De la „Iepuraș drăgălaș” la „Abegg”

Karina Ana-Maria Uță este din Piatra Neamț, are 15 ani și învață la Liceul de Artă „Victor Brauner”. Se știe atrasă de muzică dintotdeauna. În minte, amintirile cele mai vechi, legate de un portativ nedeslușit încă, îi vin din primii ani de copilărie, de când obișnuia să se joace la orga tatălui ei, care este solist vocal și instrumentist. E bucuroasă că a moștenit talentul și nu regretă nimic din ce a ales până acum în domeniul muzicii.

Joaca de-a și cu notele muzicale a urmărit-o până în clasa a I-a când a realizat că nu este la școala potrivită. Acolo unde a fost înscrisă nu găsea muzica, așa că, la susținerea părinților, a hotărât să meargă la Liceul de Artă „Victor Brauner”. Aici, așa după cum mărturisește, și-a găsit sensul și… pianul. Dar nu înainte de a trece de un mic test.

„Am învățat un cântecel înainte și am fost ascultată. Am primit încredere și încuviințarea că am talent, că mă pot apuca de ceea ce-mi place. Așa s-a deschis totul. La început am studiat, până în clasa a III-a, cu doamna profesoară Cristina Popa. După aceea mi-au fost și îmi sunt alături doamnele Magdolna Cosma și Mihaela Spiridon. Prima răsplată a venit odată cu premiul obținut în clasa a I-a, la concursul «Primăvara Muzicală»”, spune Karina.

Cu fiecare an, studiul a devenit mai intens. Pianul a cerut mai mult sacrificiu, iar Karina a fost acolo, pregătită să scoată din amorțeală clapele albe și negre care-i stăteau în față. Spune că i-a fost greu. Simțea nevoia să le explice apropiaților că ea trebuie să studieze mai mult. După un timp, a renunțat să mai caute scuze și înțelegere. Și-a dat seama că adevărații prieteni sunt cei care simt ceea ce face ea.

„Mai erau unii care râdeau pe seama faptului că stăteam mai mult în casă. Le spuneam că fac asta din plăcere și că dacă nu studiez nu am cum să fac ceva cu pianul. Aici aș vrea să spun și celor care vor să se apuce de un instrument. Trebuie să fie dispuși să sacrifice și din micile plăceri ale copilăriei. Până la urmă, dacă îți place, restul vine de la sine”, a adăugat Karina.

A studiat ori de câte ori a considerat că e timpul potrivit. Nu și-a impus o normă. A pus mâna pe pian doar atunci când a simțit. Așa a ajuns să creadă, atunci când vorbește despre instrumentul ei preferat, pianul, că nu este „ceva”, ci „cineva”. „Eu nu spun că mă duc să cânt la pian. Eu cânt cu pianul. Pentru mine, totul se transformă când apăs prima clapă. Înainte de concursuri am emoții foarte mari, dar în timp ce cânt «vorbesc» cu publicul, cu juriul. Și nu este satisfacție mai mare când vezi că munca îți este apreciată. Că tot ceea ce ai făcut tu până atunci nu este în zadar”, a precizat Karina.

În 2012 a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Olimpiada Națională de Arte, secția Pian. În următorul an s-a clasat pe locul al II-lea.

Spune că „talentul și plăcerea scurtează drumul studiului”. Și a mai fost ceva. Un trio perfect format din relația părinte-copil/ elev-profesor. Întotdeauna a existat comunicare, determinare, încurajare, iar acestea nu i-au dat timp să se gândească cum ar fi viața ei fără pian. Nu-și dorește altceva. „Vreau să studiez în continuare muzica. Vreau să merg la Conservator, poate în străinătate. Vreau să ajung pe marile scene ale muzicii. Iar după aceea să pot preda copiilor ceea ce am reușit eu să învăț în viață. Pentru asta îmi doresc să fiu sănătoasă ca să le pot duce pe toate la bun sfârșit”.

Acasă nu are probleme cu studiul. Povestește cu zâmbetul pe buze că vecina ei s-a mutat în camera alăturată tocmai pentru a o asculta când studiază. Înțelege că nu toată lumea agreează muzica clasică, dar îndeamnă pe oricine să o guste, să o încerce, înainte de a pune etichete.

Cel mai mare regret rămâne acela că în România acest gen de muzică nu este promovat la adevărata lui valoare. „Nu am nimic împotriva altor genuri muzicale, dar cred că muzica clasică ar trebui mediatizată mai mult. Ar trebui să se vorbească mai mult despre interpreți, despre instrumentele lor, despre munca lor”.

Îi place jazz-ul, rock-ul simfonic, îi apreciază pe Robert Schumann, Ludwig van Beethoven, Chopin, dar nu uită niciodată că, până la a ajunge să interpreteze „Abegg”, a cântat mai întâi „Iepuraș drăgălaș”.

Drumul nu a fost unul drept și ușor, dar talentul fiecăruia se înmulțește prin muncă și determinare. Karina a demonstrat până acum că le are pe amândouă și e abia la începutul drumului.

Marian TEODOROF