[message_box color=”red”]Instituția, care este însărcinată cu apărarea intereselor și drepturilor cadrelor didactice din Neamț, am găsit-o pe strada Petru Rareș, în apropierea Muzeului de Științe Naturale și la o aruncătură de băț de „Terasa de vară”. Aceeași curte cu Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învățământ și Cercetare Științifică (SLLICS) e teren „exploatat” de încă două „entități”, și ele verigi ale învățământului din Neamț. Este vorba de Asociația Învățătorilor și Casa Corpului Didactic (CCD). Gabriel Ploscă, președintele SLI Neamț, este cel care cunoaște sindicatul ca în palmă, și cu bune și cu rele, și cu coadă politică și fără coadă politică. Acesta a acceptat să ne vorbească și despre o metamorfoză ciudată, de tip kafkian, pe care sindicatul a resimțit-o din plin. Și încă o mai resimte.[/message_box]
– Ce e cu buchetul ăsta de clădiri și instituții într-un singur loc? Dacă nu eram atent intram la Asociația Învățătorilor.
Clădirea în care funcționăm este a Asociației Învățătorilor și o împărțim cu Casa Corpului Didactic. Asociația Învățătorilor este proprietar.
– Să-nțeleg că Sindicatul e chiriaș…
Nici noi și nici CCD nu plătim chirie. Noi, practic, după 1990 ne-am înființat ca sindicat, după aceea Asociația Învățătorilor s-a înființat și ea și a dorit să-și reia proprietățile, printre care și acest imobil. Practic, atunci, sindicatul din învățământ avea ceva bănuți și a susținut, în toate demersurile în instanță, Asociația Învățătorilor pentru a recâștiga acest imobil. În momentul de față, Asociația mai are un imobil, lângă Liceul Tehnologic Economic-Administrativ. Și ăla a fost câștigat în instanță.
În alte județe s-a procedat altfel. Sindicatul, prin statutul înregistrat după ’90, a spus că este continuatorul Asociației Învățătorilor și toate proprietățile au revenit sindicatului. Asociația e ascociație, dar, pe baza unei înțelegeri, în urma efortului de asistență juridică, financiară, noi stăm împreună cu CCD pe un contract de comodat. Nu plătim chirie, cum nici Casa Corpului Didactic nu plătește.
– De când sindicat în învățământ?
Aceste sindicate au apărut după cel de-al Doilea Război Mondial. Știți că, se spunea că au rolul de transmisie a comenzilor politice, ale Partidului Comunist, cum era la vremea aceea. Sigur că, propagandistic, sindicatul avea un rol bun. Se mai asigurau bilete de tratament, ajutoare în caz de boală. După Revoluție, s-au desființat multe structuri printre care și sindicatele vechi și s-au înființat altele. În 17 ianuarie 1990, am participat, aici, la Casa de Cultură, la reuniunea celor din învățământ, în care s-au pus bazele noului sindicat din învățământ. Fondatorul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învățământ și Cercetare Științifică Neamț este Florin Florescu. De ce și Cercetare Științifică? Fiindcă aveam baza de cercetare de la Stejaru, pe malul lacului, și am zis să-i prindă și pe oamenii aceia în sindicat. A fost o muncă extraordinară de reorganizare.
Ca istoric, județul Neamț este unul din județele cu contribuții foarte mari în ceea ce privește reorganizarea mișcării sindicale din Educație. După înființarea sindicatelor județene, ele trebuiau să se reunească într-o structură de tip federativ, fiindcă normal, conform protocoalelor, dialogul social, negocierile se purtau de către minister cu federațiile.
■ Ședințe, aplauze și orizonturi…
– Cum era perceput sindicatul înainte de ’89?
Tot salariatul era obligat să fie membru de sindicat. Dacă nu mă înșel, și cei din școala profesională, din anul al III-lea deveneau membri de sindicat. Acum, nimeni nu e obligat. Vrei sau nu vrei, dacă consideri că te reprezintă.
Întotdeauna un om singur este mai slab. Ideea nu e a mea, dar o îmbrățișez. Un om de afaceri spunea că n-ar mai fi nevoie de sindicate. Cineva i-a replicat și l-a întrebat dacă el are un oficiu juridic sau un jurist. Acesta a răspuns că are, pentru că, în anumite cazuri, trebuie să-i apere intersele. Așa și cu sindicatul. Oamenii, ei singuri, nu pot avea fiecare avocații lor. Acesta este unul din motive. Împreună formează organizații care să le apere interesele.
Revenind la ’89, eu am fost organizator de grupă sindicală înainte de ’89. Eram relativ tânăr la vremea aia și îmi amintesc că am încercat să fac mai mult decât de obicei. Atunci se făcea câte o ședință de sindicat, mai trebuia să aplauzi niște decizii ale tovarășilor, rolul era unul mai mult festiv. Se mai organiza câte o masă la sfârșitul trimestrului, se mai cumpăra câte o coroană când deceda cineva… Eu am încercat să fac niște întreceri sportive, am făcut niște dezbateri profesionale, poate se pretau mai bine, pentru că eram în învățământ. Dar nu puteai să răstorni munții…
– Acum puteți să răsturnați munți?
Nici acum nu putem, dar acum avem orizonturi. Important e să nu vorbești cu surzii.
■ Mentalități și lupte grele
– După ’89, aveam de-a face cu un om care era ”îmbuibat” cu obligativități. Cum mai putea el fi convins să adere la un sindicat pe care l-a înghițit ani de-a rândul fără nicio poftă?
A fost foarte greu, pentru că trebuia să te lupți, să te bați cu mentalitățile oamenilor. Și acum ne urmăresc, n-o să scăpăm ușor. Echipa de atunci a dus o muncă extraordinară. Trebuia să le explici oamenilor, nu mai puteai să obligi. Trebuia să-i convingi, dar nu cum se făcea colectivizarea cu bătaie.
Puțini dintre noi au fost vizionari la început, că o să vină vremea când angajatorul poate să facă abuzuri și tu trebuie să te aperi. După ’90, s-a dus greu o luptă cu mentalitatea, însă trebuie să spunem că, pe lângă activitatea de reorganizare, s-a muncit foarte mult și la noua legislație a Educației. Trebuia o nouă lege a Educației, mai ales un nou statut pentru personalul didactic. Am reușit să obținem multe drepturi prin legea statutului personalului didactic 128 din 1997 și la care apariție a contribuit mult Ciorbea, care, la vremea aia, devenise lider la federații, confederații, primar general al Capitalei, apoi, din 1996, a devenit prim-ministru. Acest om ne-a ajutat să scoatem acest statut, cu multe drepturi, care ne-au fost luate aproape toate prin Legea 1/2001. Și acum ne batem să mai aducem ceva din ce ni s-a luat. Aveam salariu de merit – s-a dus, personalul didactic auxiliar avea gradație de merit – s-a dus, cadrele didactice cu gradul I și cu vechime de peste 25 de ani aveau normă cu 2 ore mai puțin, puteai să ieși cu 3 ani mai devreme la pensie, și multe alte facilități. Acestea nu erau scorneli, erau inspirate din legislația din alte țări și chiar din a noastră, interbelică.
■ Trecute vremi de greve și succese…
– Cum au arătat primele greve de după ’89?
În ’92 au fost primele acțiuni de tip grevist. Noi nu eram obișnuiți cu ele, citeam de prin cărți, de la Lupeni. Pe urmă, am avut, în 1999, grevă de 6 săptămâni în învățământ. Îmi amintesc că în toată această perioadă n-am primit salarii. După primele două săptămâni, nu s-a uitat nimeni la noi, era ca în vacanță, toate școlile erau închise, era ministru de Finanțe Ciumara. După aceea, când au văzut că se îngroașă lucrurile, au început să se așeze la masa negocierilor. Atunci am avut cea mai mare creștere salarială, de 80%.
– Cântăresc cu ce s-a întâmplat în ultima încercare de a porni o grevă generală. Unii o numesc un eșec, alții spun că a fost o strângere de mâini cu politicul. Unde s-a produs fisura? Ce n-a mers?
Lucrurile sunt complicate, este mult de discutat. Eu vă spun, ca o părere, am impresia că, până la un moment dat, totul a fost mai curat și până în momentul în care politicul și-a băgat ca dracul coada și în sindicate.
– …și în învățământ?
Și în învățământ. Îmi amintesc de prima grevă, când era inspector general școlar domnul Niță. Eu eram în comitetul de grevă. A venit atunci „generalul” să vadă care-i situația. Nu a venit cu amenințări, cum s-a mai întâmplat. Pe vremea lui Funeriu, când am făcut grevă, făcea videoconferințe cu inspectorii generali și le spunea: «Hotărâți-vă! Sunteți sindicat sau țineți de guvern?» Ăștia îi chemau la ordine și îi amenințau ope directori, și directorii se duceau și îi amenințau pe profesori. Așa a apărut teama, mai ales în rândul celor care nu erau titulari în sistem. După ce a apărut teama, ne-au îngrădit cu legislația.
Înainte, dacă participai la grevă pierdeai drepturile salariale. Acum, prin noua Lege 62, a dialogului social, care a fost trecută prin asumarea răspunderii de guvernul Boc, fără o dezbatere, ținându-se cont doar de interesele unor confederații patronale, cu interese, nu numai că pierzi salariul, dar ai probleme și cu continuitatea în cartea de muncă. Pierzi mult mai multe drepturi.
Lucrurile s-au asprit, ne-au îngrădit, plus celelalte amenințări, care au făcut ca oamenilor să le fie teamă. A fost o etapă când am avut liber la grevă, nu ne-a amenințat, nu ne-a îngrădit nimeni, dar am avut și cu cine să discutăm. Când nu am avut, am ajuns la greva mare și oamenii au sesizat pericolul. Acuma… muntele Ceahlău. E greu de luptat cu frica.
■ Banii…
– Cât cotizează un sindicalist?
În județul Neamț se plătește 0,5%. Prin Codul Fiscal și prin cel al dialogului social, se reglementeazăp astfel: «cotizația de sindicat este în cuantum de maxim 1% deductibilă din baza de impozitare”. O medie a cotizației este de circa 7 lei pe lună. Cam o cincime din ce încasăm merge, sub formă de cotizație de afiliere, la Uniune, la Federație, la Confederație.
– Ce se face concret cu acești bani?
Sunt sume necesare funcționării instituției. Vorbim de angajați, utilități,
deplasări, informări, servicii, deplasări, plata ajutoarelor sociale de boală pentru decese, pentru calamități, procese în instanță. Pentru cele din urmă sunt cheltuieli pentru toate demersurile: avocat, deplasări și cheltuielile cu procedura de mediere. Noul cod de procedură civilă a introdus această etapă a medierii, care ești obligat să o faci, altfel nu ajungi pe rol. După aceea sunt acțiunile sindicale revendicative, mitingurile de la București, marșuri organizate, pentru organizarea de activități sindicale și cursuri de formare.
– Cursurile de formare sunt gratuite?
Unele da, altele nu, dar și cele pe care le-am avut contracost le-am tras să fie cât mai jos.
– Câți angajați sunt în sindicat?
Secretar, șofer, contabil. Noi, care ne vedeți, nu avem salarii de aici. Suntem degrevați de activitatea din școală, ca să facem activitate sindicală, în ideea monitorizării și asigurării calității în învățământ. Dacă ar fi să stăm, să avem salarii de aici, nu știu cât am rezista. Banii sunt ăștia care sunt și atunci trebuia să lucrăm pe posturile noastre rezervate. Una e să te ocupi de asta și alta e ca după ore să faci sindicat. De fapt, asta s-a dorit.
Nicio putere, indiferent de culoare nu și-a dorit să aibă un sindicat foarte puternic. Printre căile prin care se lovește un sindicat este finanțarea.
Mai avem și femeie de serviciu, cu jumătate de normă.
■ Imaginea…
– Cu ce ochi este privit, astăzi, sindicatul?
Rolul, cum îl vedem noi, nu neapărat să fii de o parte sau de alta a baricadei și să ne dăm în cap. Interesul nostru este ca sistemul de învățământ să meargă bine. Să fie condiții bune de muncă și de învățat pentru copii. Profesorii noștri să fie motivați prin salarizare, să facem învățământ de calitate și să avem rezultate. Acesta este rolul sindicatului.
Eu consider că și ăia care sunt la putere, indiferent de cum i-o chema, ar trebui să aibă același interes. Noi nu am cerut nimic altceva decât ce scrie în lege. Ce să mai spun de atitudinile unor primari care spun: «legea aia a lor, a învățământului». Nu-i a mea, e a țării.
■… și politica
– A intrat dracul politic și în sindicate?
Plec de la o glumă. Pe noi mereu ne înjură cineva, adică ne înjură și unii, și alții. Dacă ieșim în țară, puterea ne întreabă de ce îi deranjăm, dacă nu ieșim, ne ia la întrebări opoziția. Așa a fost tot timpul.
În ceea ce privește coada politicului, este în ideea asta, a faptului că a apărut legislația care ne îngrădește dreptul la manifestări.
La Roznov, la un moment dat, la greva din 31 mai 2010, ne-au anunțat colegii de la Liceul de la Roznov că se fac presiuni și acolo directorul a spus că a venit de la inspectoratul școlar doamna Neță, că s-a dus și a spus să nu facem grevă. Era clară influența în sensul ăsta al politicului.
Printre membri de sindicat sunt membri de partid, purtători ai unor idei.
Asta e realitatea cu care ne batem. Îmi pare rău că nimeni nu a perceput care trebuie să fie rolul sindicatului. Mă refer la sindicatele din învățământ, că la un moment dat, noi cu inspectoratul școlar am avut o relație bună. Sigur, că asta nu înseamnă că nu au fost momente de tensiune, momente când am amenințat cu presa. Am mai spus-o: au fost inspectori generali care au spus că-s Dumnezeu și i-au lovit și pe cei care i-au pus în funcții. Au căzut. Unele decizii sunt dincolo de inspectoratul școlar.
[quote align=”center” color=”#999999″]
Noi avem o relație foarte bună cu Asociația Învățătorilor. Ne sprijinim reciproc, nu ne călcăm pe picioare. Sindicatul cu rolul lui, asociația cu rolul ei. Uneori acțiunile și interesele sunt comune. I se spune Asociața Învățătorilor, pentru că așa a rămas denumirea. Dacă vă uitați pe revistă (Apostolul, revista cadrelor didactice din Neamț – n.r.), spune că este scoasă de sindicat, noi o plătim. Asociația nu are nicio contribuție financiară.[/quote]
[quote align=”center” color=”#999999″]A fost o muncă grea de reorganizare, dar, încet încet, sindicatul din Neamț a reușit să fie mereu printre cele mai puternice din țară. Acum, noi credem că suntem undeva pe locul 3 sau 4, ca număr. Avem peste 7.000 de membri de sindicat.[/quote]
[quote align=”center” color=”#999999″]La prima grevă, eu eram lider la Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman, fosta Școală de arte și meserii. Foarte greu i-am convins să adere la grevă, dar pe urmă nu puteam să-i mai scot din grevă. Se negociază, se ajunge la un răspuns și gata. Nu mai reușeam să-i fac să înțeleagă că s-a terminat.[/quote]
[quote align=”center” color=”#999999″]Tot aud folosindu-se expresia „stat de drept”, că îmi vine să mă urc pe pereți. Care stat de drept? În primul rând nu respectă legea cei care iau decizii. Puterea noastră stă în a fi uniți.[/quote]
[message_box title=”Sindicale cu Victor Ciorbea și Miron Mitrea” color=”red”]
– La care din federații ați aderat?
Noi am aderat la Federația Sindicatelor Libere (FSL), este cea mai mare federație din toate domeniile din România și una din cele mai mari din Europa. Are circa 170.000 de membri, salariați din preuniversitar.
Primul lider al FSL a fost Victor Ciorbea, iar dl. Florescu a fost secretar-general, din 1990 până în 1994. Pe urmă a renunțat și a fost președinte al Sindicatului Neamț, până la Conferința din 20 iunie 2008, când s-a retras și am fost ales eu.
Sunt patru Confederații reprezentative: CSDR – condus de Iacob Baciu, Cartel ALFA, CNSLR Frăția… care a venit în continuarea vechiului UGSR de dinainte de ’90. Acolo, primul lider a fost Ciorbea. El era perceput rău afară, nu ca om, ci confederația, pentru că era continuarea vechii confederații comuniste. Frăția, o confederație înființată de Miron Mitrea, de tip nou, era percepută altfel, dar nu aveau bani. Ceilalți aveau bani și s-au unit. Mitrea a mâncat banii, că așa s-a întâmplat… Și mai este Blocul Național Sindical.
Confederația are și uniuni teritoriale, a noastră se cheamă Uniunea Județeană a Sindicatelor Democratice Neamț, în care, pe lângă SLI Neamț mai sunt: Liantul, de la Bicaz, și Sindicatul UMARO, de la Roman, iar această uniune, la care sunt președinte, este afiliată direct la confederație.[/message_box]
Marian TEODOROF
