Tradiții și obiceiuri de Ispas
În „Calendarul Popular al românilor”, Înălțarea Domnului este cunoscută și ca „ziua de Ispas”. Legenda spune că Ispas a fost de față la Înălțarea Domnului și martor la ridicarea sufletelor morților. El este descris ca fiind un om vesel și credincios. De aceea, toți oamenii încearcă să fie binedispuși de „Ispas” și, totodată, să-și pomenească moșii și strămoșii, ale căror suflete se înalță în această zi la ceruri.
În ceea ce privește adevărul religios, Evanghelistul Luca ne oferă informații despre Înălțare. După Înviere, Hristos li s-a arătat celor unsprezece ucenici la Ierusalim, le-a vorbit, le-a cerut de mâncare și a mâncat înaintea lor. Le-a ”deschis mintea” ca să „priceapă Scripturile” și le-a vorbit despre necesitatea de a propovădui în numele Său ”la toate neamurile”, după ce vor fi ”îmbrăcați cu putere de sus”. Apoi i-a dus pe cei unsprezece ucenici ai Săi lângă Betania, i-a binecuvântat și S-a înălțat la cer.
Dintre credințele populare, amintim că sărbătoarea de Ispas era ținută de cei care se temeau de grindină. Se spunea că cine lucrează în această zi va căpia.
Formula tradițională de salut în cele 10 zile care despart Ispasul de Rusalii este Hristos s-a Înălțat!
„Moșii de Ispas”
Obiceiul „Moșilor” la români continuă cultul arhaic al strămoșilor totemici, întâlnit în mitologia a numeroase popoare (la indieni – „Pitarah”, la romani – „Manes și Lares”, la nord caucazieni – „Narți”, la polonezi – „Dziady”, la bieloruși și ucraineni – „Dedy”). „Moșii” sunt cei care fac legătura între cer și pământ, sunt înțelepții mântuitori ai neamului. Cuvântul „moș” se pare că este de origine tracă, deci avem de-a face cu un obicei precreștin de cinstire a morților, de o importanță foarte specială în calendarul popular. Astfel, pe parcursul unui an calendaristic, țăranii din satele noastre țin 19 zile pentru „Moși”.
În aceste perioade se credea că cerurile sunt deschise, sufletele morților vin acasă, iar pentru a se întoarce de unde au plecat, li se aduc ofrande bogate în alimente și băutură.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, obiceiul a fost atestat atât în mediul rural, cât și urban, în zilele de „Moși” consemnându-se adevărate petreceri în aer liber, cu lăutari și bună dispoziție. Dintre toate acestea, a ajuns până la noi doar împărțitul pomenilor pentru sufletele celor plecați. Se împart de pomană îndeosebi plăcinte, lapte, pâine, ceapă verde și rachiu, iar ciobanii dau și primesc miei și caș.
Pe lângă toate aceste lucruri, oamenii își iau și măsuri de apărare împotriva sufletelor rătăcitoare care, neputându-se înălța la ceruri, „se strică”, adică devin strigoi, moroi, spirite malefice periculoase pentru sat. Astfel, în noaptea premergătoare „Ispasului” se culeg plante cu proprietăți apotropaice (alun, leuștean, nuc, paltin) cu care împodobesc casa, gospodăria și mormintele, le poartă în sân sau se încing cu ele.
În unele zone, ziua de „Ispas” este considerată și o sărbătoare a câmpului, a holdelor și a fânului.
Ziua eroilor
În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Creștin-Ortodoxă sărbătorește praznicul Înălțării Domnului. Sfântul Sinod al Bisericii Creștin-Ortodoxe Române a hotărât în anul 2001 ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită în aceeași zi cu celebrarea Înălțării Domnului. În această zi, în toate catedralele, bisericile și mănăstirile creștin-ortodoxe din țară și străinătate sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român. Slujbe de pomenire vor fi oficiate după Sfânta Liturghie și la cimitirele, troițele și monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
Crucea Eroilor Neamului
Crucea Eroilor Neamului a fost construită între anii 1926-1928, pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie în Primul Război Mondial, în luptele împotriva armatelor Puterilor Centrale. Crucea a fost înălțată la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României, cu scopul de a fi văzută de la o distanță cât mai mare.
Unele legende povestesc că acest monument s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria. Munții Bucegi, reprezentați prin vârful Caraiman, au fost stropiți de sânge românesc în Primul Război Mondial. Pentru construcția monumentului s-a ales vârful secundar al Caraimanului (2291 m), deoarece, dacă s-ar fi construit monumentul pe vârful principal (2325 m), Crucea nu ar mai fi fost vizibilă decât din apropiere, de pe platou.
Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecții români Georges Cristinel și Constantin Procopiu. Construcția monumentului a început în anul 1926 și s-a finalizat în august 1928. Regina Maria a urmărit îndeaproape execuția până la finalizarea ei. Inaugurarea și sfințirea monumentului au avut loc pe data de 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci.
Tradițiile bâlciului de la Târgu Neamț
Ca în fiecare an, de Ispas, Bâlciul de la Târgu Neamț adună pe malul Ozanei mii de suflete din oraș și din toate satele învecinate. Oamenii vin pentru a trăi senzații tari sau doar câteva momente de relaxare.
Trenulețe, toboganele gonflabile, mașinuțele „tamponabile”, măsurarea forței pumnului sau a îndemânării la tras cu pușca se „luptă” pentru clienți cu tiribombele amețitoare și cu marea senzație din ultimii ani – datul în „ciocan”. Iar pentru nostalgici există ”Valurile Dunării”, vata de zahăr pe băț sau iujul.
Dintre atracțiile dispărute din Bâciul de la Târgu Neamț se numără zidul morții, omul jumătate bou, vrăjitoarele, etc.
Amintim aici că Bâlciul de la Târgu Neamț era de o zi sau două, începând în ziua de Ispas. Acum începe cu o săptămână înainte de Ispas și ține cel puțin până Duminica de după Înălțarea Domnului.
