– Camera de Comerț și Industrie Neamț reprezintă, în acest moment, interesele a aproximativ 200 de firme. Este ea reprezentativă din acest punct de vedere, raportat la numărul și nivelul firmelor din județ?
Camera de Comerț și Industrie Neamț nu reprezintă doar interesele membrilor săi. Această instituție, conform legii în baza căreia funcționează și a Statutului, reprezintă întreg mediul de afaceri din județul Neamț, iar acțiunile pe care le promovează întăresc acest lucru.
Reprezentativitatea unei asociații este dată de un complex de factori. Numărul este unul dintre aceștia, dar mai importantă este echipa care reprezintă mediul de afaceri – Colegiul de Conducere al Camerei de Comerț, ales o dată la patru ani. Dacă ne uităm la structura membrilor, constatăm că, printre aceștia, se află cele mai mari firme din județul Neamț, atât din punct de vedere al capitalului social, cât și din punct de vedere al cifrei de afaceri. Astfel, printre membri CCI Neamț se află firme ca Arcelor Mittal Tubular Products România SA, RIFIL SA, Kober SRL, TCE 3 Brazi SRL, Mecanica Ceahlău SA, Moldocor SA, General Construct SA, Marsat SA, Petrocart SA, Yarnea SRL, Ro Com Central SA, reprezentative pentru mediul de afaceri nemțean, dar și cel național, și care contribuie cu mai mult de 50% la PIB-ul județului. Și, pentru că vorbeam de numărul de membri ai Camerei, trebuie să amintim și de faptul că în România, în general, nu există o cultură a asocierii. Asta în toate domeniile de activitate. În plus, calitatea de membru în sistemul cameral românesc este una voluntară și nu obligatorie, cum este în Austria sau Ungaria.
Dintre toate organizațiile patronale din România, sistemul camerelor de comerț are cea mai dezvoltată structură teritorială, oferă cea mai largă gamă de servicii adresate mediului de afaceri și este cea mai vizibilă organizație, atât la nivel național, cât și la nivel internațional.
Astfel, luând în calcul cele argumentate mai sus, cu siguranță, Camera de Comerț și Industrie Neamț este cea mai reprezentativă organizație a mediului de afaceri nemțean.
– Din ce trăiește în acest moment CCI Neamț?
Pe scurt, din propria activitate. CCI Neamț se susține 100% din activitate privată, cu excepția fondurilor atrase prin proiecte cu finanțare locală, regională, națională și europeană. Bugetul de venituri al CCI Neamț este format din venituri din cotizații, ceea ce reprezintă aproximativ 6% din total, diferența provenind din serviciile realizate de Cameră agenților economici sau din proiectele cu finanțare realizate.
Dintre serviciile pe care Camera le face și din care obține venituri amintim consultanța juridică, consultanța financiar-contabilă, furnizare de formare profesională, realizari de târguri, expoziții, prezentări de firmă în regim propriu sau în colaborare cu Romexpo SA, consultanță privind scrierea și implementare de proiecte cu finanțare nerambursabilă, eliberarea certificatelor de origine și a celor de forță majoră, etc. Camera se autofinanțează din veniturile proprii, nefiind o instituție bugetară.
– Care a fost transformarea cea mai importantă care s-a petrecut în mediul de afaceri nemțean de când sunteți președinte?
Întâi trebuie definit mediul de afaceri, ca un ansamblu din care fac parte toți operatorii economici, dar și toate reglementările, fiscale sau de altă natură, care guvernează activitatea lor, precum și sistemul de relații dintre întreprinzători pe de o parte, administrație și politic de cealaltă parte.
Pornind de la această definiție, cred că transformarea cea mai importantă petrecută în timpul celor două mandate a fost realizarea, prin intermediul Camerei de Comerț, a unui parteneriat corect între întreprinzători, decidenții politici și administrație. CCI Neamț a devenit ceea ce trebuie să fie, o interfață între agenții economici și consiliile locale, Consiliul Județean, Prefectură ca reprezentant al Guvernului României, cu efecte benefice pentru toate părțile implicate. Ratiunea acestei colaborări – pe care am susținut-o permanent, indiferent de personalitățile care au fost în funcțiile de conducere ale acestor administrații sau de partidul politic din care au provenit – a fost aceea de a sprijini firmele în activitatea lor, de a promova propuneri de inițiative legislative sau modificări ale reglementărilor existente în interesul întreprinzătorului.
– Definiți relația mediu de afaceri – CCI Neamț – mediul politic. Cum se pot armoniza interesele mediului de afaceri cu strategiile politice privind dezvoltarea locală și regională?
În preocuparea de bază a CCI Neamț, de a promova interesele mediului de afaceri, ea a încercat – și de multe ori a și reușit – să pună față în față operatorii economici, administrația locală și decidenții politici.
Propunerile de inițiative legislative, precum și propunerile de modificare a reglementărilor în vigoare, care guvernează mediul economic, au fost transmise pe căi directe către Guvern și Parlament. Toate «semnalele» colectate din mediul de afaceri, privind problemele cu care se confruntă operatorii economici, au fost aduse la cunoștința parlamentarilor din Neamț, administrației locale și centrale, ministerelor de resort.
Strategiile realizate de consiliile locale, Consiliul Județean, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, au fost făcute cu contribuția Camerei de Comerț, folosindu-se expertiza acesteia.
S-au realizat proiecte comune cu Consiliile locale Piatra Neamț, Târgu Neamț, Roman, precum și cu Consiliul Județean Neamț. Dintre acestea, pot aminti Târgul de carte «Libris», organizat și cofinanțat de Camera de Comerț împreună cu Consiliul Județean Neamț. În aceeași colaborare se realizează și Târgul «Zilele toamnei», precum și o serie de alte manifestări cu caracter cultural.
Proiectul-pilot finanțat de Comisia Europeană – Stabilirea unui parteneriat pentru realizarea unei scheme de garantare pentru tineret în județul Neamț – este implementat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială pentru Protecția Copilului Neamț, din cadrul Consiliului Județean Neamț, precum și cu Prefectura Neamț.
Camera a participat la organizări de evenimente în cadrul ”Zilelor orașului”, atât la Piatra Neamț, cât și la Roman și Târgu Neamț.
Cele două ediții ale conferinței “Afaceri.ro” au fost realizate cu sprijinul Consiliului local al Municipiului Piatra Neamț.
Tot Consiliul local al municipiului Piatra Neamț ne-a pus la dispoziție o serie de spații, pe care le administrăm în comun, în așa fel încât să beneficieze și agenții economici, și populația din Piatra Neamț. Este vorba de terenul din zona Punte-Ștrand și Spațiul expozițional de la Casa Cărții. Lista ar putea continua… Iar Camera de Comert și Industrie trebuie să fie cea care promovează interesele mediului de afaceri și care trebuie să insiste să se țină cont de acesta în realizarea strategiilor de dezvoltare.
– Dacă ar fi să punctați câteva realizări din perioada mandatului dumneavoastră, care ar fi pe primele poziții?
Au fost multe propuneri de modificare a legislației susținute intens de Camera de Comerț și Industrie Neamț în ultimii 4 ani. Pot aminti aici depunerea declarațiilor de impozite și contribuții sociale printr-o singură declarație; plata TVA la încasare; susținerea angajatorilor în crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri; modificarea cotei de TVA în sensul scăderii acesteia, mai ales în cazul produselor de bază cum ar fi pâinea, carnea, laptele; scăderea cotelor de contribuții sociale aferente salariilor; scăderea impozitelor locale pentru cei care creează mari capacități de producție. O bună parte din aceste cereri au fost soluționate pozitiv, prin modificarea legislației și, spunem noi, prin contribuția Camerei de Comerț Neamț și a sistemului cameral național din care facem parte.
Promovarea firmelor prin participarea la târguri de nivel național și internațional, în condiții financiare privilegiate, este o altă realizare a Camerei de Comerț și Industrie Neamț în această perioadă, având în vedere participarea în Consiliul de administrație la ROMEXPO SA.
A fost realizat un studiu privind gestionarea resurselor de masă lemnoasă la nivel național, în colaborare cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România finalizat cu o propunere de modificare a Codului Silvic privind gestionarea lemnului.
Au fost semnate protocoale de colaborare cu Consiliul Județean, cu principalele consilii locale din județ și cu alte instituții descentralizate, astfel încât s-a creat un mediu lucrativ, în interesul mediului de afaceri.
Și, ca o ultimă mențiune în sfera realizărilor, dar foarte importantă în același timp, este crearea și sudarea unui colectiv de specialiști în cadrul executivului Camerei de Comerț și Industrie Neamț, bine pregătit profesional, perfecționat și specializat, dedicat misiunii pentru care Camera a fost creată și funcționează. Astfel, acest colectiv a dovedit, pe parcursul celor două mandate, că, în condiții de criză economico-financiară, poate să îndeplinească atât sarcinile trasate de Adunarea Generală și Colegiul de Conducere al Camerei, dar, în același timp, să realizeze veniturile necesare bunei funcționări a instituției.
– Care este cea mai mare nemulțumire pe care ați declara-o public?
Cea mai mare nemulțumire este că acest mandat s-a suprapus peste criza economică și financiară și am fost nevoiți să ne concentrăm eforturile pentru menținerea misiunii noastre, în loc să facem activități care ar fi dat o altă dimensiune dezvoltării firmelor. Tot o nemulțumire pot să spun că este această lipsă de cultură asociativă a românilor și, implicit, a oamenilor de afaceri, care nu întotdeauna conștientizează nevoia de uniune în fața problemelor cu care se confruntă fiecare în parte și toți împreună.
Există, în continuare, un paralelism neproductiv între interesele politicienilor și cele ale firmelor, care duce la un consum mare de energie pentru a realiza reglementări care să creeze un climat normal pentru mediul de afaceri.
– Cum vedeți viitorul CCI Neamț?
Având în vedere bazele puse, viitorul nu poate fi decât unul bun, în cazul în care se respectă principiile stabilite în protocoalele încheiate cu autoritățile publice. Viitorul este unul strâns legat de membrii Camerei de Comerț și de ceea ce vor hotărâ aceștia în alegerea Colegiului de Conducere. Să nu uităm că Președintele este doar partea vizibilă a unui organ de conducere colectiv, care este Colegiul de Conducere și care întrunește importanți oameni de afaceri din județ, din toate domeniile de activitate și din toate zonele. Colectivul bine pregătit și dedicat al CCI Neamț va face face, cu siguranță, tuturor provocărilor ce vor veni.
Servicii și parteneriate
– Ce a însemnat activitatea Camerei de Comerț Neamț la nivelul de ”consultații pentru firme, pentru autoritațile locale și alte segmente ale populației”?
Așa cum am mai spus, serviciile realizate pentru firme sunt servicii privind consultanța juridică, economică și financiară, servicii privind promovarea activitații întreprinzătorilor prin târguri, participări la misiuni economice, întâlniri cu parteneri externi, cu membri ai misiunilor diplomatice, prezentări de firme, realizare de parteneriate, formare profesională a personalului, înaintarea de propuneri legislative, studii realizate pe diferite teme, participarea la diverse alte acțiuni în care sunt implicați și operatorii economici. Autoritațile locale și cele judetene nu pot să fie decât parteneri ai Camerei de Comerț și Industrie, în toată activitatea ei, pusă în slujba întreprinzătorului nemțean, în așa fel încât fiecare să-și realizeze misiunea pentru care au fost create.
În rezumat, activitatea CCI Neamt a cumulat în ultimii patru ani următoarele:
• 116 Târguri județene la care au participat 2.564 expozanți, pe diferite tematici;
- 38 de firme participante la târgurile naționale și internaționale organizate de Romexpo;
• 10 seminarii pe teme diverse: turism, finanțări nerambursabile, reglementări fiscale, inovare, etc.;
- 15 Vizite ale delegațiilor străine din țări precum Ucraina, Austria, China, Belgia, Suedia, Argentina, Macedonia, Elveția, Bielorusia, etc.
- 7 Misiuni economice în: Franța (Paris), Emiratele Arabe Unite (Dubai), Republica Moldova (Chișinău), Belgia (Bruxelles), Irlanda (Dundalk), Portugalia (Porto, Lisabona), Polonia (Varșovia);
- 8 evenimente pentru tineri;
- 2 Participări la Forumuri transfrontaliere
– Forum de Afaceri Regional Transfrontalier România – Ucraina
– Forum Economic Transfrontalier România – Moldova
- 3 participări la organizarea de manifestări culturale
– Congresul European de Turism Rural la Piatra Neamț
– Festivalul de artă populară “LADA CU ZESTRE”
– Festivalul Internațional de folclor
• 10 Proiecte finanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013;
• 6 Proiecte finanțate de Comisia Europeană.
Rezultate obținute din derularea proiectelor cu finanțare europeană:
- 7 cursuri de calificare din domeniul turismului, cu 187 persoane care au obținut certificate de calificare autorizate ANC;
- 79 de cursuri de formare profesională non formală, la care au participat un total de 1830 persoane;
- 70 angajați din firme care activează în domeniul mecanicii și mecatronicii participanți la cursuri de perfecționare autorizate ANC;
- 220 persoane care au absolvit cursul autorizat ANC – Competențe antreprenoriale;
- 700 manuale de specialitate din domeniul turismului distribuite în județ;
- 1.000 de persoane consiliate în domeniul antreprenoriatului;
- 320 planuri de afaceri întocmite;
- 60 firme nou înființate;
- 160 firme din domeniul turismului consiliate;
- Înființarea unui birou de Responsabilitate Socială a Întreprinderilor;
- 3 studii regionale privind nevoia de calificare;
- Realizarea unei platforme de e-learning pentru consultanții de afaceri;
- 27 burse de stagiu în 5 țări (Cipru, Italia, Belgia, Germania, Austria).
- 50 de firme care au beneficiat de consultanță în vederea întocmirii documentației de finanțare în vederea accesării de fonduri nerambursabile.
- Actualizarea permanentă a informațiilor privind sursele de finanțare ce pot fi accesate pe pagina de internet a Camerei de Comerț și Industrie.
- 3.817 de dosare de asistență și consultanță juridică.
- 3.726 certificate eliberate: 2.578 certificate constatatoare; 1.138 certificate de origine; 10 certificate de forță majoră.
- 1.281 persoane au participat la cursurile pentru care Camera este autorizată: Administrator pensiune turistică, Manager resurse umane, Expert achiziții publice, Formator, Manager în activitatea de turism, Agent vânzări, Contabilitate, Manager proiect, Inspector resurse umane, Competențe antreprenoriale, Inspector în domeniul securității și sănătații în muncă, Evaluator competențe profesionale, Instructor preparator formare, Competențe de comunicare.
- 4 ediții anuale ale Topului Firmelor Nemțene realizate în această perioadă.
- Realizări de Studii.
- Participări la alte asociații.
– Filiala județeană a Forumului Montan Român (FMR)
– Asociația pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului Neamț
- Întâlniri Mediul de afaceri – Parlamentari de Neamț – Administrație
- 2 ediții ale evenimentului „Conferința Afaceri.ro”.
(D.O.)