Fructele rămân dintotdeauna un izvor de sănătate, cunoscut și recomandat de medicină din cele mai vechi timpuri. Ceea ce nu știm este ce cantitate trebuie consumată zilnic. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă o cantitate de 600 grame fructe și legume zilnic pentru un adult. Cireșele ajută, de exemplu, la combaterea infecțiilor, kiwi este o sursă bogată în vitamine, caisele au proprietăți antiinflamatorii, prunele sunt cel mai bun laxativ natural, pepenele roșu hidratează, portocalele sunt o sursă de vitamina C, bananele sunt bogate în magneziu necesar inimii, în timp ce mărul este alimentul perfect, scrie Agerpres, citând surse de specialitate.Fructele de sezon sunt cele mai bune în prevenirea și combaterea afecțiunilor legate de respectivul anotimp al anului.Fructele sunt principala sursă de fibre pentru organismul nostru, obligatorii pentru o bună funcționarea a sistemului digestiv. Acest lucru ar preveni 14% din decesele provocate de cancerul gastrointestinal, 11% din bolile cardiovasculare și 9% din morțile provocate de infarct. Chiar dacă sunt din ce în ce mai scumpe, beneficiul pentru sănătate este uriaș iar cheltuielile sunt decontate în timp.
Mădălina Stoica, AMPress