Dincolo de criticile aduse unor slujitori ai bisericii, în județul Neamț sunt numeroase locuri unde preoții fac apostolat, în adevăratul sens al cuvântului. O astfel de parohie, răsfirată în trei sate, este cea de la Micșunești (Făurei). Cuprinde patru așezăminte de cult. Câte unul la Micșunești și Prăjești și două la Tatomirești. O altă biserică e în construcție. Parohia numără aproape 200 de familii, iar preotul oficiază slujbele prin rotație, în toate cele trei sate.
Pe părintele Vasile Turcu l-am întâlnit de mai multe ori în ultimii ani, urmărind, cu mare atenție, lucrările la noua biserică a fostului sat Tatomirești, cătun asimilat de Făurei. Aici, noua construcție este deja ridicată, urmează să se înceapă pictura. De altfel, oamenii locului spun că de multă vreme n-au mai avut parte de un slujitor al bisericii atât de harnic și de priceput la construcții, care nu se sfiește să lucreze împreună cu meșterii la tencuit sau la celelalte lucrări. Bătăturile din palmele sale sunt cea mai grăitoare dovadă.
”Când am venit în parohie, în anul 2009, mi-am dat seama că voi avea foarte mult de lucru, pentru că la noua biserică proiectul nu a fost croit așa cum trebuie. Între timp, am făcut corecțiile. Am terminat acoperișul și am adus specialiști pentru săparea unei fântâni. Obiectivele au fost rezolvate deja. Ne-ar mai trebui sprijin din partea oamenilor pentru pictură și pentru o casă praznicală. Oricum, nu va fi ușor în anii care vor urma, pentru că oamenii sunt din ce în ce mai săraci, iar alte resurse în afara bugetului local, din ce în ce mai subțirel, nu întrezăresc. Dar, cu ajutorului lui Dumnezeu și cu aportul creștinilor din sat, al primăriei locale, în 2-3 ani, le vom rezolva pe toate”, spune, încrezător, părintele Vasile Turcu.
Tot prin glasul său, am aflat file din istoria bisericii din Tatomirești. ”Vechea biserica din sat a fost ridicată din bârne de stejar, cu scânduri de brad în interior. Este ridicată în anul 1883 de către credincioșii satului. În anul 1962, a fost refăcută, atât la interior, cât și la exterior, tot cu ajutorul credincioșilor. Biserica a fost construită numai de săteni, întrucât boierul Solomon Nicolae, care era în zonă, aparținea unei alte religii. Era de alt neam și nu avea nimic cu țara și cu poporul nostru. Acest boier era foarte zgârcit, avar, înșelător și tremura când dădea un ban cuiva. Locuitorii spun că număra de zece ori până dădea cuiva o lețcaie. Lăcașul are hramul «Sfântul Nicolae», iar pictura de pe catapeteasmă este făcută de un începător fără talent și nu semnează nimeni pentru aceasta.
Satul are un număr de 92 de case, majoritatea oamenilor văduvi și în vârstă, dar buni gospodari. Deoarece biserica ridicată din lemn de aproximativ 130 ani nu mai poate rezista să stea în picioare din cauza materialelor din care a fost construită, în funcție de posibilitățile de atunci ale satului, acum se află într-o stare înaintată de degradare. Locuitorii au hotărât să ridice o altă biserică, din zid, mai ales că peretele de nord al vechii biserici se surpă mereu”.
Și biserica din satul Micșunești, unde este sediul oficial al parohiei, are un trecut interesant. Tot părintele Turcu povestește:
”Biserica a fost construită din bârne de stejar, pe temelie din piatră. A început a se ridica în timpul războiului de la Poarta Albă, când oștirea moldavă era condusă de voievodul Ștefan cel Mare. Ctitor este unul dintre vitejii săi. Lăcașul de cult a fost ridicat în perioada 1477-1482 și a fost sfințit în anul 1482, de Episcopul Macarie al Romanului.
Pictura a fost realizată de zugravul Arsenie, de la Mânăstirea Neamț. Din păcate, biserica a ars în anul 1880, rămânând doar temelia din ea. Localnicii au făcut mai multe intervenții și au căpătat aprobare de a aduce în satul lor o biserică din lemn, din satul Bălțătești, căci acolo se construise alta, din zid. Biserica veche avea hramul «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», iar cea adusă de la Bălțătești avea hramul «Sfinții Voievozi». La sfințire, a rămas vechiul hram, care este și astăzi. Biserica de la Bălțătești a fost adusă cu carele, de către un bun credincios, pe cheltuiala sa. Un anume Ionică Grigorcea, care, mai târziu, s-a călugărit la Mânăstirea Bistrița. Actuala biserică este din lemn și e căptușită cu scânduri în interior și exterior. Acoperișul este din tablă vopsită, de culoare roșie și are un aspect simplu. Are o turlă nu prea înaltă, care servește și de clopotniță, cu un clopot mic.
În anul 1961, a fost curățată în interior și vopsită, deoarece prezenta un aspect neîngrijit. Pentru aceasta s-a cheltuit suma de 7.000 lei, sumă ce a fost strânsă de la enoriași. Aici s-au inclus și 2000 lei donație din partea Sfintei Episcopii a Romanului și Hușilor. Totodată, biserica a fost înzestrată și cu obiectele de cult, așternuturi și unele cărți de ritual.
Catapeteasma este dintr-o placă din lemn de brad, pe care este aplicată o pictură necorespunzătoare. Pictura este executată de către un pictor modest și nu are valoare artistică”.
De remarcat, pe 20 noiembrie 2013, în fața unei biserici pline de enoriași, a fost oficiată o slujba de vecernie, înaintea sărbătorii ”Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, hramul așezământului, la care a participt un sobor de 14 slujitorii ai bisericii din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în frunte cu părintele arhimandrit Ioniță Andrei și preotul protopop Dragoș Munteanu, de la Protoeria Roman.
[message_box title=”Biserica din Prăjești” color=”red”]Așezarea abia numără vreo 25 de familii. Satul a avut o biserică veche, construită, după legendele locului, încă din timpul domnitorului Ștefan cel Mare. Din cauza stării în care ajunsese, sătenii au ridicat o altă biserică, din cărămidă, care a fost sfințită în anul 1974.[/message_box]
Ioan APOPEI