În această primăvară, Ticu Lăcătușu a încercat pentru a patra oară, după tentativele din 2006, 2012 și 2013, să cucerească vârful Tsartse (6.346 m) din Himalaya. N-a ieșit. Piscul virgin își apără secretele pe mai departe și, până la urmă, poate chiar este de necucerit. În expediția din acest an, Lăcătușu a fost însoțit Sebi Paulenco (Suceava) și Viorel Amzăroiu și Cristi Gruia (ambii din București). La anul va încerca pentru a cincea oară.
Între timp, cu ocazia vizitei oficiale în Neamț, în luna august, a unei delegații oficiale din Tirolul de Sud italian, Lăcătușu a fost invocat la greu datorită faptului că este prieten cu unul dintre simbolurile regiunii italiene, Reinhold Messner, cel mai mare alpinist și explorator montan al tuturor timpurilor. Tirolezii au fost încântați să vorbească despre Messner, alor noștri nici nu le-a trecut prin cap să-l invite pe Lăcătușu. S-a inventat scuza că ar fi fost plecat din țară. De fapt citea în ziare și urmărea la televizor ce se întâmpla.
Se pregătește a cincea incursiune pe Tsartse
– Rămâne Tsartse proiect românesc?
Avem lăsate acolo echipamentele pentru următoarea tentativă, la anul, în primăvară.
– Cum sunt cotate expedițiile de genul acesteia, pe un vârf necucerit, în lumea alpiniștilor de performanță?
La modul cel mai deosebit cu putință. O premieră este un act de îndrăzneală. Este un act de pionierat să încerci să descifrezi tu un traseu posibil pe un vârf încă necălcat. Ca performanță personală este o mulțumire care nu se poate compara cu oricare vârf, chiar dacă este mai important, chiar dacă a mai fost urcat de zeci sau sute de oameni înaintea ta.
– La întoarcere, cum e dezamăgirea?
Nici dezamăgirea nu este comparabilă cu cea pe care o încerci când eșuezi pe un vârf urcat de mulți. E ca și cum ai cădea de pe un cal frumos. Adică, n-a fost o mare dramă. N-a fost o dezamăgire extremă, deși aproape că am avut vârful în mână, dar a trebuit să ne întoarcem fiindcă lui Amzăroiu i-au înghețat pur și simplu picioarele. Eram la 6.000 de metri, la unu noaptea, în noaptea când am plecat spre vârf. A fost un ger cumplit și i-au înghețat picioarele. Am stat câteva ore să ne încălzim.
– În ce zi era?
Pe 17 mai.
– Nu pot să cred!…
Era o zi de referință, ziua când am cucerit Everestul în 1995. Am crezut că toate cărțile sunt făcute în favoarea mea pentru a reuși, dar n-a fost să fie. Dumnezeu, ca să zic așa, ne-a asigurat conjunctura cea mai bună, dar nu ne-a dat și bocancii.
Puțini oameni se ridică la nivelul muntelui
– Unde mai este referința corectă, cum se face diferența între cei care se lipesc de-o expediție comercială și cei care se duc pregătiți de alpinism curat?
Se face în primul rând de la alegerea obiectivului. Este o mare diferență să alegi ceva deosebit – și aici deja intri în alt sector al alpinismului -, iar apoi să faci față acelei provocări.
– Să ne oprim asupra celor care spun că merg să cucerească, așa, un optmiar. A ajuns optmiarul un obiectiv turistic, aproape de agrement, cum ne temeam noi cu ani mulți în urmă?
Nu, nu, muntele nu a coborât standardele sub aspect tehnic sau al dificultății. Din păcate, omul încearcă să-l tragă la nivelul său în loc să se ridice el la nivelul muntelui. O face prin mijloace mai puțin sportive, precum cele binecunoscute legate de comercializarea optmiarilor, în primul rând a Everestului.
– Care-s proiectele tale următoare de mare altitudine?
În primul rând întoarcerea pe Tsartse. Dacă va fi cucerit între timp de alți norocoși, sper să fie germanii cu care am mai urcat împreună. Ei merită, sunt singuri care merită. Sunt singurii care cunosc acest munte la fel de bine ca mine. Frank Muetzner și Goetz Wiegand m-au invitat cu ei pe Tsartse în 2006, ocazie cu care eu am fost primul om care a urcat pe Peak Europa, cel mai înalt vârf din Masivul Tsartse. Cu ei am descoperit acea zonă a Himalayei. Dacă nu erau ei, nu aș fi ajuns acolo.
– Cu ce proiecte românești te mai lupți?
Nu am alte mari proiecte. Cel mai mare, acum și singurul, cu adevărat sportiv, alpinistic este Tsartse, cum am spus. Sigur, celălalt proiect al acestei perioade, al meu și al Clubului Montan Român, este Rezervația Cheile Șugăului – Munticelu, un proiect european în desfășurare.
Gânduri pentru Reinhold Messner
– Cel puțin în 2003, la jubileul de 50 de ani al Everestului, știu sigur că te-ai întâlnit cu Reinhold Messner. Tot tu mi-ai semnalat primul aventura sa în Parlamentul European, mai mult ca tirolez decât ca italian. Cum te-ai cunoscut cu el?
M-am cunoscut înainte de 2003, în cea mai mare sală de conferințe în Munchen. Avea o conferință cu tema cei trei poli, Everestul, Polul Nord și Polul Sud. Am fost prezentați la sfârșit, eu eram invitat de cineva de la Clubul Alpin German. Auzind că sunt din România, Messner a fost foarte încântat. A spus că-l interesează țara noastră, știa destule despre noi. Chiar soția lui era foarte interesată de România. Mai mult, avea în lucru o cultură viticolă la care angajase doi români pentru a produce vin marca Messner. Era mulțumit de ei și voia să mai angajeze. Apoi ne-am întâlnit și în România, și în Nepal, la Jubileul de Aur al Everestului.
– În România cu ce ocazia a fost?
Era în perioada în care el era europarlamentar din partea Italiei. Venise pe această linie cu o temă legată de viața rurală, turism rural și viață cât mai ecologică.
– Ce zici de posibilul parteneriat între Neamț și Tiroul de Sud?
Am rămas plăcut surprins. M-am uitat cu atenție la televizor, la întâlnirea delegațiilor, am văzut ce ați scris voi în Ceahlăul marcă înregistrată. Am urmărit totul cu interes ștind că acolo este patria-mamă a lui Reinhold Messner. M-a bucurat extraordinar când am auzit de vizita tirolezilor.
– Oficialii din Tirolul de Sud ne-au povestit despre tot ce înseamnă implicarea lui Messner în proiecte agricole, în dezvoltarea zonei montane și forța sa de a schimba lucrurile în bine. Cred că se mobilizează să-l aducă încoace. Participi? Dacă nu te cheamă autoritățile, o facem noi.
Bineînțeles. În primul rând aș vrea să-l văd. Orice întâlnire cu Messner e un prilej de mare bucurie și o șansă, nu doar pentru un alpinist ca mine. Cu omul Messner, care se implică în comunitate și are experiența de europarlamentar, ai multe de învățat. Are cunoștințe vaste în domeniul mediului și al vieții la munte. Sunt convins că, dacă vom ști să colaborăm cu ei, vom avea numai de câștigat. Messner dacă vine aici, nu vine să piardă timpul, nu vine în vacanță – vine să facă treabă. Pentru el timpul este foarte prețios. Trebuie să fructificăm acele ore sau zile.
A consemnat Viorel COSMA