„Sunt de câteva zile în Paris, la un congres pe teme medicale, și am avut parte de șocul vieții mele când am aflat ce s-a întâmplat. Toată Franța s-a cutremurat ieri. Lumea este în stare de șoc, dar parcă nimeni nu pare dispus să vorbească mai mult decât trebuie. Parcă e o frică de a deschide gura. Cei care o fac, par destul de împărțiți. Cel puțin francezii cu care am interacționat eu. Pe la colțuri, în grupuri restrânse, unii spun că Charlie Ebdot a căutat-o cu lumânarea. Pentru alții, cei care au fost asasinați au devenit instant eroi naționali. A ieșit lumea în stradă și, din câte am înțeles, și în alte orașe mari ale lumii. Lor, francezilor, le este frică de faptul că ar putea izbucni violențe în stradă între islamiști și francezi. Dar nici protestele împotriva președintelui Hollande nu ies din discuție. Popularitatea lui oricum era în scădere, dar se vorbește de ieșit în stradă ca să îl dea jos de la putere. Nu li se pare că s-a gestionat corect această problemă. În schimb, nimănui nu pare să îi fie frică să meargă pe stradă. Se merge la serviciu normal, nu s-au închis instituții, toate decurg ca într-o zi normală de muncă”, povestește în exclusivitate pentru site-ul mesagerulneamt.ro de la Paris, Loredana Munteanu, din Piatra Neamț, specialist în științe medicale.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți





