O reprezentanță a vinurilor pitorești din Basarabia, la modul general, și a celor de Cricova, în special, ar face cinste la oricare așezare umană, unde această băutură cristică este binevenită și la bucurie și la scârbă. Cricova a devenit astăzi un simbol oenologic mondial și, în ciuda regimurilor și a cârmuitorilor care vin și pleacă din Basarabia, funcționează, de facto, pe rol de capitală secundă a provinciei românești de dincolo de Prut. Recent, John Kerry, care păstrează 500 de sticle cu vin roșu în aceste pivnițe, le-a asemuit cu o ”comoară ascunsă”.
Acum, când se duc tratative pentru a găzdui și la Piatra Neamț licorile basarabene, voi încerca să-mi depăn amintirile și opiniile subiective, legate de acest tărâm mirific al lui Bahus, unde am slujit și eu pe post de exeget. Ceea ce prezintă interes pentru mine (și pentru cititorul de aici, cred) este calea de renaștere a Cricovei, cu sens de redresare, refacere.
Cu părere de rău, vinul, care este un produs agro-alimentar, a devenit astăzi o problemă politică dincolo de Prut. Când Moscova nu mai agreează vinurile moldovenești, este o încercare de a subjuga Basarabia nu numai economic, ci și politic. În acest context, nu pot înțelege duplicitatea președintelui Putin.
În 2002, când și-a sărbătorit aniversarea de 50 de ani în pivnițele de la Cricova, găsea spumantul moldovenesc net superior șampaniei franțuzești. Acum, a întors-o ca la Ploiești: ”Francezii și italienii ar arunca vinul moldovenesc în șanț. Nimic nu merge pe piața europeană. Totul merge pe piața noastră”. Să fie o opinie subiectivă sau șantaj politic, pus în mișcare când treaba se-mpute? Eu rămân la părerea mea fermă: cel care dezonorează vinul sau alt tezaur al unei națiuni mai mici, dezonorează națiunea în cauză. Așa s-a întâmplat cu tătarii. Rusia, în permanentă colonizare, le fură a doua oară Crimeea. Iată de ce Putin apare în ochii lor drept o „ciumă a secolului XXI”. Rusia a păstrat șantajul, ca pe una din fațetele totalitarismului. Un semn clar de atrofiere morală, care este direct proporțională cu cea intelectuală. Prin asta se deosebește un stat civilizat, unde morala și inteligența fac legea supremă, de altul primitiv, care tolerează dictatura, teroarea, metodele piraterești, folosite în prezent de Rusia contra Ucrainei.
N-am de gând să critic, nici să laud, calea capitalistă pe care pășim. Nu sunt adeptul lui Marx, precum nici al mariajelor homosexuale. Mi se pare mai potrivit să mă îndrept spre adevărul concret al stării de fapt în cele două țări românești, unde Criza poate fi comparată cu o soacră rea, de care nu poți face abstracție. Lăsând ironiile la o parte, privatizarea, independența economică și spirituală, plus sprijinul discret al UE, joacă un rol esențial în europenizarea noastră. Tocmai de aici, de la independența combinatului a început renașterea vinurilor de la Cricova, care vor provoca, la rândul lor, alte renașteri de ordin cultural.
Or, vinul, care însoțește omul de-a lungul întregii vieți, ține de cultură și la propriu și la figurat. Este de ajuns să amintesc de Păstorel Teodoreanu sau Hemingway, pentru care vinul a fost unul din lucrurile cele mai civilizatoare din lume. Ș-atunci, cum să nu cred în sincronizarea dintre vin și civilizația româno-basarabeană?! După o lungă perioadă de anihilare filosofică a demnității și a personalității, românii basarabeni recapătă conștiința de sine ca indivizi. Încep a înțelege cât de important e să fie civilizați, să știe să facă un vin după standardele mondiale. La fel de important e să știe și cum să-l bea.
Aici e momentul să fac o remarcă. Spre deosebire de confrații din Vechiul Regat, care migrează către poșircile galbene și spumoase, poreclite bere, pământenii mei rămân fideli vinului, îi prețuiesc personalitatea. Majoritatea știu că vinu-i de la Dumnezeu, doar unii din ei se fac a uita că beția este de la diavol. Mai ales ”beția rece”, adică heroina. În acest context, afirm cu toată încrederea: arta vinului este calea spre triumful și civilizația unei națiuni ”bețive”, ca a noastră. Căci astea două, beția și dragostea, nu pot fi ascunse. Important e să ne trezim concomitent și din beție și din prostie și să rămânem verticali. Abia atunci ne vom recăpăta încrederea în sine, valorificând propriul potențial, iar cei din UE (ba poate și din Est) nu vor întârzia să aprecieze calitatea produselor vinicole din provinicia românească dintre Prut și Nistru.
Astăzi, când medicina caută noi programe de gerontologie sau geriatrie, vinificatorii cricoveni caută și ei noi metode de a optimiza lichidul bahic, de a spori efervescența șampaniei clasice. Iar noi, consumatorii, în căutarea longevității, ne situăm la răspântia dintre farmacie și domeniile vinului. Adeseori mă bate gândul să aleg în locul pastilelor, prescrise de bunul meu amic, cardiologul Pleșea, paharul cu vin nobil, ținând cont de ce-a spus francezul Pasteur: ”Masa fără vin este o zi fără soare”.
Este necesar să mai adaug că neschimbatul director de la Cricova, pe parcursul ultimilor 30 de ani, Valentin Bodiul, nu și-a ratat propriul destin, nici prilejul de a redresa destinul combinatului. Idealul său rămâne vinul clasic, cu indicație geografică. El guvernează acest vin, fără să se lase guvernat de el. A evitat toată viața artificiile și artificialul, contând pe intuiție. Vinul a rămas pentru el pasiune, artă, cultură. Întreaga echipă de profesioniști de la Cricova, condusă de doi magicieni, știe să interpreteze experiențele trecutului, anticipând repetarea greșelilor. Aceste interpretări, în plin proces de schimbare, sunt alimentate de conștiința colectivă a celor care, prin travaliul zilnic, contribuie la renașterea domeniului Cricova, stegarul vinificației autohtone.
Vreau să închei scurta istorisire pe o notă optimistă. Un depozitar de vinuri basarabene aici, în zona muntoasă, va purta, neîndoielnic, o dublă semnificație: de reprezentanță diplomatică și identitară. Abia după înfrățirea vinurilor se vor înfrăți, sper, și admiratorii acestui lichid sacru.
Vlad VLAS
