Acasă Arhiva TRADIȚII – SF. HARALAMBIE, ”stăpânul tuturor boalelor” (10 februarie)

TRADIȚII – SF. HARALAMBIE, ”stăpânul tuturor boalelor” (10 februarie)

Sf Mc Haralambie”Haralambu de ciumă… așe să spune… țâne moartea într-un drot și-o slobode la hăi cu inimă neagră.” (vorbă din bătrâni)

În calendarul popular, despre Haralambie se spune că este sfântul care are putere asupra ciumei, holerei și a morții. Din acest motiv sărbătoarea este ținută cu sfințenie în mai toată țara. În unele zone, în această zi, oamenii duceau la biserică mălai, grăunțe și sare. După ce erau binecuvântate de preot, le dădeau ca hrană animalelor din gospodărie, pentru a fi sănătoase tot anul. Păstrau însă o parte din această hrană a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora.

Se crede că, dacă plouă în această zi, atunci va ploua 40 de zile. Tot în această zi, se face pomană pentru cei care nu au murit de moarte bună.

Sfântul Haralambie, „Haralam de ciumă” sau „de boale” cum îi spun țăranii, a primit de la Dumnezeu putere asupra morții și a bolilor cele rele, multe dintre ele fiind fără de leac în veacurile trecute.

Această sărbătoare are o ”soră” în Calendarul Popular, încă din luna ianuarie. Este vorba despre „Atanasia Ciumelor”, sărbătoare peste care s-a suprapus praznicul Sfinților Atanasie și Chiril (considerați și ei apărători de boli).

Despre Sf. Haralambie circulă multe legende, toate dintre ele încercând să explice marele har cu care a fost învestit de Dumnezeu:

«Sfântul Haralambie, care fusese dintru-întâi cioban la oi, a învățat de la un doftor lecuirea tuturor felurilor de boli și, tămăduind oamenii fără plată, lumea l-a făcut Sfânt.

Ivindu-se însă într-un rând „Ciuma”, oamenii au început să moară cu droaia și, în puțină vreme, a rămas singur, singurel.

Dumnezeu i-a dat atunci Sfântului Haralambie „Ciuma” în seamă. De atunci, el ține „Ciumele” de păr, ca să nu-și mai facă de cap, cum și-au făcut cu ai lui. Câteodată le scapă, și atunci „Ciumele” se reped în lume ca lupii între oi. Deosebirea este numai că lupul omoară cât omoară și se duce, în vreme ce „Ciuma” ia de-a rândul, și pe bun, și pe rău, până bagă Sf. Haralambie de seamă, și o strânge din nou din lume, înhățând-o de păr».

Cămeșa ciumei

Un alt ritual care era săvârșit în această zi era confecționarea «cămășii ciumei». «Într-o singură noapte, un număr de nouă femei, alese după anumite criterii, torceau tortul, năvădeau firele, țeseau și coseau cămașa ciumei, pentru a fi agățată, înainte de ivirea zorilor, într-un copac de pe hotar, sau pentru a fi îmbrăcată o păpușă confecționată din paie și pusă în calea ciumei.

În unele sate, prin gura acestei cămăși, treceau toți membrii obștii.

În alte zone, era considerată o protecție magică tragerea unei brazde cu plugul. Acesta trebuia tras de boi negri de-a lungul hotarului.

În alte părți de țară, ciuma era ”amenințată” prin implantarea pe hotar a unui buștean de stejar cioplit cu chip om, care purta amenințător un arc cu săgeți într-o mână și o sabie în altă mână.

Cei atinși de ciumă erau descântați, iar cei scăpați de moarte, cioclii, înmormântau victimele».

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here