Pe la sfârșitul lui ianuarie 2013, un articol incredibil din cotidianul „România liberă” trecea aproape neobservat. Preluând date din „Washington Post”, explica felul în care Mafia italiană, mai exact Cosa Nostra, se implica în „economia verde” prin sutele de turbine eoliene construite în Sicilia. Banii investiți în sectorul energiei regenerabile, după cum a scos la iveală o operațiune sub acoperire, proveneau din droguri și racketing. Drept „Rege al vântului” fusese identificat un om de afaceri sicilian despre care anchetatorii italieni declarau că e un apropiat al lui Matteo Massini Denaro, șeful suprem al Cosa Nostra. Câmpurile de eoliene creșteau peste noapte în condițiile în care Europol semnala că instalațiile eoliene (și solare) reprezintă un business atractiv pentru „jucătorii” din crima organizată
Cu aproape un și jumătate mai înainte, în iulie 2011, tot presa națională semnala că România e pe cale să devină paradisul energiei eoliene. Unul dintre argumentele prezentate era cel mai mare parc eolian de uscat din Europa, construit în Dobrogea de cunoscuta firmă cehă de stat CEZ, care multă vreme a fost luată drept investitor strategic privat. Cum afacerile grandioase se fac cu legi favorabile, autoritățile noastre pregătiseră terenul încă din 2008, odată cu stabilirea cadrului privind energiile regenerabile. Comisia Europeană n-a avut nimic împotrivă și nu a văzut nici urmă de ajutor de stat în viitoarea schemă de sprijin ce avea să facă din năpăstuiții români finanțatori ai categoriei de „băieți deștepți și verzi”.
Interesant de semnalat este că, în 2009, capacitatea instalată în turbine eoliene era sub 20 MW, dar se miza pe o creștere până la 1.000 MW la finele lui 2011, cum aprecia una dintre asociațiile profesionale implicate în energia eoliană. Zona Dobrogea era polul de atracție al afacerii, în joc intrând și Iberdrola, o cunoscută companie spaniolă, a cărei ambiție era să-i întreacă pe cehi în câțiva ani. Incidentele de la Cogealac, din 2010, au fost prematur date uitării.
Pentru creduli, pe toate canalele se spunea că prețul energiei electrice va crește ușor ca urmare a schemei de ajutor cu certificate verzi, dar se va stabiliza și ulterior chiar va scădea. Dezmățul regăsit în facturile noastre confirmă că totul a fost bine premeditat și perfect „coafat”. Nu mai puțin semnificativ este că ecologiștii începuseră a prinde putere. Susțineau veritabilele păduri de turbine ca element de luptă împotriva încălzirii globale, dar le și combăteau fiindcă atentau la biodiversitate odată ce erau ridicate pe traseele de zbor ale diverselor specii de păsări, cu berzele în prim-plan. Într-un perfect stil românesc, se avansa propunerea ca instalațiile să fie închise câteva săptămâni pe an pentru a nu deranja păsările.
Totuși, 2013 a fost anul trezirii la realitate. Ce nu se recunoștea oficial decât cu jumătate de gură (cealaltă fiind ocupată de proslăvirea angajamentelor europene), sau era aproape imposibil de documentat cu resursele din provincie, era devoalat suficient de concis și explicit de diverși comentatori avizați. Așa s-a întâmplat în martie anul trecut, când pe hotnews.ro s-a dat stingerea multora dintre apărătorii necondiționați ai partidei verzi.
Iată un extras dintr-un comentariu documentat și concentrat: „În total, în următorii 10 ani ar trebui ca 10 miliarde de euro să iasă din buzunarele consumatorilor și să intre în ale producătorilor de energie verde. Metoda prin care se întâmplă acest transfer este următoarea: fiecare MWh regenerabil produs primește un număr de «certificate» – 6 pentru solar, 3 pentru hidro, 3 pentru biomasă, 2 pentru eolian. Ele pot fi vândute pe bursa dedicată, nu mai scump de 55 de euro fiecare și nu mai ieftin de 27 de euro fiecare. Distribuitorii sunt obligați să cumpere un număr de certificate, proporțional cu ținta. Așa se face că în februarie (2013 – n.red.) certificatele au adăugat 12,5% la factură, adică pentru fiecare 8 kWh consumați românii au plătit încă unul. Iar cifra va tot crește, odată cu ponderea regenerabilelor”.
Mai departe era evidențiat scopul: până în 2020, 24% din energie trebuie să provină din surse “verzi”, deși ținta la nivel european e de numai 20%. Pentru asta, România oferea cea mai generoasă schemă de compensare și impunea cele mai mari penalități pentru cine nu se conformează. În acest context, se continuă în comentariu, România a acceptat să scoată de la numărătoare hidrocentralele de peste 10 MW putere instalată, care asigurau deja 30% din consumul total și ar fi arătat că ținta era deja atinsă. Ideea Comisiei Europene a fost ca toată lumea să facă un efort, chiar dacă pleacă de pe o poziție bună, însă alte țări au știut să-și negocieze mult mai bine efortul. Cazul Poloniei, puternic dependentă de combustibilii fosili, a fost prezentat anul trecut în paginile săptămânalului nostru: și-a asumat o țintă de numai 15%, pe care a preferat să o neglijeze. Pe de altă parte, Suedia, singura țară din UE care ne depășește la ponderea hidro, are o țintă foarte ambițioasă, comparabilă cu a noastră, dar speră să o atingă pe cale naturală. Schema de subvenție a e mult mai modestă (și a fost închisă pentru investițiile de după 2009), iar penalitățile suficient de mici încât cei mai mulți distribuitori aleg să le plătească.
Ca să tempereze creșterea scandaloasă a facturilor, Guvernul a decis, pe 1 iulie 2013, să amâne acordarea unor certificate verzi pentru perioada 2017-2020. Conform OUG 57/2013, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh (față de șase), cele eoliene beneficiază doar de un certificat din două, iar microhidrocentralele de două din trei. În plus, noile proiecte intrate în sistem după 1 ianuarie 2014 primesc din start și mai puține subvenții. Potrivit HG 994 din decembrie 2013, parcurile fotovoltaice noi primesc doar jumătate din subvenție, respectiv 3 certificate din 6. Pentru parcurile eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 până în 2017 și cu 0,25 începând din 2018. Așadar, noii investitori vor beneficia de numai 1,5 certificate verzi până în 2017 și de 1,75 certificate, din 2018. În plus, microhidrocentralele primesc și ele cu 0,7 mai puține certificate verzi pe MWh: doar 2,3 certificate pentru centralele noi.
În așteptarea altor vremuri, ar putea da de gândit performanța unei companii austriece care administrează un parc eolian în județul Constanța. La sfârșitul lunii ianuarie s-a aflat că aceasta a încheiat un contract pe OPCOM, cu un trader german de pe piața noastră, pentru livrarea de energie timp de 3 ani la prețul de 110 lei/MWh, adică mult sub prețul mediu din piață de 170 lei/MWh și chiar sub precedentul record de 130 lei. Cantitatea maximă de energie ce urmează a fi vândută este de 236.520 MWh, ceea ce înseamnă ceva peste 30 milioane lei. Austriecii exploatează nu mai puțin de 80 de turbine eoliene.
Ca dovadă suplimentară că piața românească de energie e cu susul în jos, companiile care operează pe eolian și fotovoltaic sunt singurele care au reușit să încheie contracte pe termen lung, prin bursă, la prețuri sub 150 lei/MWh. Explicația principală e cea prezentată și în aceste pagini: beneficiul din certificatele verzi. Anul trecut, 460 de milioane de euro a reprezentat subvenția din partea consumatorilor de energie electrică pentru „băieții deștepți” cu parcuri eoliene, ferme fotovoltaice, microhidrocentrale sau centrale pe biomasă.
[message_box title=”Eolienele din Neamț s-au dus ca vântul” color=”red”]Județul Neamț se numără printre județele atractive pentru investitorii în parcuri eoliene, mai mici sau mai mari. Ghinionul lor și norocul naturii e că nu au acces în zona cea mai bună, pe Ceahlău, unde vântul bate aproape tot anul. Drumul de la intenții la fapte oricum nu era ușor, dacă ținem cont cel puțin de suprafețele de teren ocupate, valoarea și complexitatea lucrărilor.
Investitorii din scripte, potrivit unei situații confirmate recent de Agenția pentru Protecția Mediului, sunt în număr de trei, dacă ne luăm după identitatea firmelor: FĂGET SRL, CÂRLIG SRL și TELEMONT SRL. Denumirea primelor două are perfectă legătură cu amplasamentele din extravilanul comunelor Făurei și Dulcești, în timp ce TELEMONT este un „jucător” local, cunoscut la Borca pentru servicii de internet și televiziune prin cablu, care a avut ambiția să urce turbinele aproape de Vârful Budacu. În total e vorba de 6 amplasamente, cu 55 turbine, fiecare investiție fiind în alt stadiu de proiectare și autorizare, mai puțin de dezvoltare. Astfel, FĂGET planifica 22 turbine, în 4 amplasamente de pe raza comunelor Făurei și Secuieni. CÂRLIG, pe un singur amplasament din Dulcești, dorea 20 turbine, în timp ce TELEMONT spera să ridice 25 de instalații eoliene spre 1.850 m altitudine.
În documente, reține atenția rubrica despre puterea contractată pentru livrare cu transportatorul de energie electrică. În dreptul FĂGET și a 5 turbine de la Făurei figurează maxim 12,5 MW (pe 72,18 ha), iar la TELEMONT – maxim 50 MW (pe 575 ha!). Alte date privind puterile instalate nu au fost găsite.
În realitate, dincolo de contracte, proiecte, avize și autorizări, nu este absolut nimic. Investițiile sunt practic abandonate, unele contracte de concesiune fiind deja reziliate, fie pe cale amiabilă, prin hotărâre de consiliu comunal (ca la Borca), fie ca urmare a unei decizii date de o instanță de judecată (cum a fost cazul la Făurei).
Deloc de ocolit sunt sumele uriașe avansate inițial în proiecte. Taxele de concesiune reprezentau un venit consistent și sigur la bugetele comunelor, pentru a nu mai vorbi de chiriile pe terenurile particularilor. E vorba de bani care se plăteau și fără se se producă măcar 1 kWh de energie electrică! La Făurei, de exemplu, după tatonări începute în 2007, terenul a fost concesionat prin licitație în 2009, pe 29 de ani. S-a pornit de la 300 euro pe hectar și an, adjudecarea făcându-se la 410 euro. Rezultă pierderea unor venituri cu adevărat amețitoare, la care se adăuga facilitarea asigurării de energie electrică ieftină comunei. Cât privește investițiile aflate în joc, merită semnalat că, în 2012, la Borca, se vorbea de 75 milioane euro.
Alți bani, mai puțini, dar semnificativi, intrau ca venit la bugetul județului. Numai în cazul celor 8 turbine pe care CÂRLIG SRL intenționa să le instaleze la Dulcești, valoarea taxei de autorizare de construire a însemnat 93.671,20 lei, corespunzănd valorii declarate a investiției de 9.367.120 lei, adică bine peste 2 milioane euro! (Încercarea de a prezenta toate obiectivele s-a lovit, ca în alte rânduri, de birocrația excesivă, dublată de glumele proaste ale șefimii din CJ Neamț. De unde erai pus să pierzi timp scriind cereri pentru orice fărâmă de informație publică, mai nou arhitectul-șef Aurelia Nicolae îți recomandă călduros să cauți pe site-ul oficial al instituției ceea ce nu e pus pe site.)
Importante sunt și diferențele de finanțare dintre investitori. Pe de o parte este situația de la Borca, unde „jucătorului” local Augustin Emanuel Niculescu nu i-au mai venit finanțatorii. Era de așteptat, mai ales după reducerea favorizării prin certificate verzi. Pe de altă parte, FĂGET și CÂRLIG sunt două firme din Iași, aflate la aceeași adresă cu adevăratul „jucător”, grupul german WSB. Semnificativ pentru ce înseamnă mentalitatea germană este că, prin WSB Neue Energien, au apucat să sponsorizeze lucrări de renovare la școala din comuna Mărgineni înainte de-a face pași concreți în direcția unei investiții.[/message_box]
[message_box title=”Ce spun primarii rămași fără turbine” color=”red”]
- Vasile Dragoș Ungureanu (Făurei): „S-a anulat contractul. Nu știu să vă spun pe de rost, dar instanța de judecată a anulat concesiunea. N-au rămas cu datorii față de noi”.
- Mihai Michiu (Dulcești): „La noi au ridicat pe un stâlp un dispozitiv de măsurat vântul. A fost o firmă nemțească, dar s-au oprit de la certificate”.
- Ovidiu Geo Niță (Borca): „Noi am anulat concesiunea prin hotărâre de consiliu local. Știu că trebuia să se asocieze cu un investitor străin, italieni sau africani parcă. Au cheltuit mulți bani, au avut și teren luat de la oameni”[/message_box]
Viorel COSMA
[message_box title=”Ce plan și-a găsit România să depășească…” color=”red”]Conform datelor oferite de Transelectrica, la sfârșitul lui ianuarie 2014, proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate totală de 4.412 MW. Astfel, în sistem existau parcuri eoliene cu o putere de 2.704 MW, parcuri fotovoltaice de 1.077 MW, microhidrocentrale de 536 MW și proiecte pe bază de biomasă de 95 MW. În aceste condiții, ținta de 24% asumată pentru 2020, potrivit ANRE, a fost atinsă de la 1 ianuarie a.c.[/message_box]
[message_box title=”Producția și consumul de energie electrică în 2013” color=”red”]Potrivit unor date provizorii referitoare la anul trecut, date furnizate de Institutul Național de Statistică și preluate de capital.ro în februarie, consumul final de energie electrică s-a diminuat cu 6%, în 2013, comparativ cu 2012, ajungând la 49,790 TWh. Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 12,6%, în timp ce consumul populației a scăzut cu 1,3%.
Resursele de energie electrică au fost, anul trecut, de 58,944 TWh, în scădere cu 1,972 TWh (3,2%), față de 2012. Scăderea resursei de energie electrică a fost cauzată în principal de scăderea producției, cu 1,020 TWh (1,7%). Potrivit INS, producția din termocentrale a fost de 27,035 TWh, în scădere cu 6,145 TWh, respectiv cu 18,5%, în timp ce producția din hidrocentrale a fost de 15,145 TWh, mai mare cu 2,918 TWh (23,9%). La centrala atomoelectrică de la Cernavodă producția a fost de 11,618 TWh, în creștere cu 152,2 GWh (1,3%).
Totodată, producția din centralele electrice eoliene a ajuns, în 2013, la 4,696 TWh, în creștere cu 2,055 TWh față de anul precedent. Exportul de energie electrică a fost de 2,466 TWh, în creștere cu 1,317 TWh, respectiv cu 114,7%.[/message_box]
[message_box title=”În 2014, „coș energetic” favorabil populației” color=”red”]Comitetul de Reglementare al ANRE a decis că, în acest an, consumatorii casnici vor primi energie electrică de pe piața reglementată din două surse principale, Hidroelectrica și Nuclearelectrica. Este o altă cale, pe lângă limitarea favorurilor asigurate de certificatele verzi, de a se ajunge la scăderea prețului final pentru populație sau măcar la limitarea creșterii. De notat că energia regenerabilă nu intră în „coș”.
În aceste condiții, Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara, centrala PETROM de la Brazi, ELCEN București și alte câteva termocentrale intră în sfârșit cu totul pe piața liberă.
Potrivit datelor furnizate de ANRE, întreaga piață reglementată va fi de 11 TWh, din care 8 TWh de la Hidroelectrica și Nuclearelectrica. Diferența va proveni de pe piața liberă în urma continuării procesului de dereglementare.
Totuși, ceea ce în aparență e un bine pentru populație, reprezintă un dezastru pentru cele două companii fiindcă în piața liberă prețurile sunt mai mari decât cele impuse pe piața reglementată. Hidroelectrica va livra la 125 lei/MWh, în timp ce Nuclearelectrica la 155 lei. Prețul final reglementat a rămas ca anul trecut, la 155 lei/MWh.
Anul trecut, în „coșul” pentru consumatorii casnici intrau: Hidroelectrica – 26%, la 125 de lei/MWh; Nuclearelectrica – 34,6%, la 142 de lei; Complexul Energetic Oltenia – 16%, la 190 de lei; Complexul Energetic Hunedoara – 2%, la 271 de lei; PETROM – 9,8%, la 169 de lei; alți producători termo în cogenerare – 11%, la 189 de lei.[/message_box]