Update 7 (marți,12 august): Având în vedere că în incendiu și-a pierdut viața un salariat al fabricii, în afară de șeful Poliției Neamț, chemat de prefect la incendiu, la fabrica Vestel au fost prezenți criminaliștii și inspectorii ITM. „Este un accident de muncă ale cărui cauze nu au fost stabilite încă”, ne-a declarat Cătălina Mândrilă, din cadrul ITM Neamț. „O victimă a decedat, iar cealaltă este la spital, cu arsuri pe membrele superioare. Din câte am înțeles nu este în stare gravă și chiar a putut vorbi la telefon. După ce se va stabili cauza, noi facem cercetările și stabilim responsabilitățile și vinovățiile pentru ceea ce s-a întâmplat”.
Fabrica aparținea SC Vestel SRL, firmă înființată în 1992 care a crescut continuu și a mers bine chiar și în perioada de criză, când multe firme și-au închis porțile, conform Ceahlăul- marcă înregistrată. Cei doi asociați, Dan Romaniuc și Dorel Niță, au reușit să producă din „fabricarea lacurilor, vopselurilor și a cernelei tipografice” un profit de 203.000 lei în 2012 și de 172.000 de lei în 2013. În aceeași perioadă, cifra de afaceri s-a situat în jurul valorii de 550.000 de lei anual, iar capitalurile proprii în jur de 130.000 de lei. Clienții îi considerau pe patronii firmei niște oameni serioși și, cum cea mai bună recomandare vine din partea unui partener de afaceri mulțumit, nu este de mirare că Vestel a câștigat teren în domeniu. SC Vestel a primit autorizație PSI în 2004, când nu se înființaseră încă inspectoratele pentru situații de urgență, și se pare că nu avea nevoie de hidrant în curte, pentru că legea stabilește niște suprafețe clare ale unei firme și abia în plan secund contează obiectul de activitate. Ieri, însă, un hidrant în plus, poate ar fi contat.
Update 6 (ora 17:30): Col. Ioan Nițică, șeful ISU Neamț a declarat pentru Mesagerulneamt.ro: ”Incendiul este practic lichidat, mai sund doar mici focare. Din fericire nu s-a extins în apropiere și în acest moment nu mai există niciun fel de pericol de extindere”
Update5: Primii pompieri ajunși la fața locului au acuzat stări de rău iar șeful detașamentului a primit îngrijiri medicale. Au fost aduse în sprijin și autoutilitare de intervenție ale pompierilor de la celelate subunități din județ.
Update4: Prefectul de Neamț a dat dovadă de mare deschidere și a solicitat ca presa ”sa fie scoasă afară” asta după ce presa a început să pună întrebări ”nesimțite” cum ar fi ”de ce o fabrică de vopseluri nu are niciun hidrant în curte?”.
Update3: Vântul bate din sud și norii de fum au ajuns și în zona Dumbrava Roșie / 1 Mai .
Update2: Mașinile de pompieri au rămas fără apă. Au mers să alimenteze de la o benzinărie. A venit și prefectul. Este un fum infernal și sunt mici șanse să se mai salveze ceva din depozitul cu substanțe chimice.
Update: Victima incendiului, un bărbat în vârstă de 32 ani din Săvinești, muncitor la fabrica de vopseluri, a murit carbonizat. Din informațiile pe care le primim de la fața locului fabrica de vopseluri include un depozit în care există vase de mare volum pline cu solvenți, lacuri și alte produse chimice necesare în procesul tehnologic puternic inflamabile. S-au strans foarte multi oameni care fac poze și mulți dintre ei spun că pompierii au ajuns foarte greu.
După incendiul devastator de la Piata Centrala, pompierii nemțeni se confruntă cu o nouă situație limită.Fabrica de lacuri și vopseluri VESTEL din Săvinești a luat foc și se pare că până în acest moment se știe sigur că este vorba și despre o victimă umană. Acțiunea pompierilor este cu atât mai dificilă cu cât este vorba despre materiale foarte inflamabile: lacuri, vopsele, grunduri, diluanți, etc. Intervenția este condusă de Ioan Nițică, șeful ISU Neamț.
n afară de șeful Poliției Neamț, chemat de prefect la incendiu, la fabrica Vestel au ajuns criminaliștii și inspectorii ITM.
„Este un accident de muncă ale cărui cauze nu au fost stabilite încă”, ne-a declarat Cătălina Mândrilă, din cadrul ITM Neamț. „O victimă a decedat, iar cealaltă este la spital, cu arsuri pe membrele superioare. Din câte am înțeles nu este în stare gravă și chiar a putut vorbi la telefon. După ce se va stabili cauza, noi facem cercetările și stabilim responsabilitățile și vinovățiile pentru ceea ce s-a întâmplat”
9 comentarii
CE VORBITI DE POMPIERI CA ERA NUMA POLITIA LA PLIMBARE, AM PLECAT DIN PIATRA NEAMT, AM VAZUT INCENDIUL DEJA DE LANGA DEALU’ PETRICICA, CAND AM AJUNS UNDE ERA INCENDIUL A TRECUT POLITIA PE LANGA NOI IN DIRECTIA ROZNOV, IMEDIAT CE AM AJUNS ACASA ACEIASI POLITAI (BANUIESC) SE INTORCEAU DIN ROZNOV INSPRE INCENDIU AVAND IN SPATE O MASINA “SMURD”, CAND AM FOST EU IN FATA INCENDIULUI NU ERA NICI UN POMPIER, SAU MACAR O AMBULANTA PRIN ZONA SI FLACARA ARDEA CAM DE JUMATE DE ORA LA CAT DE INNALTA ERA
Cam multe dezinformari sincer sa fiu…ce vina avem ca suntem anuntati tarziu????Zilele urmatoare o sa vedeti cat de eronate sunt informatiile de mai sus. A fost o interventie in care fiecare moment putea insemna moartea unui pompier. E o rusine ce faceti cu aceste atacuri marsave. Ce doriti, sa o angajam pe mama omida sa stim si noi cand arde si unde? Daca multi muncitori din obiective se cred pompieri si incep sa stinga uitand sa sune la 112…nu e vina noastra. Am avut o aplicatie anul trecut la Savinesti, intrebati directorul din obiectiv sa vedeti timpul nostru de raspuns..veti fi uimiti, pozitiv! Terminati cu prostii de genul…au venit tarziu, nu exista asa, masinile de prima interventie merg cu peste 120 km pe ora! Si daca nu credeti cereti nota de anuntare si comparati cu filmarile de la fata locului, sa spuneti si voi ceva logic, nu doar minciuni marsave!!!!!!!
Cam multe dezinformari sincer sa fiu…ce vina avem ca suntem anuntati tarziu????Zilele urmatoare o sa vedeti cat de eronate sunt informatiile de mai sus. A fost o interventie in care fiecare moment putea insemna moartea unui pompier. E o rusine ce faceti cu aceste atacuri marsave. Ce doriti, sa o angajam pe mama omida sa stim si noi cand arde si unde? Daca multi muncitori din obiective se cred pompieri si incep sa stinga uitand sa sune la 112…nu e vina noastra. Am avut o aplicatie anul trecut la Savinesti, intrebati directorul din obiectiv sa vedeti timpul nostru de raspuns..veti fi uimiti, pozitiv! Terminati cu prostii de genul…au venit tarziu, nu exista asa, masinile de prima interventie merg cu peste 120 km pe ora! Si daca nu credeti cereti nota de anuntare si comparati cu filmarile de la fata locului, sa spuneti si voi ceva logic, nu doar minciuni marsave!!!!!!!
oamne maica domnului in savinesti la noi ce a fos a fost un drezastru a trecut 13 ambulane langa mine paraca am auzic a murit ogaramada de oameni si trei femei si neste copii para asa am auzit eub ca i sa lipit usa de casa si nu mai putea esi de toxic ce era sui pana la urma a murit de tot domne maica domnului ce amai fost ieri a fosttttttttttttttttttttttttttttttttt foarte foarte negru si a intrat toti oameni in casa mea fos frica parca zici ca e sfartsitul lumiiii oooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooofffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff prin ce mai trecemmmmmmm si noi
nu vreau sa critic pe nimeni dar din cate stiu eu pe platforma savinesti se afla si o unitate de pompieri care apartine de combinat care sunt la mai putin de 300 m de punctul de incendiu cei drept ii desparte o cale ferata …..si la toate unitatile care isi desfasoara activitatea in zona pe panoul de evacuare..instintare la pompieri apare numarul de urgente 112 dar si nr de la pompieri de la combinat……cred ca ei trebuiau sa ajunga primi …repet sunt chiar langa ei
o mare nenorocire…
Imi pare rau pentru Iulian Chirila in primul rand , era un baiat bun , plin de viata, prietenos si muncitor.Dumnezeu sa il ierte!
Imi pare rau pentru Iulian Chirila in primul rand , era un baiat bun , plin de viata, prietenos si muncitor.Dumnezeu sa il ierte!
Deja au gasit o scuza,si aceea ca nu au hidrant? Oricum substantele pe care le folosesc la fabr lacurilor si diluanti,adica prod petroliere nu se sting cu APA!