Independența de stat a României – 9 mai 1877: nemțenii neînfricați în lupte

La 9 mai 1877, când reprezentanții aleși ai națiunii aupronunțat răspicat vrerea poporului român de a se bucura de dreptul legitim la o existență de sine stătătoare, pe meleagurile urmașilor plăieșilor lui Ștefan cel Mare, ca pretutindeni în țară, s-a instaurat o atmosferă de mare bucurie și entuziasm. Reține atenția, în acest sens, un document de arhivă care consemna: Serbarea proclamării Independenței României a dat loc unei adevărate esploziuni deentuziasm și bucurie din partea cetățenilor acestui județ. Toate clasele societății au manifestat urările lor că1duroase pentru eternizarea suvenirului zilei în care națiunea română a decretat Independența sa și pentru succesul iubitei și bravei noastre armate.

Dar Independența proclamată trebuia consfințită și apărată pe câmpul de luptă.

Pietrenii au urmărit evoluția evenimentelor pe frontul din Balcani, atât din informațiile presei centrale, cât și din ziarul local Corespondența provincială. În coloanele ziarului, erau publicate știri militare, apeluri și inițiative pentru susținerea materială, prin contribuții voluntare, a frontului. Reține atenția, în acest sens, o știre din 18 septembrie 1877, care informează că învățătoarele de la școlile nr. 1 și 2 din Piatra-Neamț ”Au luat mai multă pînză de la comitetul doamnelor spre a face dintrînsa scame cu elevele în timpul cîtorva ore destinate pentru lucrul de mînă”.

regimentul 15 razboieniConsiderabilelor jertfe ale oștirii susținute material de mase le-au urmat, ca o încununare, dobândirea unor prime victorii. Așa a fost, de pildă, victoria de la Rahova a detașamentului condus de colonelul Stăniceanu, care a făcut să tresalte de bucurie inimile pietrenilor. 36 dintre ei, în frunte cu Gr. Isăcescu, exprimau sentimentele generale scriind primului-ministru: ”Cetățenii urbei Piatra, serbînd astăzi încă una din mărețele victorii ale armatei Române prin luarea Rahovei, cu profund respect vă transmit cele mai că1duroase urări, rugînd cerul ca pînă la fine să încunune cu laurii victoriei pe juna noastră armată”. Prin aceasta, se dădea glas, încă o dată, credinței nestrămutate în justețea cauzei, în victoria finală.

Și, într-adevăr, cu toată rezistența acerbă a trupelor turcești, puternic fortificate în Plevna, la 28 noiembrie, acestea capitulează. Vestea s-a răspândit ca fulgerul. Despre acest eveniment, decanul avocaților din Piatra-Neamț îi comunica lui Mihail Kogălniceanu: ”În numele ordinului avocaților din județulNeamț vă rog a primi și transmite felicitările noastre pentru strălucitul fapt de arme săvîrșit de armatele aliate prin luarea Plevnei”.

Urmărind cu atenție cursul evenimentelor, locuitorii din acest colț de țară au organizat spontan serbări de amploare, manifestându-și plenar bucuria pentru succesele repurtate de armata română. Astfel de serbări au avut loc și în orașele Roman și Târgu Neamț, precum și în majoritatea comunelor rurale – Dobreni, Bodești, Girov, Dulcești, Bâra, Doljești, Săbăoani, Tămășeni, Timișești, Costișa, Roznov, Cordun, Păstrăveni etc. Se împlinea un mare vis, o mare dorință, se deschidea drumul pentru înfăptuirea Marii Uniri din 1918.

 Eroi ai războiului.În rândul miilor de eroi căzuți la dato­rie, cu chipul patriei în inimi și în suflet, cu credința în Dumnezeu și în victorie, sunt mulți ostași care au plecat de pe meleagurile fostelor județe Neamț și Roman, ofițeri care au dus cu neînfricare la asalt subunitățile din regimen­tele 14 și 15 Dorobanți.

Maiorului Dimitrie Macri i-a revenit misiunea de a conduce, în prima acțiune tactică a trupelor române, cea din 27 august, un batalion din Regimentul 15 Dorobanți și două batalioane din Regimentul 5 Linie, alcătuit, de asemenea, în mare parte din fii ai meleagurilor noastre. În acea zi este cucerit primul redan din fața Plevnei, dar 47 de soldați și grade inferioare plecați din satele cuprinse între Bistrița, Moldova și Siret nu aveau să mai apuce ziua victoriei. La 30 august, o nouă bătălie. Înfruntând un inamic te­meinic întărit pe poziție, ostașii români reiau atacul cu și mai multă înverșunare. Sute de jertfe, sute de vieți căzute la datorie, din Valea Bucovului până în cea a Plângerii. Amintim aici pe soldatul Toader Munteanu, din Cârligii Romanului, sublocotenentul Vasile Horcea din Săvinești, alți 11 nemțeni înrolați în Regimentele 2 și 8 Linie.

În asaltul de la 30 august, Regimentul 14 Dorobanți Roman a intrat cel dintâi în prima redută a Griviței. Se păstrează înălțătoare mărturii despre faptele de bravură săvârșite cu acest prilej de Dimitrie Bușilă, fiu de răzeși, căzut alături de alți 28 de ostași din subordine, ca și despre Leon Dimitriu, avansat prin ordin pe armată în gradul de sublocotenent, pentru înfigerea drapelului românesc în reduta inamică.

Regimentul 15 Dorobanți, încununat de glorie eternă, în încleștarea de la 6 sep­tembrie 1877, avea să fie dat exem­plu pe întreaga armată de generalul Cer­nat. Din acest regiment, au făcut parte și soldatul Gheorghe Barnat, fiu de țărani din comuna Tazlău, lovit la 4 iulie 1877 de un obuz inamic, ca și port-drapelul Toader Timariu, voluntar din Bicazu Ardelean, căzut alături de maiorul erou Ion Nicolae.

La revenirea acasă, vitejii Regimentului 15 au fost primiți cu mult fast de locuitorii urbei de la poalele Pietricicăi. Redăm, în cele ce urmează, conform cu originalul, consemnarea întoarcerii acestei unități militare, apărută în presa nemțeană din deceniul trei al veacului al XX-lea, în ziarul Telegraful, sub titlul ”Reîntoarcerea și sosirea armatei”. Așadar:

«În ziua de 8 August 1878, sosi bravul regiment în Piatra. Orașul era în mare ferbere. Garda Națională, gimnaziul (e vorba de Petru Rareș, n.n.) cu stindardele lor școalele publice cu profesorii lor, și lumea de toate clasele așteptau cu nerăbdare semnalul muzicei de pornire.

La orele 3 după masă, porniră cu toții la bariera Bacău. Era mare entuziasm. Gorniștii Gardei Naționale dete semnalul. Prefectul Cortazi, Primarul Gh. Isăcescu și toate autoritățile așteptau cu nerăbdare sosirea bravului regiment care sosește în frunte cu D-nii Maiori Macri, Jipa; căpitanii Leonte, Vasilescu; sub-Locot. Jormescu, Manolescu etc. Garda prezintă arma. Iar D-I Maior Macri (comandantul regimentului, n.n.) se adresează d-lor Prefect, Primar, Protoiereului Nec. Conta etc., care-i felicitară în numele orășenilor de bună venire.

Populația striga neîntrerupt „Ura! Trăiască bravul Regiment 15 Dorobanți!” Apoi începu o ploaie de buchete și coroane din partea damelor locale la toți soldații, pe care le-au înfipt pe baionete.

Astfel au sosit în piață, în fața Primăriei, unde aștepta foarte multă lume. În piața Primăriei, se aranjă o masă mare plină cu mîncăruri și băuturi pentru bravii curcani (Dorobanți). Muzica cînta hora de la Grivița și Plevna.

Așa glorie, așa cinste!»

ALTE MĂRTURII. Convenția încheiată de România și Rusia la București, la 4 aprilie 1877, cu privire la trecerea armatelor rusești spre Balcani, prin țara noastră, a produs o impresie puternică în popor. La Piatra Neamț și Roman, ca și în restul țării, se lansau apeluri către rezerviști, ca aceștia să se prezinte ”de îndată la unități căci țeara nu poate înfrunta cu succes greutățile […] decît, cu concursul fiilor săi”. Un document păstrat la Filiala Neamț a Arhivelor Statului atestă preocuparea unor personalități progresiste din Piatra Neamț favorabile acestei idei în rândurile populației. În acest document stă scris: ”toți uniți, toți înainte și cu inima pentru patrie… și România va ieși mai mare din orice suferință va mai avea să îndure”.

Populația a răspuns cu entuziasm la apelurile de ajutorare a armatei române prin îmbrăcăminte, alimente, bani etc. Astfel, din fostul județ Neamț, așa cum se consemnează în actele oficiale ale vremii, au fost strânse 187 cojoace și cojocele, un mare număr de oi și cai, 710 coți pânză pentru feșe de bandaje, 579 cămăși și 1335 oca fasole, iar din fostul județ Roman – 421 coți de pânză, 7.400 kg brânză, 810 kg grâu, 10.454 kg fasole, linte și mazăre, 152 cai, numeroase vite și oi pentru carne, căruțe, hamuri, rogojini ș.a. ”Pătrunsă de durerea suferinzilor noștri frați”, scria o femeie din Piatra Neamț, ”soldații români, care pentru independența și gloria scumpei noastre țări și-au expus viața… și neputînd sta indiferentă, ca o adevărată româncă […] am făcut tot posibilul cu micile mele mijloace și am dat ofrande pentru ajutorul răniților, care doresc să ajungă repede la locul de trebuință”. Un locuitor din Piatra Neamț oferea spre vânzare casa sa comitetului format în acest oraș, în scopul cumpărării de arme necesare armatei române care lupta la Grivița, acolo unde bravul căpitan Valter Mărăcineanu s-a distins prin bravura și datoria sa de militar. La rândul lor, elevele pensionului din Piatra Neamț dădeau un concert pentru strângerea de fonduri în ajutorul soldaților răniți.

Iată, așadar, câteva documente ale vremii care atestă că populația meleagurilor dintre Bistrița, Moldova și Siret, ca întregul popor român, a participat cu un înalt entuziasm la susținerea războiului care a adus Independența absolută a României.

Prof. Gheorghe RADU

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *