Biserica ”Sfântul Ierarh Nicolae” din Pipirig, cunoscută drept lăcașul în care a fost botezat patriarhul Nicodim Munteanu, este un „loc special”, după cum spune preotul paroh Mihai Bistriceanu: „Nu-i nici prea mare, nici prea mică, doar atât cât trebuie ca să te îmbie la rugăciune”.

Așezată într-un spațiu încărcat de istorie, pe meleagurile pe care a copilărit Ion Creangă, biserica însăși are în spate o istorie de peste 200 de ani. A fost ridicată în 1807, pe locul unei vechi capele din lemn, de către familiile înstărite de ardeleni, refugiate din cauza Habsburgilor.

Construcția este din bârne de brad, pe temelie de piatră de râu, la fel ca mai toate bisericile din lemn din zona Moldovei. Acoperișul din draniță a fost refăcut în 1980, iar anul trecut preotul paroh l-a vopsit. „Acum e extraordinar, fuge zăpada de pe el și nu e niciun pericol să pătrundă umezeala”, spune părintele Bistriceanu.

Turlele, trei la număr, sunt de mărimi diferite, dar apropiate ca dimensiuni, iar clopotnița, construită în 1864, a fost inclusă și ea în lista monumentelor istorice. Acoperișul pridvorului, secționat în partea mediană de un brâu vertical de lemn, este decorat și el cu un mic turnuleț, tot din lemn. În 1889, biserica a fost mărită, prin lărgirea pronaosului și prin adăugarea unui pridvor închis, iar între anii 1988 și 1990 a fost renovată din nou, începând cu tencuiala și pictura din interior și terminând cu montarea unui lambriu de lemn pe exterior, care să protejeze pereții.

Primul muzeu parohial din țară

În 2007, în parohia Pipirig II a fost mare sărbătoare, la împlinirea a 200 de ani de la ridicarea bisericii. Atunci, patriarhul Daniel a sfințit muzeul parohial, amenajat cu trudă de părintele Mihai Bistriceanu.

„A fost primul muzeu de acest fel din țară”, spune părintele paroh. „Am strâns la un loc icoanele vechi din lemn, cărți bisericești, pomelnice, dar și un chivot și o cristelniță, care datează din 1842. Niciunul din obiecte nu este clasat în patrimoniu și probabil că eu va trebui să fac demersuri și pentru această lucrare, că doar eu sunt slujitor aici de aproape 40 de ani”.

Preotul Bistriceanu vorbește cu greu și foarte puțin despre activitatea lui de patru decenii în slujba comunității din Pipirig, dar consideră că are o mare responsabilitate având în grijă un monument și este convins că lucrurile se fac bine, în voia lui Dumnezeu, numai acolo unde preoții stau „să prindă mușchi”. Iar la Parohia Pipirig II, în ultima sută de ani au fost doar doi preoți. „Eu m-am născut în sat și slujesc la biserică neîntrerupt din1978”, spune părintele Bistriceanu. „Sunt mulțumit că, pe lângă renovarea bisericii, am reușit să fac un salon de întruniri, care poartă numele patriarhului Nicodim Munteanu și o casă socială, în care încap cam 300 de persoane, pentru hramuri, praznice și slujbe de mulțumire. Este nu important, ci esențial pentru păstrarea vie a istoriei să avem cu toții respect, preocupare și aplecare, prin munca noastră, pentru toate monumentele de patrimoniu. Mulțumesc lui Dumnezeu că noi nu avem nicio problemă cu biserica și că, prin truda obștii, arată exact așa cum ar trebui să fie: o oglindă a satului”.

Părintele paroh nu este doar fondatorul primului muzeu de obiecte bisericești din țară (multe restaurate chiar de mâinile lui), ci și autorul cărții „Viața și activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu”, tipărită la Editura Trinitas și lansată în 2007, când întreaga suflare a comunei a participat la slujba de aniversare a bisericii.

Smaranda și David Creangă, în pomelnicul ctitorilor

Dincolo de construcția în sine și de obiectele bisericești vechi din muzeu, Parohia Pipirig II are și alte valori. Catapeteasma din lemn, pictată de preotul zugrav Vasile Rezmeriță în anul 1841, se păstrează și astăzi, cu tot cu inscripția de mare valoare ca document istoric: „Această Sfântă Catapeteasmă din satul Pipirig, s-a zugrăvit prin sârguința dumnealui Paharnicul Iancu Leatghi, dimpreună cu soția sa Ecaterina la anul 1841 octombrie 1”. Iar Pomelnicului bisericii, pe lângă faptul că „vorbește” despre hramul lăcașului de cult, cuprinde numele „fericiților și pururi pomeniților ctitori, care au miluit și au ajutat la facerea acestui Sfânt Locaș, carele s-a făcut acum în zilele prea luminatului Împăratului nostru Alexandru Pavlovici a toată Rusia, fiind mitropolit al țării Prea Sfinția sa Kir Veniamin”.

Printre ctitori se găsesc Smaranda și David Creangă – bunicul marelui povestitor Ion Creangă, care s-a născut la Pipirig la 1796 și s-a căsătorit cu Anastasia (Nastasia), născută în 1799 în cătunul Boboiești, fiica lui Ion Lupu Baboi, care era căsătorit cu fata lui Ciubuc. Acest Ciubuc, era un meșter înstărit, priceput în turnarea clopotelor, oamenii din sat cunoscându-l sub numele de „Ciubuc clopotarul”. El a făcut clopotul bisericii Sfântul Ierarh Nicolae.

David Creangă este înmormântat în cimitirul bisericii, dar ipoteza că nepotul lui ar fi fost botezat în biserica din sat nu se susține.

„Ion Creangă a fost botezat în biserica din Șoimărești, comuna Drăgănești și tot în acea biserică a cântat «Îngerul a strigat», înainte de Paște”, a declarat subcomisarul Vitalie Josanu, ofițerul de poliție care se ocupă cu patrimoniul cultural al județului. ”În istoricul bisericii din Șoimărești se precizează că în sat exista o biserică din lemn, cu hramul Sfinții voievozi Mihail și Gavril, clădită în 1762 de răzeși. O sută de ani mai târziu, biserica a fost închisă, pentru că era foarte șubredă, iar sătenii au construit alta, care a ars de nouă până în temelii. Cum enoriașii nu mai aveau cu ce să ridice o altă biserică, s-au rugat de humuleșteni să le dea biserica lor veche din lemn. Lăcașul, ridicat în 1766, a fost demolat și transportat la Șoimărești, drept dar pentru enoriașii de acolo”.
În documentele de arhivă se menționează că biserica din Humulești a fost reclădită în Șoimărești în forma ei inițială, tot cu trei turle la fel ca lăcașul din Pipirig, și sfințită pe 11 septembrie 1911. Doar catapeteasma este de construcție nouă, cea de la Humulești fiind oprită.

Tot de numele lui David Creangă se leagă și al doilea monument istoric din comuna Pipirig. Brânzăria lui David Creangă este o construcție din bârne de lemn, situată pe strada cu același nume din satul Dolhești.

Nicodim Munteanu – al doilea patriarh al României

Născut pe 6 decembrie 1864 în Pipirig, Nicolae Munteanu (Nicodim, după numele monahal) a fost al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948), și membru de onoare al Academiei Române. A absolvit școala primară în 1882, și-a continuat studiile la Seminarul de la Socola, pe care l-a absolvit ca șef de promoție, după care a urmat cursurile Academiei teologice din Kiev. În 1896, a fost hirotonisit ieromonah (preot călugăr), numit mare ecleziarh și predicator al catedralei mitropolitane din Iași, iar doi ani mai târziu a fost ridicat la rangul de arhimandrit și a preluat funcția de vicar administrativ.

Între anii 1903 și 1909 a condus Seminarul ”Sf. Andrei” din Galați, iar în 1918, după unirea Basarabiei cu patria mamă, a devenit locțiitor de arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului. În 1923, a obținut funcția de stareț al Mănăstirii Neamț, pe care a deținut-o până în 1935, când a fost ales mitropolit al Moldovei. După moartea patriarhului Miron Cristea, în anul 1939, a fost chemat ca patriarh al României; inițial a refuzat să candideze, dar câteva luni mai târziu a acceptat. În august 1947, după două cereri de renunțare la funcție din cauza unor probleme de sănătate, patriarhul Nicodim a făcut congestie pulmonară, pe când se afla, la odihnă, la Mănăstirea Neamț. În ciuda spitalizărilor îndelungate, s-a stins pe 27 februarie 1948, la vârsta de 83 ani. A fost înmormântat în partea dreaptă a pronaosului Catedralei Patriarhale, lângă primul patriarh al României, Miron Cristea.