Lista monumentelor
- – Mănăstirea Pângărați sat Pângărați; comuna Pângărați, sec. XV-XXI
- – Biserica ”Sf. Dumitru”, ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” sat Pângărați; comuna Pângărați, 1552-1560
- – Corp chilii sat Pângărați; comuna Pângărați, sec. XVI
- – Zid de incintă sec. XIX sat Pângărați; comuna Pângărați,
- – Fundații turn clopotniță sec. XVI, transf. 1857 (peste fundațiile vechi s-a ridicat turnul actual, în 2008)
- – Turn de nord-est sec. XVI, transf. sec. XIX-XX sat Pângărați; comuna Pângărați
Comuna Pângărați are un singur monument istoric înscris în registrele Ministerului Culturii, însă este unul de referință pentru istoria Țării Moldovei. Din păcate, este și un reper negativ în ceea ce privește preocuparea Bisericii Ortodoxe Române pentru ocrotirea monumentelor. Pe undeva, păstrând proporțiile și importanța istorică, s-ar putea spune că vechea ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu s-ar afla într-o aprigă concurență cu Mănăstirea Neamțului în ceea ce ține de proasta administrare a valorilor de patrimoniu.
Istoria epocii celor fără Dumnezeu și-a lăsat amprenta asupra monumentului istoric, transformat pentru multă vreme în depozit de plante medicinale. Nimeni nu mai știe astăzi ce s-a întâmplat cu bunurile, deosebit de valoroase, pe care le deținea mănăstirea și nimeni nu este interesat să le găsească. Singurele mențiuni despre arhiva mănăstirii apar chiar pe site-ul lăcașului de cult, unde se precizează că aceste bunuri au fost predate Mitropoliei: ”Ultimul stareț al mănăstirii Pângărați înainte de închiderea și preluarea ei definitivă de către instituțiile ateu-comuniste ale statului a fost ieromonahul Irinarh Drăgan, care prin procesul verbal din data de 2 mai 1960, în baza ordinului nr. 5529 din 27 apr. 1960, predă forțat restul de imobile și biserica Mănăstirii Pângărați către Stațiunea de 
Cercetări Biologice, Geografice – Stejaru, reprezentată de Tov. Boișteanu Ion, directorul stațiunii. Au fost predate către Mitropolie arhiva Mănăstirii precum și 4 saci mari cu cărți, scrise în chirilică. Până în anul 1983 în Biserica Voievodului Alexandru în care s-au rugat atâția cuvioși, doar din când în când mai intra câte un lucrător de la stațiunea de cercetări, dar și acela cu frică ca să spună o rugăciune sau să aprindă o lumânare. S-a reușit să se deschidă Biserica, dar ca biserică de mir, în anul 1981, și, din 1983, a fost redeschisă mănăstire, de această dată ca schit dependent de Mănăstirea Bistrița, Egumen fiind numit Pr. Ierom. Visarion Barcău”.
În data de 23 mai 1991, Mănăstirea Pângărați s-a reînființat ca mănăstire de călugări, stareț fiind numit ieromonahul Luca Diaconu de la Mănăstirea Bistrița. Din 1996, funcția de stareț a fost preluată de părintele Arhim. Teofil Lefter, a cărui activitate este percepută diferit, de către obștea de călugări -pe de o parte, și de specialiștii în monumente – pe de altă parte.
”Cu darul lui Dumnezeu, cât timp a fost povățuitor al acestei obști, părintele Teofil s-a străduit să readucă în vechea vatră de la Pângărați frumusețea de odinioară a acestui așezământ, împodobind această mănăstire cu o biserică mare, în care să fie slăvit Dumnezeu și să fie pomeniți ctitorii, slujitorii și viețuitorii care s-au ostenit în această mănăstire. Prin lucrările de modernizare, începute aici din 1 iunie 1996, se pot vedea plăcut îmbinate cele trei secole: al XV-lea, al XVII-lea și, mai nou, al XXI-lea, prin construcția noii biserici cu o nouă curte și alei de acces”, scrie pe site-ul mănăstirii, la secțiunea ”istoric”.
Vitalie Josanu, ofițerul din cadrul IPJ Neamț care răspunde de patrimoniul cultural al județului, are o cu totul altă părere: „Încă din perioada interbelică, Nicolae Iorga semnala, într-o notă de subsol, îndărătnicia și lipsa crasă de cultură a starețului din vremea sa. Din păcate, parcă în virtutea unei blestemate tradiții, mănăstirea reînviată după 1989 s-a procopsit cu alți stareți demni de amintirea celui descris de marele istoric. Mutilarea grosolană a bisericii principale, cu adăugarea pavajului de granit alb, modernizarea tâmplăriei, repictarea și schimbarea iconostasului sunt doar câteva dintre intervențiile care au depersonalizat monumentul istoric. Doar inscripția de la intrare – rămasă ca prin minune – atestă că este vorba despre o ctitorie veche, voievodală… Fostului stareț i s-a părut prea strâmtă biserica lui Lăpușneanu și a început zidirea unei noi catedrale, undeva spre răsărit, la câteva zeci metri față de zidul de incintă. Noua construcție a absorbit toate resursele și interesul obștii, astfel încât monumentele istorice – biserica și zidul de incintă – au rămas abandonate. Zidul de incintă de pe latura de vest mai are puțin și se năruie, asediat de vegetație și mizerie și a devenit sursă ocazională de cărămidă. Pentru el – zicea starețul – «nu sunt bani» și făcea ochii mari atunci când îi arătam șantierul de dincolo de zid, ce nu dădea semne de criză”.
Turnul clopotniță – victima unui cutremur „local”
Așadar, lucrările de „consolidare” au început pe 1 iunie 1996, pentru ca, în noaptea de 11 spre 12 iunie, turnul clopotniță, care era unicat în Moldova, să se prăbușească. A fost un pic de agitație atunci, dar, cum era evident că lucrurile nu se pot repara în totalitate, în timp, peste acest episod trist din viața mănăstirii s-a așternut tăcerea. Astăzi, nici pe pagina oficială a lăcașului de cult, nici în publicațiile religioase nu se mai manționează nimic despre împrejurările în care s-a prăbușit turnul.
„Vina a fost a vajnicilor constructori, care au lucrat sub îndrumarea răposatului inginer Batâr – culmea! – expert acreditat de Ministerul Culturii”, ne-a relatat Vitalie Josanu. „Muncitorii au săpat de jur-împrejurul turnului, până la baza fundației. Peste noapte, a dat Dumnezeu o ploiță, care a răzmuiat lutul, iar turnul masiv din piatră «a luat-o la vale»! Era prea de tot și asta a stricat prietenia starețului Lefter cu inginerul-expert în distrugerea de monumente acreditat de Ministerul Culturii. S-a iscat mare tărăboi și – probabil fiind cam mulți cu musca pe căciulă – Ministerul Culturii a pus batista pe țambal, înghițind una dintre cele mai stupide dezvinovățiri. O expertiză de tot haz-necazul, care a stabilit că în noaptea fatidică s-a înregistrat un cutremur – resimțit doar în zona mănăstirii Pângărați! – și acesta a dărâmat turnul clopotniță. La scurt timp, a fost chemat un alt constructor – «spaima monumentelor ieșene» drag Ministerului Culturii – SC Construcții UNU care să ridice un turn nou după modelul vechi. Doar că, ce-au făcut și au dres experții inginerului Marian, că măsurăturile de pe planșă depășeau parametrii construcției. Și, pentru că probabil în planșă este mai greu de corectat decât pe teren, meseriașii noștri au făcut loc unui contrafort de colț al turnului nou, construit prin zidul corpului de chilii, alt monument istoric. O noutate absolută în arhitectură, despre care – luați la întrebări – aceștia jurau că așa a fost de când lumea: corpul de chilii se sprijinea pe contrafortul turnului clopotniță! Minunății marca firmei Construcții UNU mai găsim și la Mănăstirea Agapia, mai la dos, ascunse de ochii delegațiilor județene și ministeriale. Acolo unde au lipit de zidul de incintă de pe latura de sud o coșcogeamite construcție de zid și armătură, cu câteva pivnițe nou-nouțe. Revenind la Pângărați, orice curios poate admira și acum mândra realizare a «restauratorului» ieșean, căutând calea de acces inițială. Apropo de cale de acces, cea veche, pe sub turnul clopotniță nu i-a mai plăcut starețului Teofil Lefter și a spart una largă – pretabilă pentru două sensuri de mers cu mașina – direct în vechiul zid de incintă de pe partea de răsărit (clasat în patrimoniu), pentru a înlesni comunicarea între stăreție și catedrala nouă. Undeva lângă stăreție «și-a tras» și o copertină colorată, închipuind un soi de terasă de vară, demnă de orice crâșmă dintr-un sat ceva mai de Doamne-ajută”.
Pentru toate modificările făcute în incintă și, mai ales, pentru distrugerea zidului, starețului Teofil i-a fost întocmit un dosar penal, care a stat o vreme în anchetă la Parchetul Piatra Neamț și n-a mai ajuns în faza judecății, pentru că părintele a încetat din viață. Noul stareț a promis, la instalare, că va așeza lucrurile pe un făgaș normal și se va ocupa de zidurile de incintă și de corpul de chilii, care au nevoie urgentă de restaurare.
Un prim pas l-a promis și primăria, prin vocea vicelui Constantin Ardeleanu: „O să discut cu dl. primar și cu starețul, să vedem și noi ce buget vom avea pentru anul următor și măcar o mică parte să dăm noi și, cu ce-o să mai adune mănăstirea, să se înceapă lucrările. Ar fi păcat să se risipească zidurile și chiliile, așa cum s-a întâmplat cu turnul clopotniță și apoi să auzim niște explicații stupide, cum a fost aceea despre cutremurul produs direct pe axa Vrancea- Pângărați, pe care nu l-a simțit nimeni din sat. S-a vorbit mult și fără folos. Mai bine să punem mâna să facem ceva, pentru păstrarea acestui monument, așa cum a fost el gândit și făcut de strămoși. Că de stricat e cel mai ușor…”.
Cristina MIRCEA
