Un anunț pe Facebook ne spune că un anume domn, Dragoș Chitic, viceprimar prin circumstanțele atenuante ale politicii de Piatra Neamț, a devenit disponibil mai mult decât era până acum. Respectivul domn își demonstrează respectul față de alegători nu într-o conferință de presă la sediul partidului care l-a propulsat pe listă de două ori (eventual cu scaunele întoarse față de sigla partidului, cum s-a întâmplat în cazul recent al unei deputate aflate la a doua independență), ci pe rețeaua de socializare, semn că pe el nu-l interesează decât o parte a alegătorilor, cei cuplați la internet. Anunțul dlui Chitic vorbește și despre alți ”colegi de APEL (PDL)”, probabil mai puțin importanți în accepțiunea dlui viceprimar, de vreme ce nu-i nominalizează.

Mesagerul Bacău Prefectul de Bacău, Andreea Negru, așteaptă hotărârea de guvern
ZCH Două demisii în prefecturi în Regiunea de Nord-Est, la Neamț și Iași
NewsEdge Metroul spre Otopeni face un nou pas înainte. Când va fi gata Magistrala 6
BusinessEdge MK Kredit obține primul rating Fitch după 10 ani pe piața românească. Agenția acordă calificativul „B-”, cu perspectivă stabilă.




