Facturile la energie electrică – furturi, capcane, dezvăluiri

Dezvăluirile legate de faptul că românii au plătit de două ori certificatele verzi, în 2012, prin factura la energie electrică, nu au efectul scontat în ciuda amplorii luate. Inițial a fost vorba de acte de corupție care vizau șefi din ANRE și un boss de la furnizorul ENEL. Mai târziu s-a aflat că toți „jucătorii” din piață au probleme. Este de presupus că această apăsare națională a afacerii a dus la temporizare. Interesele reprezentate de distribuitori și furnizori sunt uriașe, iar la protecția lor se umblă greu. Logic ar fi ca despăgubirea consumatorilor finali să se facă cel puțin în ritmul în care a fost furat. „Jucătorii” au solicitat însă înțelegere din partea ANRE pe motiv că ar intra în insolvență. În loc de restituirea contravalorii celor 6 procente cu care facturile au fost umflate lunar, în urma „acordului” dintre un vicepreședinte al ANRE și un boss de la ENEL, s-a coborât la 1,3%. Câteva amănunte ale afacerii au ajuns pe piață odată ce DNA a intrat pe fir. În legătură cu ce înseamnă sumele datorate marilor consumatorilor finali din industrie s-a vorbit public puțin spre deloc. În frunte cu Alro Slatina și ArcelorMittal Galați, ei sunt grupați în Asociația Marilor Consumatori Industriali de Energie și au puterea de a-și reprezenta singuri interesele. Consumatorul casnic rămâne ca de obicei în bătaia vântului.

De câteva zile, compoziția facturilor la energie electrică pentru populație ține capul de afiș al câtorva posturi TV. Au reapărut pe firmament un site specializat (energyreport.ro) și un expert în energie (Tudor Popescu). Vorbesc despre furt și oferă argumente lor.

Un prim capăt de acuzare este taxa de rezervare, de fapt prețul de rezervare, exprimat în lei/zi. Se afirmă că a fost introdusă „în ideea că undeva, un producător, știind că energia se consumă doar în momentul când se produce și că nu se poate consuma de pe stoc, ține în rezervă un utilaj cu care să producă energia de care avem nevoie exact când, spre exemplu, pornim boilerul electric din casă, aspiratorul sau orice aparatură electrocasnică. Cu alte cuvinte, vorbim despre o producție de rezervă, care să stea în fiecare secundă «la pândă» când cineva apasă pe butonul aspiratorului. (…) Pornirea aspiratorului înseamnă că automat cineva ne dă energia care ne trebuie. Aceasta nu se acumulează nicăieri deci trebuie produsă în acel moment. Așa s-a ajuns la rezervare”. Urmează o dezvoltare în care sunt amestecate prețuri la energie, consumuri și 6-7 milioane de consumatori casnici. Demonstrația este făcută pe o factură reală (vezi foto) și conchide că 17 bani/zi nu se justifică, arătându-se că suma este echivalentă cu 10% din consumul zilnic. Fără a intra în detalii, nu știm câți casnici consumă 10 kWh/zi, adică 300 kWh/lună. Asta înseamnă că ponderea este cu mult mai mare de 10%.

Este impresionant, dar din elanul dezvăluirii se omit amănunte foarte importante. Cei 6-7 milioane de abonați casnici înseamnă în realitate 8.490.691 locuri de consum casnic (la 31 decembrie 2013), din care 8.489.812 pe joasă tensiune. Acești abonați nu au toți același de tip de contract, adică nu li se aplică același tarif. Deci, generalizarea este exclusă. Factura analizată este una pentru Tarif monom cu rezervare, compus din preț pentru rezervare și prețul energiei electrice consumate în perioada de facturare. Alte două tarife sunt la fel de binecunoscute publicului: tariful de tip monom fără rezervare (preț unic) și tariful de tip social (format din 3 tranșe de consum cu prețuri diferite, aplicat consumatorilor cu venituri reduse). La sfârșitul anului trecut erau inventariați 1.067.875 (12,58%) abonați cu tarif social. Oricum o întorci, nu se potrivește cu dezvăluirea pe de-a-ntregul ei.

Partea interesantă este cu totul alta și mulți pot trece peste ea din simplul motiv că nu rezultă direct din factură. Cine trece… bine face pentru că nu-și încarcă mintea cu prostii tentante. Într-un mod grosier, dar impresionant, se încearcă a demonstra cum suntem furați de 1,7 miliarde euro. Fără niciun temei se decretează că în dreptul populației figurează 20% din consumul național de energie electrică. Cifra este aberantă și nu avem loc s-o demontăm. Definițiile curente de lucru sunt consumator casnic și consumator asimilat celui casnic.

• Consumator casnic – consumator care utilizează energie electrică în exclusivitate în scopuri casnice (pentru iluminat artificial în interiorul și exteriorul locuinței, precum și pentru funcționarea receptoarelor electrocasnice din propria locuință). Receptoarele electrocasnice cuprind totalitatea bunurilor de larg consum destinate uzului propriu și care sunt alimentate cu energie electrică la tensiunea de 230/400 V.
• Consumator atipic – consumatorul al cărui consum de energie electrică poate fi asimilat consumului casnic, locul de consum respectiv având însă un alt specific de consum decât cel casnic.

Dacă luăm în calcul consumatorii astfel definiții, socoteala e alta și, într-adevăr, anul trecut au bifat un consum important de 11,669 TWh, în scădere cu 2,69% față de anul precedent. Prin raportare la consumul total din 2013, respectiv 49,790 TWh, cota este impresionantă, dar nu e a populației. Urmărind „demonstrația” mai departe, asistăm la un ping-pong periculos între putere instantanee și energie, astfel încât să se inducă ideea (falsă) că populația are la dispoziție constant o cotă de putere de 2.000 MW, după care MW devine MWh și se decretează că „sunt acoperiți cu o rezervare de 10% cum se vede în factură, adică de o capacitate în stand-by de 200 MWh”. Rareori găsești enormități mai mari și mai periculoase. Unde pui că, după ce e pomenit un studiu atribuit ICEMENERG, care ar indica creștere nejustificată de 10 bani a tarifului pe kWh energie electrică, se fac alte niște calcule cutremurătoare, pentru a demonstra mărimea furtului. Se iau bănuții, se înmulțesc cu 8.760 de ore (cât are un an) și apoi cu 8.000 MW, de parcă puterea asta s-ar produce constant zi-lumină. Ca să le iasă valoarea furtului invocat de cineva, pe undeva, au inventat până și un curs de 4,12 lei/euro. Pornind de la cât s-a consumat în 2013, la un curs de 4,73 lei/euro (cel folosit la calcularea accizelor), rezultă 1,052 miliarde euro. Sau 1,1 miliarde euro la 4,5 lei/euro. Cu condiția să scoată cineva dovezi despre cum e cu acei 10 bănuți.

După ce i-ai prins cu dezvăluirea vopsită, circumspecția se impune. Abilitatea de a învârti vorbele și cifrele nu e grozavă, dar garantează victime. Trecem peste mirarea dezvoltatorilor de bombe de presă că prețul de rezervare a scăzut inexplicabil de la 1 iulie a.c. și ajungem la baza-temeliei-fundamentului facturii: energia activă sau consumul real de curent. Descompunerea prețului facturat dă o parte din dimensiunea abuzului săvârșit prin facturi. (Cealaltă se adună din certificate verzi, contribuție cogenerare, acciza impusă de Codul fiscal și CPC, neexplicata contribuție pentru piața concurențială). Dar, poți avea încredere în noi dezvăluiri, după ce mai sus au gândit și-au scris cu picioarele? De data asta, se apropie de adevăr, merită.

Cei cu site-ul și expertul afirmă că din prețul energiei electrice facturat la abonat, doar jumătate revine producătorului/ producătorilor. Ceva în genul 18 bani din 36, cu taxa de stâlp inclusă la plătitorul final. Se adaugă partea transportatorului Transelectrica (6%?), cota furnizorului, ce rămâne fiind încasat de distribuitor. După calculele lor, cam 16 bani din 36. Enorm! Se reconfirmă astfel ceea ce puține voci calificate strigă cu disperare statului român de ani de zile: faceți curățenie la distribuitorii de energie electrică! Cum să facă? E același stat abuziv care anul trecut în toamnă a schimbat regula de calcul a accizelor. Prin indexarea cursului de referință de la 1 octombrie cu rata inflației a impus în 2014 la un curs de schimb de coșmar, 4,73 lei/euro. E același stat care, via ANRE, a acceptat în facturile la energie Componenta de Piață Concurențială. Este exprimată în lei/kWh și-i mai scumpă decât energia activă. A apărut în facturi din iulie 2013. Și aproape că zboară pe sub ochii românului, fie individual, fie prin reprezentanți. Oficial se spune că este un tarif nou de energie electrică activă, aplicat de furnizorii de ultimă instanță în factura clienților finali care nu au uzat de eligibilitate în corelație cu calendarul de eliminare a tarifelor reglementate. Evident, în vârful tortului se plantează liberalizarea completă a pieței de energie electrică. Pentru clienții industriali eliminarea tarifelor reglementate a început la data de 1 septembrie 2012 și trebuia să se finalizeze la 31.12.2013, iar pentru clienții casnici eliminarea tarifelor reglementate a început la 1 iulie 2013 și se va finaliza la data de 31.12.2017. Când sunt chestionați pe subiect, destul de rar, oficialii vorbesc despre costuri de achiziții, de servicii, de temperarea și ținerea sub control a dereglementării. În realitate, componenta asta este o taxă de fraier, o penalizare pentru românul care, în calitate de consumator captiv, e protejat de reglementări. Din păcate, cu tupeu, componenta asta e raportată pentru a păcăli lumea la costul întregii facturi, nu la prețul explicit al energiei active. Întrebat anul trecut dacă astfel de tarife se aplică și în alte țări europene, Nicolae Havrileț, președintele ANRE, a răspuns că nu știe, dar să fim liniștiți că a discutat subiectul cu FMI. Dacă tot e liniște, măcar să afle lumea cine-s acești furnizori „deștepți” de ultimă instanță, complici ai statului român: SC Electrica Furnizare SA, SC ENEL Energie SA, SC ENEL Energie Muntenia SA, SC CEZ Vânzare SA, SC E.ON Energie România SA. Au fost desemnați să se îmbogățească jefuindu-ne la factură prin Ordinul ANRE nr 47/2013.

Viorel COSMA

Parteneri

---

Mesagerul Bacău Transportul metropolitan din Bacău se extinde: Guvernul a deblocat angajările de șoferi pentru Transport Public SA ZCH O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava NewsEdge Alegeri decisive în Suedia. Extrema dreaptă ar putea intra pentru prima dată la guvernare BusinessEdge Statul pune 500 milioane euro în energie solară. Instituțiile publice pot primi până la 10 milioane