Consiliul Județean Neamț, întrunit în ședință ordinară astăzi, 29 ianuarie, a bifat, pe lângă completarea tuturor locurilor de consilier de la masă, ceea ce președintele PSD, Ionel Arsene, profețise încă de la sfârșitul anului trecut: o mare armonie și un consens care au făcut să treacă pe bandă rulantă toate proiectele puse în discuție. Subiectele, importante, fără discuție, au pălit însă în comparație cu atmosfera general destinsă, ca după vacanță, a plenului.
S-au remarcat în primul rând schimbările la față. La propriu. Consilierul Cristian Tomuleț a renunțat la mustață și a afișat un chip luminos, aproape palid, în contrast cu vecinul de fotoliu, Mircea Pintilie. ”Independentul liberal”, cum s-a autoproclamat acesta, a afișat un bronz care a stârnit invidia deopotrivă doamnelor și domnilor din sala de ședință, bronz de import, cu viză de turist în Statele Unite. Mircea Pintilie a petrecut o binemeritată perioadă la Miami, unde, după cum singur a povestit, pe lângă relația cimentată cu organizația de partid de acolo (a Partidului Independenților, probabil), a încercat să ia legătura cu Gabriel Farcaș, consilier județean demisionar, stabilit în Florida pentru reunirea familiei. ”Din păcate, colegul Farcaș s-a dovedit la fel de neserios ca și în Consiliu și a spus că o să ne vedem, dar într-o lună de zile n-a răspuns nici măcar o dată la telefon”, a spus Pintilie cu o urmă de regret.
S-a mai remarcat cheful de muncă al aleșilor județeni, materializat prin răsfoire de ziar Mesagerul sau revistă Sinteze, precum și dorul pe care l-au avut de a se vedea filmați și dați la televizor, pornire pe care unii dintre ei rareori reușesc să și-o înfrâneze și care duce, de regulă, la declarații spumoase (pentru public). De data aceasta, consilierul Gabriel Pavăl s-a gândit să ceară public dotarea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț cu aparatură de ultimă generație – ”ca să nu mai mergem noi, nemțenii, la Iași sau Târgu Mureș” -, iar Mircea Pintilie să le recomande colegilor Ignat, Șerban și Murariu, proaspăt desemnați în comisia care să negocieze pentru CJ Neamț închirierea terenului de sub punctul salvamont și de informare turistică, de sus, de pe Ceahlău, să ”scotocească bine prin hârtiile Primăriei Ceahlău, pentru că acolo s-au întâmplat niște lucruri în neregulă cât a fost primar domnul Șchiopu, care știm cum a lăsat primăria și ce-a făcut”.
Ca o ultimă remarcă, se cuvine menționat că președintele Constantin Iacoban le-a făcut programul pe următoarele două săptămâni colegilor consilieri: marți, 3 februarie, vor fi convocați la o ședință extraordinară ca să discute noi lucruri legate de depozitul de gunoi de la Girov, iar pe 12 februarie vor fi chemați la ședința ordinară aferentă lunii februarie, ca să aprobe bugetul județului pe anul 2015. (D.O.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital- Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni
- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală





