începutului, existau odinioară numeroase practici magice pentru asigurarea sporului în gospodărie. Este o sărbătoare străveche, ale cărei semnificații sunt destul de greu de decriptat astăzi. Ziua de 9 decembrie aduce, pe lângă ambiguitatea denumirii, nenumărate restricții comportamentale, atât individuale, cât și colective, ne amintește Theodor Dimitrie Speranția, în ”Răspunsul la chestionarul de sărbători păgânești”, 1914.

Caracterul nefast al zilei, al cărui pronunțat demonism o apropie mai mult de Sântandrei decât de Sân-Nicoară, era odinioară strict respectat în comunitățile tradiționale. Se crede că astăzi, din cauza gerului, dracii se ascund în morile de apă, motiv pentru care morarii sunt deosebit de vigilenți și țin ziua prin nelucru și rugăciuni.

Unii zic că e o sărbătoare mai mare și mai rea decât cea a Sfântului Nicolae, iar dacă lucrezi, lucrează și boala în casa ta.

”Sora lui Sf. Nicolae se ține de femei și mai ales de fete mari. O fată mare, care a lucrat în ziua aceasta, s-a îmbolnăvit și a murit, iar mamă-sa i-a cântat la moarte”.

[message_box title=”Terapia creștină a sufletului – Legile Belagine (II)” color=”red”]Legile belagine ”stau la baza civilizației umane” (Fontes II p.19). Erau codul după care trăiau, în urmă cu mii de ani, pelasgii, înaintașii traco-românilor. Cuvântul este compus din belanus (legi) și ginus (ȋncepători), astfel că ar putea însemna ”legile începuturilor”. Prezentăm fragmente din Legile Belagine, care sunt mai elevate decât poruncile de pe Tablele Legii primite de Moise în Muntele Sinai. Așa popor, așa legi!

15. Nu îți lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele așa cum vin, așa pleacă.

După orice zi vine și noaptea și după iarnă vine primăvara, căci așa este rânduit și așa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc și apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate și nesfârșite ramuri și, asemenea izvoarelor minții și sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare și un foc fac să crească toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace și oameni – și din aceeași vatră vin și către aceeași vatră se întorc și vatra aceasta este pururea.

47. Înțeleptul unește pe cel ce vede cu cel ce gândește, cel ce simte cu cel ce face, dar neînțeleptul îi desparte. Deschide-ți bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte și cel ce gândește sunt asemeni norilor care vin și pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este veșnic și lumina sa este fără umbră.

El este dincolo de viață și moarte, dincolo de bine și rău, dincolo de frumos și urât, dincolo de curgerea timpului.[/message_box]