Ce i se întâmplă în ultima vreme lui Klaus Iohannis, cu prim-planul ocupat de tratamentul administrat prin televizuini, nu se bazează pe cine știe ce noutăți. Despre averea imobiliară sau implicarea în traficul de copii s-a vorbit și cu alte ocazii. Intresante ar fi abia niște combinații cu organizații germane cam dubioase, dar acestea-s pomenite în registru șoptit sau aluziv. Acuma se insistă, se interpretează ce era știut. În ritmul în care este pisat neamțul ce părea providențial, imbatabil, e limpede că dezvăluirile urmăresc direct desființarea sa, sărind peste descurajare și compromitere. O merită, n-o merită? Și-a făcut-o singur, i-au copt-o alții? Prea puțin contează. De fapt sursa, originea este cu totul irelevantă din simplul motiv că atunci când te bagi într-un asemenea joc de putere trebuie să te aștepți la orice. Virulența atacurilor nu întrece alte operațiuni similare, însă percepția publicului este considerabil amplificată de contradicția cu imagine anterioară a neamțului providențial, imbatabil.
În aceste condiții, clasica evocare a manipulării sau intoxicării aproape că lipsește aproape cu desăvârșire. Dacă lipsește nu înseamnă că unele „demonstrații” – dincolo de percepție, de instincte, de mintea fiecăruia – sunt consumate pe nerăsuflate, indiferent din ce parte vin. Cel puțin legenda cu banii strânși de Iohannis din meditații cinstite trimite la moartea neuronului care ține urechile să nu cadă. În direct, la o televizuină, un gazetar a încercat un calcul demolator, numărând ani, ore de meditații și contravaloarea lor onorabilă. Firește, calculele nu ies. Curios, nu s-a insistat, tema nu a fost dusă mai departe. E vorba de fapt nu de ore și bani, ci de persoane. Adică, părinți plătitori și elevi meditați. Chiar nu găsește nimeni de cuviință să-i caute? Să-i vadă poporul la față, să-și apere profesorul, dacă au ce apăra. E imposibil să fie găsiți câțiva, acolo, de leac? Până și-n Piatra Neamț se știe cine cu cine face meditații, la ce tarife. Nu sunt secrete, nu-s informații confidențiale. Cota de piață a profesorilor se cunoaște, copiii se laudă, se tachinează, părinții comentează. La drept vorbind, avem dascăli de mare valoare care de-a lungul carierei nu au câștigat împreună cât familia Iohannis în câțiva ani. Și-atunci, despre ce meditații vorbește fosta mare speranță a României? De ce documentarea, pe cealaltă parte a frontului, nu-i dusă la capăt? Sensibil mai grav este că nici atacatorii, nici atacatul nu se prind că meditațiile fără meditați se lipesc perfect de corupția fără corupți. Un miting al foștilor elevi meditați mai lipsește. Să nu semene cu reunirea foștilor colegi de facultate ai Elenei Ceaușescu…
Viorel COSMA