Ca la fiecare sfârșit de an, se face bilanțul și se stabilesc cu titlu de rezoluție prioritățile pentru anul ce vine. 2014 n-a ieșit din acest tipic, ba, mai mult, prin cele înregistrate în decursul său, pare să fi pregătit lucrurile ce va să vie în 2015. Asta din toate punctele de vedere.
În primul rând, din punct de vedere politic. Se întrevăd pe acest tărâm lupte pentru acapararea județului, nu neapărat de vreun partid anume. Apoi, strâns legat de domeniul politic, toată lumea așteaptă continuarea anchetelor începute în 2014 și extinderea lor și în alte zone. Numai și numai din aceste două direcții, și anul care abia a început se anunță a fi unul plin de evenimente și de neprevăzut.
Consiliul Județean și necunoscutele sale
Întrebarea care se află pe buzele tuturor la începutul acestui an este dacă vom avea alegeri la Consiliul Județean Neamț. Dacă ar fi să ne ghidăm după legea permisivă care există, ar trebui să avem alegeri cândva prin martie. Iar dacă va fi așa, candidații sunt aproape nominalizați.
PSD pare să-l crediteze pe Ionel Arsene, dacă ne luăm după mesajele transmise pe diferite canale și prin diferiți lideri de partid, care-l flanchează din stânga la fiecare apariție publică.
Dincolo, pe dreapta, pare să fie o șosea îngustă pe care s-ar încumeta să meargă mai multe persoane interesate. De pe flancul PNL, Eugen Țapu-Nazare ar avea cu ce să candideze, i-ar trebui doar să-și crească notorietatea și să se înconjoare de oameni de care să și asculte. De pe celălalt flanc, al PDL-ului, Alexandru Drăgan n-ar zice nu unei candidaturi, dar, pentru asta, ar trebui să fie sigur de sprijinul aliaților, lucru discutabil în condițiile în care numai de armonie nu se poate vorbi din acest punct de vedere în Neamț.
Misiunea lui Mugur Cozmanciuc, de a gira pentru un candidat, ar putea fi ușurată de o hotărâre democratic luată și trimisă de la Centru. Cel nominalizat ar putea fi fostul deputat PDL, Marius Rogin, actualmente lider marcant PNL la București, în zona celui căruia i s-a arondat județul Neamț pe bază de reușite în campanie dlui Iohannis. Este clar că nominalizarea lui Rogin i-ar scăpa pe cei din județ de o serie de dileme, gen finanțare, controlul finanțării, echipă de campanie etc. Rogin are notorietate în cam toate mediile sociale, este o figură cunoscută și are și relații exact unde este nevoie acum.
Evident, pot apărea și surprize. De exemplu, un PSD reformat și adaptat trendului actual ar putea veni cu propunerea de a promova și arunca în luptă a unei femei. Persoane potrivite s-ar putea găsi: Emilia Arcan, Aurelia Simionică, Nadia Năstasă, Iulia Havrici sau, de ce nu, chiar Mihaela Marian, ca să dăm doar câteva exemple de doamne social-democrate din județ, extrem de implicate în activitatea socio-politico-administrativă.
Emilia Arcan ar avea cele mai mari șanse, derivate și din avantajul funcției de vicepreședinte pe care o deține de mai bine de un an de zile.
Interesant ar fi de văzut dacă o asemenea candidatură ar găsi sprijin la nivelul organizației județene, nu neapărat la organizațiile locale.
Din calcule, nu trebuie exclus nici UNPR-ul. În ciuda faptului că nu a existat vreo declarație clară din care să rezulte că UNPR vrea să-și conserve funcția la nivel județean, nu poate fi scoasă din discuție o eventuală surpriză. Motivul este foarte simplu: toate hotărârile la UNPR se iau la București. Iar dacă Gabriel Oprea, din orgoliu sau din alte interese, își dorește să păstreze județul Neamț în plutonul său are toate argumentele să o facă. Dacă nimeni din actualii lideri județeni nu va dori să candideze, este posibil să asistăm la un transfer dinspre PSD spre UNPR, special pentru alegeri. Începutul lunii februarie este decisiv pentru această mutare.
Mai există o variantă, care, în acest moment, ar mulțumi pe aproape toată lumea: să nu se facă alegeri. În felul acesta, Gabi Oprea are ce-și dorește, PNL nu riscă un eșec costisitor și care să dea rău la București (mai ales în contextul binelui înregistrat la prezidențiale), iar PSD nu riscă, nici el, nimic, mai ales că, acum, la Consiliul Județean, după cum spunea Ionel Arsene, există ”o stare de normalitate și de armonie”, cu care trebuie să ne obișnuim. Evident, pentru asta ne trebuie timp; ideal ar fi măcar până la alegerile din 2016.
Un alt amănunt care ar putea întări ideea că e posibil să nu avem alegeri la județ: la nivel național, PSD, care are guvernarea, ar trebui să organizeze alegeri în mai multe județe, iar, dacă ar pierde aceste alegeri, semnalul pentru parlamentarele de anul viitor ar fi catastrofal din punct de vedere politic.
Municipiul și necunoscutele sale
O altă preocupare de larg interes în această perioadă este cât va mai dura interimatul la Primăria Piatra Neamț și dacă vom avea, și aici, alegeri. Este puțin probabil ca Gheorghe Ștefan, trimis deja în judecată într-un dosar intrumentat de DNA, să beneficieze de o sentință definitivă și irevocabilă foarte repede. În cazul în care va fi condamnat, automat s-ar intra în graficul pentru organizarea de alegeri care să desemneze noul primar al capitalei de județ. Lucru puțin probabil, mai ales că nu trebuie uitat că Gheorghe Ștefan este cercetat în alte două cauze DNA. În acest moment, condamnarea sa nu ar schimba foarte mult lucrurile în primărie, întrucât Dragoș Chitic, având girul consilierilor locali de a fi viceprimar cu atribuții de primar, stăpânește lucrurile, iar ultimele evenimente par să-i fi întărit poziția, chiar cu sprijinul Guvernului Ponta, care, pe final de an, a trimis o infuzie de 26 de milioane de lei noi, pentru a ridica blocajul executoriu de pe conturile primăriei. Episodul, revendicat de PSD cu argumente, are și o altă variantă. Suma pentru județul Neamț a fost ”negociată” la București, urmând ca ea să fie împărțită în funcție de necesitățile locale. Cum necesitățile locale păreau să se îndrepte tot spre zona malurilor Ozanei, s-a intervenit pe diferite căi la București, mai ales după infuzia cu tăriceni în guvern, și s-a realizat un echilibru în împărțirea sumelor.
Aparent, și în Primăria Piatra Neamț lucrurile sunt într-o ”stare de normalitate și armonie” negociată politic. În realitate, există o stare de tensiune care se poate simți din chiar vârful Pietricicăi. Oamenii din jurul PSD-ului – nu cel din Primărie, cel din organizația județeană – nu se sfiesc să vorbească despre schimbări la nivelul societăților Primăriei, evident, la nivel de directori. Se mai vorbește chiar de schimbarea unui viceprimar, chiar cu riscul unui scandal între organizația județeană a PSD și cea municipală. Singurul impediment pentru asemenea schimbări îl reprezintă găsirea persoanei care să le propună.
Dincolo de posibilele schimbări de directori la societățile primăriei, subiectul ”firme municipale” rămâne deschis și în 2015. Perla Invest, în ciuda zbaterilor manageriale și de marketing, nu se simte foarte confortabil din punct de vedere financiar, deși s-a bucurat de ajutor din partea ANAF, care i-a scos bunurile la vânzare pentru neplata obligațiilor fiscale către stat. Parking pare să reziste atâta timp cât oamenii își plătesc parcările și nu a venit încă nimeni cu o idee de privatizare a societății. Salubritas, mai mult decât discretă, nu doar în apariții, ci și în activitate, pare să se fi orientat spre alte localități ca să facă ce a învățat la Piatra Neamț, iar conducerea este mult mai interesată să strângă gunoaiele din Bicaz, bunăoară, decât să curețe trotuarele Pietrei de gheață. Mai ales că, dincolo de limita teritorială a municipiului, nu mai deranjează nimeni cu întrebări. Locativ Serv este locul unde se încearcă – se pare cu destul succes – ascunderea găurilor generate de înaintașele sale Locato și Aqua Calor, subiect care necesită o abordare separată. Publiserv nu a ieșit din insolvență din motive de încăpățânare de lichidator, care a preferat să mai ia o lună, două, remunerația stabilită decât să facă cele necesare pentru a convinge instanța că dosarul poate și merită să fie închis.
Ce se va întâmpla cu clubul de fotbal Ceahlăul?
Societatea pe care și-a desfășurat activitatea clubul de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț a fost, indiscutabil, una dintre vedetele anului 2014, în presă și în anchetele DNA. SC FC Ceahlăul SA a reușit mai multe performanțe în ultimii ani. Prin conturile sale s-au plimbat, cu mai mult sau mai puțin folos, multe miliarde din bani publici, aparent pentru susținerea fotbalului de performanță în municipiul reședință de județ. Primăria Piatra Neamț și Consiliul Județean Neamț au fost sponsorii care au ghidonat banii spre fotbal, având în fiecare dintre aceste foruri decizionale oameni care au știut să facă lobby pentru club, atât din calitatea de acționari, cât și din cea de oameni politici.
Între timp, contractele au expirat, au început controale la club și la cele două instituții publice, s-au devoalat multe lucruri despre care doar se șoptea pe la colțuri și clubul a ajuns în colaps financiar voit, conducătorii săi apelând la mila unor investitori.
Ce s-a întâmplat la club a fost un jaf financiar, pe modelul tuturor celorlalte cluburi finanțate din bani publici. La banii dați la vedere de Primărie și Consiliul Județean, fără să adăgăm aici alte multe facilități de care a beneficiat societatea din partea conducătorilor vremii, plus drepturile de televizare, echipa ar fi putut rezista foarte bine și, în mod normal, ar trebuit ca sponsorii să aibă și pretenții de la ea. N-a fost așa și cauzele au început să fie publice. Banii s-au cheltuit aiurea, de multe ori au fost plăți supradimensionate, salariile n-au respectat raportul perfomanțe/ recompense, în jurul clubului s-au aciuat tot felul de persoane și societăți care erau răsplătite pentru alte servicii aduse celor din conducerea clubului.
Interesant, dar și foarte ciudat, nimeni nu discută despre un aspect care ar fi trebuit rapid clarificat: au existat deconturi duble făcute către Primăria Piatra Neamț și Consiliul Județean Neamț? Controlul Curții de Conturi a stabilit că da, a spus și care ar fi suma respectivă la nivelul celor 2 ani controlați și, cu toate acestea, nimeni, cu excepția fostului președinte Culiță Tărâță, nu a amintit despre acest lucru. Nu am avut un comunicat oficial de la Primăria Piatra Neamț care să confirme sau să infirme controlul ori concluziile sale, care să ne spună ceva despre stadiul recuperării acestor bani, dacă este cazul de vreo recuperare. Probabil că în 2015 se va întreprinde ceva în acest sens. Dacă va mai exista o societate de la care să se recupereze ceva, în condițiile în care a venit un italian și, dacă va îndeplini condițiile impuse de vânzători, are mari șanse să devină acționar majoritar. Respectivul, avocat de meserie, nu are niciun motiv să se încarce în gestiune cu prostiile făcute de predecesori, mai ales dacă ele sunt de natură penală. Situație în care are două variante: una – să treacă echipa pe o altă societate și a doua, mult mai probabilă – să ceară intervenția oamenilor legii împotriva celor care au greșit cu bună știință.
Dacă Angelo Massone va plăti datoriile clubului și salariile jucătorilor, probabil Ceahlăul are șansa de a rămâne pe harta fotbalului românesc, în prima sau a doua ligă. Care vor fi relațiile sale cu autoritățile locale, în ce măsură îi va mai păstra la club pe cei care l-au falimentat (nu se mai știe a câta oară) sunt alte întrebări, la care vom găsi un răspuns, probabil, în 2015.
Va exista o piață nouă la Piatra Neamț?
Autoritățile locale zic că da. La un moment dat, ziceau și cele naționale același lucru, ba, mai mult, exista amenințarea că primul cancioc ar fi fost turnat de Ponta sau Dragnea, dacă nu de amândoi. Între timp, totul a rămas la stadiul de cort. Nimeni nu știe exact cum s-a declanșat focul și mai ales cum de s-a propagat atât de repede, de sus în jos, potrivit expertizei, dacă s-a stabilit vreun vinovat, dacă a fost vorba de vreo neglijență a cuiva, dacă asiguratorul dă banii, iar, dacă nu-i dă, ce argumente are să nu o facă. Dintr-un anumit punct de vedere, incendiul se pare că a picat mănușă peste societate. S-a mai diminuat capitalul social, există argumente valabile ca să se treacă la o reorganizare (sau spre faliment), se poate trece la parteneriate între societate și întreprinzători privați și, mai ales, se pot face proiecte de investiții, aducătoare de beneficii. Fiecare proiect are nevoie de planuri, care planuri costă, mai ales dacă sunt făcute de oamenii apropiați.
Ca să răspundem la întrebarea din titlu, vom avea o piață nouă la Piatra Neamț dacă vom avea alegeri anticipate în Neamț. Dacă nu, vor începe lucrările la ea cândva prin toamna lui 2015, numai bine pentru a putea prezenta realizări în 2016, când vom avea alegeri la termen.
Vom avea investiții adevărate în Neamț?
Este, poate, cea mai importantă problemă la care se așteaptă un răspuns în 2015. Nu avem prea multe exemple cu care să ne mândrim în județ în ultimii ani. Au venit niște americani care au deschis o fabrică în Roman și, în rest, nu prea avem investiții străine. Singurele lucruri care s-ar putea numi investiții vin din sfera proiectelor cu finanțare europeană, cum este cel gestionat de Apa Serv sau cel privind managementul gunoaielor în județ. Ambele în întârziere, deși nimeni nu spune clar ce anume s-a întâmplat și cum s-a ajuns la această situație. Acum puțin timp, e vorba de câteva luni, proiectul de la Apa Serv ne era prezentat într-o perspectivă catastrofică, de data aceasta chiar de către cei implicați. Dacă nu se va realiza la timp, județul va ajunge bun de plată și suma se ridică la nivelul zecilor de milioane de euro. Evident, nimeni nu a ieșit în fața opiniei publice să spună, cu subiect și predicat, dacă s-a greșit undeva și cine a greșit.
În privința depozitului de la Girov, s-a ajuns, într-un final, la conservarea și paza lui pe banii Consiliului Județean, după ce consilierii au făcut tot ce au putut să amâne procedura de licitație. În acest moment, procedura de selectare a unui operator a fost anulată; urmează alta, apoi contestațiile de rigoare și cine știe când va putea fi pus primul metru cub de gunoi la Girov. Până atunci, operatorii care au avut informația fac afaceri bune pe transportul gunoiului, pe unde se poate și cum se poate.
Mai rămân investițiile posibile în infrastructura județeană. Este nevoie de drumuri bune, inclusiv de demararea procedurilor care ar trebui să ducă la construcția autostrăzii care să treacă prin județ. Ar trebui să înceapă lucrări pe drumul de la Piatra Neamț spre Bacău, obligatoriu ar trebui reparat cu simț de răspundere drumul de la Bicaz spre Poiana Teiului, drumul de la Bicaz spre Cheile Bicazului. Și astea sunt doar cele mai importante artere. Există dorință politică și posibilități pentru toate aceste lucruri? Greu de spus, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui pusă presiune din toate direcțiile pe politicenii locali, ca să facă, nu să mimeze, acțiuni în acest sens.