Patrimoniu: Starea de grație care susține rezistența

■ interviu cu actorul Liviu Timuș, directorul Teatrului Tineretului

Renaște fericirea de a fi actor la Teatrul Tineretului?

Câteodată din prea multă cenușă, fericirea s-ar putea îneca de atâta renaștere, îngrădită și sufocată de zbuciumul supraviețuirii. Actor ? Ciudată și istovitoare meserie. Sclavia personajului. Tot timpul te dezbraci de unul si te îmbraci în altul. Dumnezeu a inventat un har, pe care l-a sădit în unii dintre oameni, drept canon, insuflându-le talentul de a arăta semenilor lor ce-i paște la fiecare pas. Și cum nu poți fi fericit fără să te chinui, cred că renașterea fericirii unui actor atinge, în acele momente, starea de grație. Actor al Teatrului Tineretului? Despre ce vorbim, despre locul binecuvântat, care a generat un fenomen? Despre densitatea artiștilor, la care talentul dădea pe dinafară? Despre rampa care i-a propulsat în cele mai de preț sanctuare teatrale ale țării? Despre curajul și strălucirea spectacolelor, montate de regizori cărora li s-a dus buhul în întreaga lume? Despre permanenta luptă și căutare a celor care au construit repertoriul, spre deliciul publicului și al atotcunoscătorilor în ale profesiei? Despre invidia unor semidocții, a căror iubire întotdeauna e condiționată de latura mercantilă a vieții? Ura e tot o formă de iubire, e a celui neinstruit, invidios pe cel căruia nu i-a murit capra. S-ar putea scrie un roman fluviu, despre acest teatru și despre minunata trupă pe care o are, trupă care, într-o zi, nu și-a mai găsit hainele când ieșea de la scăldat și a fost nevoita să umble numai în hainele personajelor, aciuindu-se prin diverse locuri, prin bunăvoința celor cărora le pasă. Întotdeauna, DA! Fericirea renaște în actorul de la Piatra-Neamț. Am simțit pe pielea mea acest lucru, la decernarea premiilor de la “Festivalul Comediei Românești”, la Teatrul de Comedie din București. Ziua nici nu se putea să fie alta decât 1 iunie. Nimic nu e întâmplător. Cea mai tânără trupă din țară primește cel mai frumos cadou, de ziua copilului, “Premiul pentru cel mai bun spectacol”. Minunată organizare a galei. Într-un decor jucăuș, minunații actori ai Teatrului de Comede, Dorina Chiriac și Marius Florea Vizante, îmbrăcați ca doi neastâmpărați puși mereu pe șotii și înconjurați de toți copiii actorilor de la Comedia, au înmânat premiile. Am încercat să spun câteva vorbe, dar un nod mi s-a pus în gât. Durerea și bucuria, au rămas înăuntru. Această recunoștință înseamnă că poți distruge un teatru, dar nu poți distruge un mit!

Nu mai am legături directe cu tinerii actori, nu mai știu cum e viața lor. Spune-mi tu, dacă știi, se mai îndrăgostesc pietrenii de actrițe? Mai stau pe bancă în părculeț să le vadă când vin și pleacă de la repetiții? Mai fac pietrencele pasiuni pentru actori?

În timpurile acestea noi, ne-am rătăcit cu toții în invazia celor eliberate din Cutia Pandorei. De la lupta de clasă, am trecut brusc la lupta pentrusupraviețuire, în care erudiția e un adversar slab. Un torent de nimicuri, non-valori și non-sensuri ne-a îmbrăcat cu o cămașă de forță, în care timpul nu mai încape lângă noi. Când am venit eu în acest teatru, iubirea nu avea nevoie de curaj pentru a fi afișată. Toate lucrurile aveau altă dimensiune. Aveai timp să le savurezi în tihnă. Era o joacă permanentă. Era o nebunie să te simți admirat și iubit, pentru meseria pe care o faci. Să fim cinstiți, lumea nici nu avea alternativă. Eram singurii care aveau ceva de spus, care hrăneam dorința de libertate. Pe undeva poate că și iubirile sau pasiunile erau false, dar erau. Și cel mai frumos lucru era că aveai curajul să-ți declari sentimentele care te bântuie. Trăiam în demnitatea și intensitatea iubirii din literatura clasică. Azi, din păcate, totul e la secret. Lumea și-a înjumătățit sentimentele, curajul, frica, onoarea, bunăvoința, nevoia de cultură și chiar nevoia de libertate. Se complace în ceea ce i se oferă pe toate drumurile, motivații ieftine pentru o existență pe care nici nu ai timp să o percepi. Azi mai mult ne iubim între noi, cât o mai dura și asta! Întrebarea pe care mi-ai pus-o mi-a răscolit multe amintiri, mai mult decât plăcute. Îți promit că pe viitor o să-mi găsesc un loc pe o bancă, o să mă gândesc la părculețul de altădată și o să fiu mai atent la jocurile nevinovate ale celor vinovați deja de dragoste.

Dar din acea „specie” de generoși boemi, care făceau petreceri cu actori și regizori, a rămas ceva?

A fost odată ca-n povești… Poate când va trece furtuna, lucrurile se vor așeza într-un făgaș, normal. Generoșii boemi descindeau dintr-o generoasă elită intelectuală, dintr-un univers paralel cu transformarea omului, de către “omul nou”. Din ce în ce mai puțini au rămas cu reala plăcere de a se afla în prezența noastră, chiar din snobism. Nici snobismul nu mai e ce-a fost. Nu exagerez când spun că degetele de la o mână îmi sunt arhisuficiente pentru a ține evidența boemilor. Noroc de prieteni, care sunt, slavă Domnului, destui, cu care ne împărtășim “sărăcia și nevoile și neamul”. Cred că prietenia a rămas ultimul bastion de rezistență împotriva categoriei “neica-nimeni”, care se pricepe la orice și care sare la beregată când încerci să-i demaști impotența.

Cât a contat solidaritatea cu voi, bucuria că TT supraviețuiește și cât valoarea spectacolului regizat de Sandu Dabija în câștigarea premiului de la Festivalul Comediei Românești?

Solidaritatea întotdeauna apare în urma unei confirmări. Dintotdeauna TT-ul a confirmat expresia atribuită: Fenomenul Piatra Neamț. Asta te obligă din ce în ce mai mult. Chiar dacă ajungi în stradă, ceea ce oferi eternului stapân, spectatorul, trebuie să fie marcat de respectul pe care noi, ca instituție, îl purtăm. Nu e primul premiu pe care îl luăm în perioada de restriște a teatrului. La toate festivalurile la care am fost invitați, datorită calității spectacolelor pe care le-am făcut, lumea se mira cum poate să existe un teatru fără teatru. Răspunderea e mult mai mare în momentul în care trebuie să găsești soluții, pentru ca cei care au mari așteptări de la tine să nu-și dea seama că nu ai casă. Actul artistic contează. Noi am mai luat, la Festivalul Comediei Românești, premiul pentru cel mai bun spectacol, cu câțiva ani în urmă. Am confirmat cu valoarea spectacolului „O… Ladă”, și am demonstrat că nimic nu este întâmpător. Alexandru Dabija nu este la primul premiu în acest teatru. Să nu uităm că spectacolul “OO” îl jucăm de șase ani și a luat toate premiile posibile. Solidaritatea celor care ne iubesc și ne apreciază nu face decât să ne bucure și să trăim și cu sentimentul că nu suntem singuri. Ca o confirmare a valorii spectacolelor, acum suntem la Bienala Teatrului „Eugen Ionesco”, de la Chișinău. În luna iulie am fost invitați la Festivalul Internațional de Teatru Antic, din Macedonia, cu „Hippolytos”, în regia lui Horațiu Mihaiu.

Am auzit că v-ați găsit un fan de patrimoniu la Ploiești? Cum v-ați întâlnit?

În seara decernării premiilor la FESTCO, tupa TT juca la Festivalul de la Ploiești. Nu le-am spus actorilor că am fost sunat de Directorul Teatrului de Comedie, care m-a invitat la gală. Am simțit că ceva “nu e în regulă” și m-am dus, inventând pentru colegii mei un motiv de lipsă. Mi-am dorit să le fac o surpriză în cazul în care luăm vreun premiu. Și premiul a venit. M-am întors cu sufletul la gură la Ploiești, grăbindu-mă să nu cumva să afle de la vreun binevoitor prin telefon. Tocmai terminaseră reprezentația și erau la masă. M-am așezat și eu, și – încetișor, fără să atrag atenția – am scos trofeul și diploma și le-am pus pe masă. Nu și-au dat seama din prima. Apoi s-a auzit un țipăt, care a dereglat toată asistența, urmat de altele care mai de care mai decibeloase. Tot restaurantul, în care luau masa trupele invitate, s-a adunat la masa noastră, felicitându-ne în fel și chip. Chiar a fost un șoc pentru toată lumea. Scandalul s-a curmat brusc la apariția proprietarului pub-ului unde mâncam, care a crezut că începe vreo bătălie. Bine că n-a început, pentru că era vorba de Moșu – Leonard Doroftei. S-a bucurat și el de bucuria noastră și ne-a lăsat o amintire frumoasă fotografiindu-se cu premiul nostru, poză în care transmite un mesaj celor care ne-ar putea dori vreodată răul. A urmat o ședință foto cu echipa TT, s-a chefuit pe cinste și-am încălecat pe-o șa și… am plecat mai departe. Mă întorc la prima ta întrebare: a fost un moment când fericirea a renăscut în actorii de la Piatra Neamț.

Publicul, în special cei crescuți cum se spune în TT, așteaptă mari montări. Ce lipsește, în afară de o sală normală?

Pentru mari montări îți trebuie anumite condiții. În primul rând o acustică perfectă, cum era cea dinainte de “restaurare”, o utilare modernă a sunetului, a luminilor, a tehnicii de scenă și un buget pe măsură. Cum deocamdată nu întrunim niciuna din condiții, încercăm variante de compromis prin care calitatea actului artistic să nu sufere prea tare. Cred că în momentul în care se face bugetul unei instituții de cultură ar trebui cooptat cineva care știe sau înțelege ce înseamnă acest lucru. Degeaba suntem chemați să ne plângem că nu ne ajung banii dacă lucrurile rămân la acest stadiu și nu se modifica nimic la buget. Fără bani arta… “e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”. Chiar ne întrebăm cu multă îngrijorare dacă Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț “Pledez Pentru Tineri” – cel mai vechi și cel mai râvnit de tineri festival de teatru din România – are neșansa să devină o amintire. Selecția și invitația trupelor de teatru trebuie făcute din timp pentru că fiecare teatru are un program bine stabilit și nu sunt la dispoziția noastră să fie anunțați și să vină în ultima clipă. Ar fi o mare pierdere, atât pentru tânăra generație de artiști din România, cât și pentru publicul pietrean, care are și el dreptul să vadă cele mai bune spectacole de teatru din țară.

Ce s-a întâmplat cu „Îmblânzirea scorpiei”?

Ca o continuare a celor de mai sus, am încercat marea cu… sarea și ne-am gândit că acustica sălii va fi gata. Aveam nevoie și de o rectificare a bugetului, pentru a nu mai încropi din sărăcie decorul și costumele pentru un spectacol pe care ni-l doream ca un real eveniment. Distribuția era inedită – cu Catarina – Cătălina Ieșanu și Petruchio – Cezar Antal, care ar fi dat cuplului o notă comică aparte – și propuneam un regizor tânăr recomandat de Alexandru Dabija, în persoana lui Bobi Pricop, cu un palmares deja bine conturat. Dar când compari calculele pentru regie, scenografie, costume, muzică, coregrafie, recuzită etc., cu bugetul acordat, vezi cu tristețe că socoteala de-acasă nu se potrivește cu aia din târg. În acest caz, nici producătorii spectacolului și nici actorii nu au confortul artistic necesar, pentru a putea da naștere unui produs de bună calitate, apar frustrările, îndoielile actorului care nu mai rezonează cu regizorul și nici acesta nu mai poate găsi soluții de compromis în favoarea spectacolului. Atunci trebuie să-ți asumi întreruperea proiectului pâna la o dată când bugetul și acustica nu vor mai constitui obstacole și să îl înlocuiești cu alt proiect viabil. Așa a apărut spectacolul “Contra Iubirii”.

Lucrăm la foc continuu și în această vară, încercând să vă pregătim o surpriză cu… vechituri. Cum vi s-ar părea ca „Vicleniile lui Scapin” să se întâmple într-o Vama Veche imaginară, plină de vechiturile de care se debarasează omenirea, aduse de valuri? Încercăm o avanpremieră pe la jumătatea lunii iulie, înainte de plecarea în Macedonia. Poate că în august vom avea și noi câteva zile de concediu.

Așa suntem noi făcuți, să ne oferim sufletul în permanență, fără să contabilizăm, suferințețe, lipsurile, injuriile, marginalizările, neputințele și toate celelalte făcute “contra iubirii”. Rezistăm până la capăt, pentru a dispărea frumos din locul pe care trebuie să-l cedăm “frumoșilor nebuni”, ce vin din urmă.

A consemnat Viorel COSMA

Parteneri

Mesagerul Bacău Întâlnire emoționantă între generații: 30 de ani de la înființarea Centrului de Hemodializă din SJU Bacău ZCH VIDEO. Piatra-Neamț. Joia “la târg”: ceartă pe locurile de parcare în piața centrală! NewsEdge Misterul atentatului din Monaco. Femeia acuzată că a vrut să ucidă un milionar, găsită moartă BusinessEdge Piața construcțiilor a crescut cu 20,1% în iunie. Segmentul rezidențial are cea mai bună evoluție anuală