Uite-l pe Eminescu!

Așa vor spune pietrenii, după 15 ianuarie, când vor trece prin fața Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu”. Vor admira bustul de bronz dezvelit de ziua poetului, opera sculptorului Lucian Tudorache, profesor la Liceul de Artă „Victor Brauner” din târgul Pietrei. Astfel, prin acest act admirabil de cultură, vechii amici bădia Creangă și conul Mihai se reîntâlnesc, de data aceasta în urbea noastră, nu în Țicău. Că prea le-a fost viața potrivnică. Deja statuia humuleșteanului din „coasta” Casei de Cultură pare plictisită de când îl așteaptă pe Luceafăr.

Profit de istorica clipă și vă narez 3 prostioare despre Eminescu, Creangă și… Nichita Stănescu, ”subtilizate” de la ultimul junimist din Iași, pe numele său Constantin Meissner, profesor, director și ministru, cu ultimul domiciliu în Fundacul Buzdugan. Pariez cu dvs. că nu ați mai auzit amintirile oferite.

Prima amintire: pe la anul de grație X, corul Mitropoliei din Iași avea un cântăreț cu voce de aur, dumnezeiască. Numele coristului? Un anume Dumitru Dindiu. Datorită calităților sale de excepție, în scurt timp a ajuns dirijorul corului mitropolitan din „dulcele târg”. Credincioasele cu zvâc, veneau la Mitropolie mai mult pentru frumosul dirijor și mai puțin pentru Cuvioasa Parascheva, Sfânta cu hram pe 14 octombrie.

Cum-necum, Eminescu și Creangă au aflat și ei despre „celebrul cântăreț”, au dat năvală să-l cunoască. L-au invitat la „Bolta rece”, l-au rugat să cânte ce dorește: bocete, colinde, balade, blesteme, poezii, doine. Și le-a cântat de toate. Istoviți de spectacol, în crucea nopții au luat-o târâș, târâș spre bojdeuca din Țicău, stârnind câinii mahalalei. Ajunși la domiciliu, au reluat cu sârg repertoriul întrerupt. Eminescu a fost impresionat puternic de o doină veche cântată „la meserie”. Ce este doina? Cântecul cel mai drag și mai scump al românilor, cuprinde în sine întreaga lor istorie, suferințele lor de veacuri, durerea și nădejdea lor. Poetul stătea rezemat, în dulce euforie și asculta doina cu lacrimi în ochi. Evident, întâmplarea a fost comentată în fel și chip. Fanii lui Eminescu pretind că atunci, în Țicău, s-a proiectat, gândit și conturat celebra Doină, interzisă de „eliberatorii” cu stea roșie în frunte, cei care i-au trimis pe românii basarabeni în iadul siberian sovietic și au transformat moșia strămoșească dintre Prut și Nistru în „livada înflorită a Moscovei”. Doina care începe cu:

„De la Nistru pânꞌ la Tisa

Tot Românul plânsu-mi-s-a

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate”.

A doua prostioară. Cum Eminescu a zăbovit mai mulți ani pe malurile Bahluiului, a cunoscut destule figuri exotice de mahala. Una din ele? Moșul Ghiță Bălănescu, scripcarul gârbovit care înveselea chefliii cu arcușul lui. Iată ce ne povestește „violonistul” care cânta după ureche, ca Jean de la Craiova, englezește.

„Într-o seară i-am găsit pe domnii Eminescu și Creangă la cârciuma pe care o ținea unul Boian în Țicăul de Jos, colț cu străduța Prăpastiei. Era o cârciumă de mâna a treia. Stăteau în grădinița din spatele dughenei, sub un salcâm, cu un castron de fasole dulci în față și un cofăel de vin alături. M-au poftit bucuroși și pe mine. Nu după mult timp, veni într-un suflet un bătrânel care servea drept curier la Junimea și, fericit că a dat peste dânșii, îi rugă să poftească la societate:

– Vă așteaptă toți, a zis el.

– Să aștepte, glăsui domnul Eminescu, nu vor pierde nimic. Stai colea moșnege, și răcorește-te cu un pahar. Apoi, mai târziu, zise pe gânduri: ce frumos sună tălăngile vacilor!”

Cine a studiat la Iași știe ce înseamnă dealul Șorogarilor. Acolo găseai de toate, și vii, și livezi, și turme de vite. Mama Natură te primea cu brațele deschise. De aceea Eminescu n-a părăsit „locația”. N-a renunțat nici la fasolea și vinul lui Boian, nici la tălăngile vacilor care coborau Șorogarii către casă. Și culmea, bădia Creangă a fost de acord cu hotărârea amicului său.

Ultima amintire despre Eminescu? În bătrâna monografie a orașului Iași, autorul ei, N.A. Bogdan ne oferă generos valoroase informații despre „Junimea”. Deviza societății? „Vine cine vrea și rămâne cine poate”. Alte obligații? Membrii „Junimii”, Eminescu, Creangă, Caragiale, Pogor… Erau obligați să conferențieze în Aula Universității din Iași pe diferite teme. Aici l-a surprins ultimul junimist C. Meissner pe Eminescu, conferențiind despre „Influența austriacă asupra culturi românești”. Urmăriți constatările bătrânului junimist.

„Eminescu a apărut sfios, într-o redingotă cam ponosită și cu pălărie tare. În mâna dreaptă ținea un cartonaș pe care am observat că avea însemnări. A aruncat doar o privire furișă spre publicul care umplea sala, dornic să-l cunoască, și a început a vorbi cu voce slabă, nesigură, dar care a crescut gradat. La general, a vorbit curgător, fără hiatusuri de memorie. Aplauzele de pe parcurs i-au dat curaj. De la un timp, a început să dea semne de oboseală. Își scoase ceasornicul din buzunar, îl cercetă și îl puse apoi pe masă, lângă pălărie. Din acea clipă a vorbit cu ochii fixați în cadranul ceasului. Avea aerul că îl enervează scurgerea prea leneșă a timpului. Când a terminat conferința, aplauze, cerc de amici, felicitări. El stătea tăcut, parcă jenat, cu același zâmbet melancolic. Abia seara, când a fost sărbătorit la Bolta rece, s-a mai înseninat” – Iași, ianuarie ꞌ98, Editura „Junimea”.

Se lansa romanul „Bunavestire”, de N. Breban. Se răsfoiau cele mai noi apariții din colecția „Eminesciana” a Ed. „Junimea”. După câteva pahare de șampanie, au început glumele. Cineva a trântit o întrebare naiv-comică:

– Oare ce ar spune Eminescu, dacă ne-ar vedea acum?

Răspunsul lui Nichita Stănescu a fost năucitor:

– Ne-ar lua limba înapoi.

Comentariile le las în seama dvs. Nu uitați, Eminescu a venit la Piatra Neamț. De ce? E poet de ianuarie. Se întâlnește cu bădia Creangă.

Prof. Dumitru RUSU