Primarul de la Girov suspendat de prefect

CapturăPrin ordinul  lui George Lazăr,prefect de Neamț , primarul comunei Girov, Vasile Olaru a fost suspendat din funcție. Aparent, este vorba de finalul unei perioade agitate în comună, care s-a încheiat cu victoria aripii Roca- Sarion. În realitate, situația de-abia de acum se complică.

Motivarea ordinul prefectului a ajuns la redacție după ce am publicat respectivul act. Publicăm, așa cum am primit și noul document.

COMUNICAT DE PRESĂ

           Prefectul județului Neamț a emis în data de 03.03.2014 Ordinul nr. 47 prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului primarului comunei Girov, domnul Vasile Olaru, în conformitate cu prevederile art. 15, alin. 2, lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate.

          Astfel, prin sentința penală nr. 56/2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, cu mențiunea rămânerii definitive prin decizia nr. 225/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 72/32/2013, domnul Olaru Vasile, primar al comunei Girov, a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni de închisoare în temeiul art. 253, alin. 1 din Codul Penal. Curtea a reținut ca stare de fapt, faptul că domnul Olaru Vasile a înființat în anul 1994 S.C. Gabiancom S.R.L. Girov, având ca obiect de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor. Începând cu anul 2003 firma a fost preluată în calitate de unic acționar, de soția sa. Instanța reține că, profitând de funcția sa de primar, acesta a determinat angajații U.A.T. Girov să apeleze pentru întreținerea parcului auto al comunei Girov, la firma administrată de soția sa. Astfel, între U.A.T. Girov și S.C. Gabiancom S.R.L. Girov s-au realizat, prin contracte de achiziții directe, tranzacții în valoare de 47.730 lei, valoarea totală a bunurilor și serviciilor achiziționate de la firma familiei sale, fiind de 69.391,35 lei. Instanța a constatat că aceste operațiuni au fost lipsite de transparență, nerespectând art. 76 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, primarul Olaru Vasile aflându-se în situația de conflict de interese cu această firmă, al cărei administrator era soția sa.  Mai mult, primarul Olaru Vasile, a dispus în perioada 2008-2009 încheierea de polițe RCA pentru autovehiculele din parcul auto al U.A.T. Girov, prin intermediul unui agent de asigurări, care era soția fiului său, facilitându-i acesteia obținerea unor comisioane în valoare de 1988,45 lei.

          Astfel, pedeapsa de 5 luni de închisoare a fost aplicată de instanță pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, care constă în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii ori foloase de oricare natură.

          Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de domnul Olaru Vasile, astfel că sentința penală pronunțată de Curtea de Apel Bacău a rămas definitivă la data de 23.01.2014.

          Având în vedere cele prezentate mai sus, în condițiile art. 16 din Legea nr. 393/2004, prefectul a emis ordinul prin care constată încetarea mandatului primarului Olaru Vasile, înainte de expirarea duratei normale.

          Propunerea de stabilire a datei desfășurării alegerilor pentru ocuparea funcției vacante de primar al comunei Girov, va fi înaintată Ministerului Afacerilor Interne, care va propune Guvernului stabilirea datei alegerilor pentru un nou primar.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *