Începând de joi, 8 mai a.c., la Sucursala Hidrocentrale Bistrița vor fi schimbați doi din cei trei directori. Romică Grigoriu, directorul plin, supraviețuitor al multor schimbări și reglări de conturi politice, este înlocuit de Dan Beșleagă. Inginer de referință în Sistemul Energetic Național, Dan Beșleagă se întoarce la partea de producție hidro după ce, cu ani în urmă, a înființat și condus multă vreme Hidroserv Piatra Neamț, în prezent sucursala locală a Hidroelectrica-Serv. Pleacă și Cornel Melinte, director adjunct producție, în locul său venind Gabriel Crihan, inginer-șef al uzinei de la Stejaru.
Schimbările de la Piatra Neamț par a da tonul pentru ce le așteaptă și pe celelalte șase sucursale ale Hidroelctrica. Mulți abia acum înțeleg declarațiile făcute de Remus Borza imediat după ce a revenit la Hidroelectrica pentru administrarea reluării insolvenței.
Mediile profesionale locale și naționale sunt scandalizate însă de cum supraviețuiește în funcție Vasile Babătă, director adjunct economic, numit anul trecut exclusiv pe competențe politice. Recuperat de PNL, cu pretinse relații guvernamentale la PSD, are în realitate doar calitatea dovedită de fidel asociat al oligarhiei reprezentate de primarul Gheorghe Ștefan.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți




