Doru Viorel Ursu se vede președinte-judecător

Ca avocat, îl vezi din când în când la buletinele de știri, asistând pe cine te aștepți mai puțin. Și mai rar apare la câte o dezbatere și se impune printr-un stil direct, aproape șarmant. Pe români, Doru Viorel Ursu i-a cucerit din tinerețe, ca judecător militar, de la prima parte a procesului de la Sibiu împotriva lui Nicu Ceaușescu. Este poate principala motivație, neasumată însă explicit, pentru promovarea ca ministru de Interne în cumplita zi de 14 iunie 1990. De numele său se leagă, printre altele, scoaterea MS Regele Mihai I din țară, în decembrie 1990, prin „artificiul” cu pașaportul diplomatic danez pe care autoritățile noastre cereau viză de intrare, dar și „rectitorirea” pe nou a Jandarmeriei și Academiei de Poliție.

Biografia lui Doru Viorel Ursu are șanse să fie rescrisă și reevaluată în perioada următoare, dacă va concretiza ideea de a candida la președinția țării. Mandatul de deptat de Argeș (1992-1996, FSN, apoi independent), candidatura ca independent la Primăria Generală a Capitalei (1996) sau din nou la Camera Deputaților în județul Dolj (1996, PL’93) pot contribui la întregirea unui profil aparte și complex. Va fi loc inclusiv pentru nuanțe, precum rivalitatea amicală ce-l leagă de Valeriu Stoica, fostul său coleg de clasă și de grupă, care la absolvirea Facultății de Drept din București a avut numai două sutimi în plus, cât între 9,95 și 9,97.

În Neamț, săptămâna trecută, Ursu a fost prezent în calitate de scriitor pentru a prezenta trilogia „Sânge și carne de om”, un bun prilej pentru a dezbate din nou ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Nu sunt primele sale cărți, a promis că nu-s nici ultimele.

Regăsirea României de către români

– Sunteți un fel de răsfățat al sorții. Aveți și o aură de om care știe multe. Nu apăreți des la televizor, aparițiile tind să devină memorabile. E natural?

Încerc și eu…

– E în pregătirea proiectului de toamnă cu candidatura la președinția României?

Această idee nu vine de la mine, în principal. Vine de la nevoia de a găsi coeziune, de a găsi în dezbinare factori de coerență. Când la poarta unei mănăstiri din Neamț vine un profesor și te întreabă de ce nu revii în prim-plan și de ce nu faci asta, când la Dervent, tot așa, vine după tine un călugăr și te întreabă același lucru, atunci când te duci în piață, la teatru și la operă, și oamenii te întreabă – începi să-ți pui și tu întrebări. Fiind un român nu neapărat naționalist, dar crezând foarte mult în ideea de Românie, sunt convins că aș putea să fac mai mult decât cei care cheamă oamenii în stradă. Războiul e lângă noi și avem un președinte, dar și un lider al guvernanților, care spun că își vor rezolva problemele chemând oamenii în stradă. Mai mult de atâta, pentru România, pentru că noi suntem România, eu cred că nu te poți scula dimineața – și s-a dovedit asta – de stânga, de dreapta, pesedist, penelist, pepededist sau mai știu eu ce, și seara să fii președintele tuturor românilor. Asta nu se poate.

– Vă îndreptați spre o formulă de independent cu o susținere diversă?

O formulă de independent în suflet și cu susținere a celui mai mare partid din România, poporul român.

– Cam scump.

După calculele mele nu va fi o campanie costisitoare.

– Nu mă refeream la banii ăștia, ci la trezirea românului.

Eu nu vorbesc despre România prin români, ca la liberali. Vorbesc despre o regăsire a României de către români într-un moment în care, așa cum arăt în cărțile mele, undeva în inima României ni se spune să plecăm acasă că acolo suntem străini. Am prevăzut aceste lucruri.

Dumnezeu ne-a lăsat un destin, nu o monarhie

– Apropo de țara noastră, de identitatea noastră, în ultima vreme s-a reluat cu insistență teza revenirii la monarhie. Știți ce frumos și ce convingător au explicat unii că Regele e de la Dumnezeu și că poporul nostru, rămas fără Rege, e un popor fără Dumnezeu. Ce să înțelegem?

Eu știu că Dumnezeu a fost înaintea regilor și Dumnezeu a lăsat românilor nu regi, ci un destin. Și mai știu că pe tronul României nu a existat nicio picătură de sânge românesc niciodată.

– După răsturnarea lui Petre Roman și a guvernului condus de el, în septembrie 1991, n-ați rămas totuși pe la guvernare? N-ați trecut pe la administrația publică locală?

S-a dorit rămânerea mea în guvern, ca ministru, sau chiar pe un post la Cotroceni, dar nu era normal să nu urmez soarta colegilor. Dar, după cădere, am rămas interimar până la formarea guvernului Stolojan, până la venirea lui Victor Babiuc în locul meu, iar eu am fost o scurtă perioadă de timp în Ministerul de Externe și după aceea, timp de un an, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală. Însă fără a fi membrul vreunui partid.

– Mă interesau amintiri legate de referendumul pentru Constituție din decembrie 1991. La întâlnirea cu publicul din Piatra Neamț ați spus că românii ar avea dreptul să hotărască ei dacă vor republică sau monarhie. Nu era corect să rezolvăm problema din 1991?

Este o problemă de principiu pe care am discutat-o atunci. Atunci era momentul și pentru Moldova de peste Prut, dacă este să ne gândim. Această problemă a formei de guvernământ se spune că nu va mai fi discutată, pentru că e din prima Constituție. Eu rămân la părerea că revoluțiile reale schimbă constituțiile oricând și că este dreptul unui român să aleagă între republică și monarhie. Eu nu sunt monarhist, ca să fiu foarte clar, dar nu pot îndepărta ideea de monarhie ca instituție necesară unui stat pentru că statele cele mai stabile din Europa sunt monarhii, asta-i clar. Nu știu dacă pentru România e cea mai bună și cea mai potrivită formă. Simt însă nevoia unui președinte cu puteri sporite și cu mână forte. Din păcate, algoritmizarea România n-a dus la nimic. O constituție își are durata ei de viață și-i făcută pentru a fi schimbată.

– Vă vedeți mai mult decât un președinte-jucător, cum avem acuma?

Da, eu aș putea fi un președinte-judecător. De fapt, mediator.

– Cum vă mai înțelegeți cu Traian Băsescu? Cândva ați fost apropiați.

Da, ca membrii ai aceluiași guvern și pe urmă ai aceluiași partid. Dar este unul dintre cei din cauza cărora am părăsit Partidul Democrat. Apropierea mea de Petre Roman sau invers deranja un anumit grup de putere. Eu nu vizitam foarte des sediul din Modrogan.

Cum se plimbă Ursul

– Care e de fapt istoria cu „Plimb ursul” sau „Am ieșit cu ursul la plimbare”. E de la Băsescu sau nu?

Nu, aia a fost altceva, nu cu Traian Băsescu. A fost cu Teodor Viorel Meleșcanu.

– Folclorul o atribuie lui Băsescu.

Nu, nu. Era în timpul pregătirii alegerilor din 2000 și mi s-au tras destule probleme de atunci. M-am dus cu Teodor Viorel Meleșcanu la întâlnirea țiganilor de la Costești. Sigur, umblam după voturi. Acolo a apărut chestia cu „Meleșcanu plimbă Ursu”. De multe ori chiar eu folosesc această glumă. Iar numele meu să știți că nu este un nume oltenesc. Având în vedere poziția satului în care s-a născut tatăl meu, sub munte, dinspre Sibiu, și portul similar, cred din Ardeal vine numele. Numele este răspândit și în Moldova, dar cred că-i prea departe să fi venit moldovenii acolo în sat.

– De plimbat s-a „plimbat” altfel și familia dumneavoastră.

La mine în familie, eu i-am făcut de râs, dar din alt motiv. Toți sunt dascăli, de la profesor de țară până la profesor universitar, și doar eu jurist. Bunicul era director de școală și membru al Partidului Țărănesc. I s-a cerut clar să treacă la comuniști că altfel soarta lui nu va fi bună. Un chiabur l-a scos noaptea din școală împreună cu bunica și cele două fiice, dintre care una avea să fie mama mea, și i-a dus la gară. Au plecat și s-au oprit la Turnu Severin. De bunicul meu, care a fost îndepărtat din învățământ câțiva ani și a lucrat muncitor la un abator, s-a mai auzit pe urmă; de chiaburul care i-a dus la gară nu s-a mai știut nimic.

Autonomie, secesiune și războiul din Cosmos

– Discuția noastră va fi publicată joia viitoare, adică după 15 martie. Faceți un pronostic pentru ce se va întâmpla în zilele următoare?

Eu cred că nu trebuie privit pronosticul numai pentru România, ci și pronosticul pentru Crimeea. Una fără alta nu trebuie judecate. Cred că drumul spre o insubordonare civică în ideea de autonomie a Ținutului Secuiesc – dacă se numește așa, eu nu știu în istoria și geografia României un asemenea ținut , având în vedere că suntem dați afară din Ardeal și nu mai avem dreptul să fim în țara noastră – și tendințele de autonomizare vor fi din ce în ce mai clar exprimate și pot lua forme violente. Asta și în condițiile în care idei de secesiune sau de desprindere de teritorii apar frecvent, ca în Crimeea, și în condițiile în care războiul nu mai este lângă noi, ci deasupra noastră. Venind spre Piatra Neamț am văzut avioanele NATO zburând pe cer.

– Le recunoașteți de jos?

Da, pentru că sunt pe alt traseu, pe alt culoar.

– Cred, totuși, că ați făcut o mică greșeală când, mai devreme, ați vorbit despre americanii care stăpânesc spațiul cosmic.

De ce ar fi o greșeală?

– Nu-l stăpânesc. N-au cum ajunge sus decât cu rușii, cu rachetele lor purtătoare.

Nu-i vorba de asta. Rușii ajung, dar n-au ce folosi. Problema rușilor e că nu pot lovi din spațiu. Asta o fost mare pierdere pentru ruși, pierderea războiului cosmic, faptul că nu sunt egali acolo cu americanii, dar despre asta nu se vorbește.

A consemnat Viorel COSMA