Bucurați-vă! Hristos a Înviat!

• mesajul de Paști al PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Paștele este sărbătoarea bucuriei și a luminii spirituale, ce ne vorbește despre taina biruinței morții de către Fiul lui Dumnezeu întrupat. De două mii de ani, acest eveniment copleșitor, ce depășește puterea umană de înțelegere, ne fascinează mintea și ne dăruiește speranță. Această sărbătoare îmbrăcată în lumină nu este un simplu ritual liturgic, completat de tradiții și obiceiuri cu încărcătură simbolică, ci este expresia autentică a unui adevăr revelat de Hristos Fiul Omului și în același timp fundamental învățăturii de credință a Bisericii.

Înviind din morți, Hristos Se arată apostolilor pentru a-i încredința de realitatea acestui act, apoi Se așază pe tronul slavei treimice pentru a arăta umanității sensul întrupării Sale. Dumnezeu este Lumina și îndumnezeitorul omului, Calea, Adevărul și Viața prin excelență, Cel ce dăruiește viața și Cel prin Care intrăm în viața cea nouă și adevărată, dumnezeiască. Dumnezeu Care este Viață a înviat biruind moartea și, restaurând firea umană, i-a dăruit perspectiva ființării în comuniune veșnică interpersonală cu Dumnezeu. Viața și moartea sunt, de fapt, rezultatul raportului interpersonal dintre om și Dumnezeu, al intensității trăirii prezenței reale și personale a lui Dumnezeu în lăuntrul ființei noastre.

Terminologic, cuvântul în-viere înseamnă intrare în viață, astfel încât, prin învierea Sa, Hristos ne-a orientat hristologic spre nemurire, ridicându-ne din tenebrele morții spirituale, înțeleasă ca înstrăinare de Dumnezeu Părintele, moarte în care singur, omul s-a claustrat de-a lungul timpului istoric. Chiar nașterea omului în lumea aceasta e o minune a lui Dumnezeu pentru că este intrare în viață. Din această perspectivă, botezul este recapitularea morții și învierii lui Hristos și intrarea în viața cea nouă împreună cu Hristos Care ne călăuzește în veșnicie. Astfel, pentru noi, creștinii, moartea nu se rezumă la despărțirea de frumusețile acestei lumi, de familie sau idealuri, ci este înstrăinarea de izvorul existenței și, în același timp, îmbrățișare a neantului, a absurdului și angoasei, a remușcărilor eterne, a existenței în afara bucuriei împărtășirii din prezența plină de lumină a lui Dumnezeu.

Icoana Învierii, de altfel, ne vorbește despre treptele chenozei pe care Hristos a coborât din iubire pentru om, pentru a-l ridica nu din mormânt, ci din adâncul Iadului, iar pentru aceasta a biruit nu moartea biologică, ci pe cea spirituală, aducând moarte Morții.

Anul acesta comemorăm 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial, iar noi, românii, în particular, un sfert de veac de la Revoluția din decembrie 1989, două experiențe dramatice care vorbesc de la sine despre puterea autodistructivă a omului ce și-a construit și trăiește într-o civilizație a morții. În acest context pascal, este oportun și necesar să gândim la semenii noștri care și-au sacrificat viața pentru ca noi, astăzi, să ne putem exprima în libertate gândul și crezul. Au apărat idealuri pentru care astăzi lumea în care viețuim mai poate fi numită încă frumoasă și au trecut într-o altă existență hrănindu-se din Dumnezeu – Pâinea nemuririi. Prin Hristos, numele și amintirea lor rămân veșnice, iar moartea lor se numește somn și odihnă în Împărăția lui Dumnezeu, acolo unde martirii, mucenicii și mărturisitorii sunt încununați de Cel a Cărui răstignire a adus pacea între om și Dumnezeu.

Hristos S-a oferit pe Sine pentru viața lumii, iar acest sacrificiu se prelungește liturgic prin actul euharistic, prin care devenim părtași vieții dumnezeiești, eliberându-ne din moartea spirituală a păcatului. Astfel, bucuria pascală se împletește intim cu taina euharistică și amândouă ne conduc mintea spre înțelegerea prezenței lui Dumnezeu ca hrană spirituală ce întreține existența ființei umane în dialog de iubire cu El.

Adam cel dintâi, gustând din pomul oprit, a semănat moarte, iar întruparea lui Adam cel Nou a revelat umanității calitatea hranei spirituale, care este Cuvântul lui Dumnezeu și împlinirea voii lui Dumnezeu. Motivația declarării anului 2014 ca ”An Comemorativ Euharistic” e tocmai pentru a arăta faptul că viața e întreținută de Cel ce din iubire pentru om S-a oferit lumii ca hrană euharistică. Importanța actului euharistic pentru viața spirituală a omului poate fi sintetizată în cuvintele rostite de către un părinte al Bisericii care spune că ”omul este ceea ce mănâncă”. Importanța axiologică a actelor euharistic, pascal, a morții și vieții nu este una contextuală, ci veșnică. Astfel, cu atât mai mult în această perioadă lumiată de înviere, întâlnirea cu Hristos – Pâinea nemuririi, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Său, ne oferă posibilitatea ridicării din mormântul propriei viețuiri pătimașe. Mesajul pascal este universal și veșnic. El este la fel de actual și valabil acum ca și în timpul evanghelic, destinat omului modern ca și celui antic, așa cum Hristos Fiul lui Dumnezeu este Același ieri și astăzi și în veșnicie.

În contextul pluralist actual, în care structurile sociale sunt regândite, omul e supus unor noi norme de evaluare, relațiile interumane se raportează unei noi axiologii, iar discrepanțele dintre clasele sociale sunt din ce în ce mai abrupte, singură raportarea la Dumnezeu naște speranța câștigării unei vieți calitativ superioare, ce e menținută de prezența euharistică a lui Hristos înviat! Suntem pelerini în lumea aceasta spre paștele personal al fiecăruia, așteptând trecerea spre Împărăția lui Dumnezeu. Astfel, îndemnul evanghelic: Bucurați-vă! este valabil și pentru creștinii de astăzi, deoarece Hristos Domnul a biruit moartea pentru ca din viața cea veșnică să se împărtășească întreaga umanitate, iar pentru aceasta omul trebuie să-și schimbe perspectiva de înțelegere axilogică a Universului în care supraviețuiește mărturisind dumnezeirea Celui ce pentru el a murit și a înviat.