Două biserici ”surori”, probleme ”gemene”
Comuna Trifești, situată deasupra terasei râului Moldova, este o destinație aparte pentru credincioșii din toată țara, datorită icoanei făcătoare de minuni, supranumită „Sfânta de la Trifești”. În cele două sate componente, există doar două monumente istorice – biserica Duminica Tuturor Sfinților din satul Miron Costin și Biserica Sf. Nicolae din satul Trifești.
Biserica Duminica tuturor sfinților este unul din cele mai valoroase lăcașuri de cult din județul Neamț, ctitorită – așa cum atestă pisania în limba slavonă, așezată în dreptul intrării de pe latura de vest – în anul 1520, de vistiernicul Ieremia.
„Întrucât primele mențiuni ale așezării sunt cu peste un secol mai vechi, se bănuiește că biserica actuală din piatră a fost ridicată pe locul alteia mai vechi, din lemn, de la care moștenește și planimetria dreptunghiulară”, a menționat Vitalie Josanu, ofițerul specializat în patrimoniu, din cadrul Poliției Neamț. „Inițial era compusă din altar și naos, iar absidele laterale sunt decroșate în grosimea zidurilor. Nu avea turle deasupra, bolțile în semicalotă erau ascunse sub acoperișul simplu și sprijinite pe exterior de o serie de contraforți. La începutul veacului XVIII, contraforții au fost înlăturați și înlocuiți de arce de sprijin a bolților, pe interior, iar în fața intrării s-a ridicat un pridvor, încoronat cu turn clopotniță masiv, astfel încât biserica și-a sporit lungimea. Pe la finele sec. XIX, vechea ctitorie a vornicului Iordache mai primea pe latura de vest un pridvor, mai scund, în stil neoclasic. Cu această ocazie, s-a intervenit și asupra acoperișului, astfel încât deasupra bisericii acesta pare să fie constituit din două piese suprapuse – foarte asemănător cu acoperișul bisericii din Bistricioara, comuna Ceahlău – care-i conferă oarecare distincție. Decorul său este compus dintr-un joc vioi de firide oarbe, alungite”.
Din fericire pentru soarta monumentului istoric, preotul paroh chiar este un mare iubitor de istorie, care nu a adus materiale de construcție „în vogă” să „îmbunătățească” aspectul lăcașului de cult. Termopanele, gresia, faianța și „vitraliile” din PVC n-au avut loc în biserica din satul ce poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Preotul a conservat integral pardoseala din cărămidă, sub care se află numeroase morminte, printre care și cele ale Costineștilor. Ușa veche, ferecată cu o cheie care nu încape în niciun buzunar este, de asemenea, într-o stare foarte bună.
„La o asemenea moștenire s-ar impune totuși o consiliere de specialitate, astfel încât ar fi fost evitată vopsirea portalului de exemplu, ori degradarea porților împărătești, acestea fiind schimbate cu altele noi într-un contrast strident cu restul catapetesmei”, este de părere Vitalie Josanu. „Cel puțin, ușile împărătești vechi au fost expuse lângă un perete în pridvor. Pe de altă parte, reparațiile pavajului ar presupune lucrări sub supraveghere arheologică, bineînțeles evitându-se experimentările neofiților, ”atotcunoscători” de ocazie – de la culturile preistorice la arheologia industrială – așa cum s-a mai obișnuit prin județul nostru, la Cetatea Neamțului, Curtea Domnească din Piatra Neamț, necropola de la Dărmănești și chiar mormintele de la Târgu Neamț, proaspăt descoperite.
Echipa de arheologi ar trebui să aibă în vedere și identificarea ruinelor curții boierești, foarte probabil aflată în apropierea bisericii, dacă nu chiar în perimetrul imobilului în stil neoclasic ce se află în fața laturii de vest a bisericii. Deocamdată neglijarea arheologiei românești și minima respectare a deontologiei profesionale perpetuează – printre multe altele – o mare incertitudine legată de relația dintre curțile boierești din primele secole de existență a Țării Moldovei și conacele de sec. XVIII-XIX. Această construcție n-a fost văzută de recenzorii de la «Cultură» și n-a mai încăput în Lista Monumentelor Istorice, deși ar fi meritat. Astăzi încă mai rezistă abandonată și se va stinge iremediabil”.
Conservarea odoarelor din lemn, afectate serios de cari, precum și lucrări de dezinfecție și dezinsecție, ar trebui, de asemenea, făcute urgent. Mai ales că iconostasul bisericii este una din cele mai frumoase realizări de acest fel din județ, cu sculptură și picturi de influență barocă.
”Eu sunt conștient că ar fi păcat să se piardă obiectele de lemn din interiorul bisericii, dar orice lucrare depinde de bugetul local, care este foarte sărac”, a declarat Vasile Octavian Duminică, primarul de Trifești. ”În plus, bugetul se stabilește la începutul anului, iar pentru 2014 este deja târziu să mai putem face ceva. Ca în multe alte privințe, avem totuși speranțe la vreun proiect cu fonduri europene, prin care să facem o restaurare ca la carte, nu doar un tratament pentru lemn”.
Evenimentul anului – procesiunea la mormântul ciobanului
Biserica Sf. Nicolae din Trifești datează din anul 1798, fiind ctitorie a boierului Constantin Balș, ridicată pe urmele unei biserici mult mai vechi.
Lăcașul de cult reprezintă o copie a bisericii de la Miron Costin, fără decorațiunile exterioare și acoperișul din două piese.
„Pridvorul, deși este asemănător din punct de vedere planimetric, este înconjurat de șiruri de coloane cu secțiunea rotundă, ceea ce îi conferă distincția”, a declarat Vitalie Josanu. „Turnul clopotniță de deasupra pronaosului este mai înalt față de cel de la biserica din satul vecin, iar nava principală este luminată de o singură ocniță largă, așezată pe axul central. Pridvorul a fost și aici adosat cândva prin sec. XIX, astfel încât ușa masivă, ferecată de la intrarea inițială, pe fațada de vest, a rămas în interior. Este asigurată cu două belciuge zdravene și un lacăt metalic, așa cum nu mai găsești nicăieri în județ, nici măcar la muzeu. Culmea este că acel lacăt își îndeplinește în continuare menirea, se descuie și se încuie cu propria cheie, de parcă ar fi mereu la prima încercare. Surprinde plăcut și aici, mulțimea odoarelor vechi și grija cu care sunt păstrate. Iconostasul din cinci registre este iarăși un exemplar de o monumentalitate impunătoare, într-un amalgam stilistic de baroc și rococo, caracteristic mediului ortodox românesc din sec. XIX. Pictura murală se aliniază cuminte stilului dat de catapeteasmă, încadrând temele în medalioane circulare”.
Faima bisericii vine de la icoana argintată, făcătoare de minuni, care reprezintă Maica Domnului cu Pruncul, dar este cunoscută sub denumirea de „Sfânta de la Trifești”. Icoana este folosită la procesiuni și împrumutată în alte sate din județele vecine, fiindu-i recunoscută puterea de a face norii să plouă.
„Povestea lemnului din care este făcută această icoană are deja valoare de legendă și, la rândul ei, a creat obiceiul pelerinajului la mormântul ciobanului necunoscut”, a precizat preotul paroh Laurențiu Segneanu. ”Nimeni nu știe cum îl chema pe ciobanul care, se pare, a trăit acum vreo 400 de ani. Nici nu există, faptic, un mormânt al lui, ci un foișor în curtea bisericii, unde, în ziua de miercuri, înainte de Joia Înălțării, are loc o procesiune cu Sfânta Icoană și rugăciuni de săvârșire a Aghiazmei Mici și a Sfântului Maslu”.
Legenda spune că ciobanul a găsit o bucată de lemn în albia râului care traversează comuna și a încercat să-l taie ca să-l pună pe foc. În acel moment, însă, din lemn a început să picure sânge, iar ciobanul s-a dus și i-a mărturisit acest lucru unui preot. Acesta i-a spus să caute un pictor, care a zugrăvit chipurile Maicii Domnului și Pruncului Sfânt pe bucata de lemn.
În ciuda faimei, nici icoana făcătoare de minuni și nici iconostasul nu s-au bucurat de inserare în registrul bunurilor culturale mobile clasate în patrimoniul cultural național. ”Meritul” unor iluștri funcționari, încremeniți în indiferență…
Cristina MIRCEA
Un comentariu
Stau și mă gândesc, oare pe cine poate ”emoționa” Ministerul Culturii!? În anul 1997, septembrie, Episcopul Ortodox Abel, de Lublin și Helm, din Polonia, a vizitat mai multe parohii și mănăstiri din județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj și Maramureș. Eu am fost traducătorul de limba engleză. Episcopul Abel și delegația sa au fost uimiți și scandalizați de lipsa de grijă față de patrimoniul istoric și cultural al autorităților. Oare s-a schimbat ceva la Ministerul Culturii de atunci, cu privire la patrimoniul național?