Deputat Cătălin Drăgușanu: ”Votul meu are valoarea a 13.000 de cetățeni”

– Ce face un deputat atunci când vine în colegiu?

– Acordă audiențe, în principal. Eu, de exemplu, asta fac. În fiecare vineri și sâmbătă acord audiențe personal, în restul zilelor stă la dispoziție personalul de la biroul parlamentar. Zi de zi, de luni până sâmbătă, opt ore, suntem la dispoziția cetățenilor.

– Vin oamenii în audiență?

– Vin, categoric. La începutul mandatului meu, veneau și câte zece pe zi. În primul an de mandat, cred că am însumat peste o mie de audiențe acordate. La fel și în al doilea. Acum, avem o medie de patru-cinci. În ultima vreme s-a mai redus numărul petițiilor.

– S-au terminat problemele sau de ce?

– Nu e vorba că s-au terminat problemele, deși este și aceasta o explicație. Orașul fiind destul de mic, problemele care au existat s-au cam rezolvat, iar acum reclamațiile sau nemulțumirile care ajung la mine sunt mai degrabă punctuale.

– Ce probleme vi se pun în față la audiențe? Înțelege alegătorul care este rolul dvs, de deputat, sau vă cere să-i trageți lumină pe stradă?

– Să știți că vin oameni cu tot felul de probleme. Cele mai multe sunt punctuale, de nivel local, care nu țin neapărat de un parlamentar. Nu în sensul rolului pe care îl are parlamentarul – acela de a face legi. Ele țin mai degrabă de instituțiile locale, unde omul se duce și nu găsește înțelegere sau disponibilitate sau e purtat pe drumuri. Eu și cei de la biroul parlamentar încercăm să-i îndrumăm spre instituțiile competente, spre persoanele potrivite; cei de la cabinet îi ajută cu întocmirea actelor necesare, cu informații…

Cele mai grave sunt cazurile în care rudele s-au judecat pentru moștenire, iar cel care a pierdut – și uneori a pierdut tot, inclusiv casa – nu sunt mulțumiți de situație, consideră că au fost înșelați, consideră că au dreptate, chiar dacă în cauză s-a dat hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În situațiile acestea, nu mai poți face nimic. Iar ei continuă să vină, apelează la parlamentar cu speranța că, poate, el mai reușește să facă totuși ceva. Or, nimeni nu se poate substitui justiției. Eu, ca parlamentar, pot măcar să-i ascult. Și asta fac. N-am dat afară pe nimeni niciodată. Mai sunt situații în care încerc să scurtez durata întrevederii, când afară sunt oameni care așteaptă. Dar, în general, îi ascult pe toți care vin. N-aș vrea să fac nici cum fac alții, să le spun că nu ține de mine și să le spun să plece. Nu pot să fac așa ceva. Încerc să ajut dacă și cât pot. Dacă nu, măcar am stat și l-am ascultat pe om și poate l-am făcut să înțeleagă cum stă și ce poate face mai departe. Cred că este de bun-simț să fac asta.

”Nu sunt nici mai bogat, nici mai deștept de când sunt deputat”

– Politica, însă, rareori poate fi pusă în aceeași propoziție cu bunul simț. Nu credeți?

– Poate, dar asta trebuie să se schimbe. Eu, unul, așa sunt. Eu vreau să ies curat din politică, să nu spună lumea că m-am băgat în politică din interes, că m-am ocupat cu nu-știu-ce, că m-am îmbogățit din politică. Țin foarte mult la ce spune lumea, țin foarte mult la imaginea mea, ca om, în primul rând, apoi ca parlamentar. Nu sunt nici mai bogat, nici mai deștept acum, de când sunt deputat. De fapt, mi-a prins foarte bine experiența, fiindcă am aflat niște lucruri, cum funcționează mecanismele instituționale, care sunt pârghiile aflate la îndemâna unui parlamentar și cum pot fi ele folosite.

Mai bogat sunt sufletește, fiindcă mi-am dublat averea cu cel de-al doilea copil. Are 8 luni. Mai am un băiat, de 7 ani.

– Și-atunci, care mai e satisfacția că ești parlamentar?

– Satisfacțiile cele mai mari le ai atunci când poți ajuta cetățenii în problemele pe care le au. Altfel, de ce te-ai mai dus acolo? Să vă dau un exemplu: pompierii. Pompierul de ce se face pompier? Că salariile nu sunt mari, riscurile sunt enorme, șpagă nu are de unde lua… Omul acela vrea să facă ceva pentru semenii lui! Și cred că în mulți dintre noi există latura asta – să facem ceva pentru cei din jurul nostru. Să vrei să schimbi în bine ce nu funcționează în jur…

– Dvs. vi s-a cerut șpagă?

– Nu mot-a-mot. Dar mi s-a dat de înțeles că se aștepta.

– Ați luat șpagă?

– Departe de mine! Banii sunt importanți, dar nu foarte importanți. Sunt multe altele mai importante decât banii. Libertatea, de exemplu, este de neprețuit. Familia, iarăși, este pe loc fruntaș. Am doi copii de crescut. De greșit, cu toții putem greși, desigur, pentru că numai cine nu muncește nu greșește, dar trebuie să ne ferim de ce înseamnă astfel de practici.

– Să revenim la audiențe. Vă folosește la ceva că auziți tot felul de probleme? V-a inspirat vreuna în munca de la Parlament?

– În 90% din cazuri mă inspir din situațiile prezentate în cadrul audiențelor. Dacă problema afectează mai mulți oameni sau o categorie socio-profesională, se poate pune în discuție promovarea unui proiect legislativ. Legea traducătorilor, de exemplu, care este pe rolul Parlamentului. Am aflat despre situația acestei categorii de oameni la audiențe, apoi am primit semnale prin internet, de la oameni din toată țara, care erau în aceeași situație. Nu există niciun act normativ care să reglementeze situația traducătorilor autorizați. Sunt 50.000 de oameni interesați direct de acest subiect; aici intră nu doar traducătorii, ci și angajații și consilierii care funcționează pe lângă un birou de traduceri. Am făcut proiectul de lege, l-am depus la Parlament în septembrie, a zăcut la Senat multă vreme, apoi a picat la comisie, fiindcă Guvernul și-a dat avizul negativ. Urma să intre la Camera Deputaților, care e cameră decizională. Între timp, în ianuarie, Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică un proiect exact pe tema aceasta, dar mult mai stufos și complicat. Care, probabil, va fi și aprobat, că e al Ministerului… Deși eu consider că o lege nu trebuie să fie stufoasă, ci cât mai clară, mai relaxată, aerisită. Iată, că vorbeam mai devreme de satisfacții… asta ar fi una din insatisfacțiile muncii de parlamentar.

– Păi, nu-i nimic. Se aprobă proiectul Ministerului, apoi ajunge iar la Parlament ca să fie corectat, că așa se întâmplă de obicei. Dar, fiindcă veni vorba, câte din proiectele de la Parlament sunt inițiative noi și câte sunt de corectare a unor legi deja existente?

– În mare măsură, sunt proiecte de lege de modificare a altor legi. Mai cu seamă a celor care vin de la Guvern, ordonanțe… Parlamentul are două roluri principale: rolul legislativ, de elaborare și adoptare a legilor, și rolul de control asupra Guvernului, care este executiv. Eu consider că Parlamentul ar trebui să-și întărească mai mult rolul de control al Executivului. Iar Guvernul să preia rolul legislativului, să facă legi. Așa funcționează, bunăoară, comunitatea europeană. Parlamentul European nu face legi, Comisia Europeană le inițiază. Ar putea funcționa și parlamentele naționale pe același principiu: rolul de inițiator să nu fie al senatorului sau deputatului, ci al Guvernului, iar Parlamentul să exercite un control mai riguros asupra actelor venite de la Guvern.

– Da, dar în condițiile în care Guvernul a ajuns Guvern pe baza unei majorități parlamentare, despre ce control vorbim?

– Asta s-ar putea rezolva dacă șeful Guvernului nu ar mai fi lider de partid. Atunci nu s-ar mai gândi parlamentarul că se supără șeful…

– Dvs. vă puneți problema să vă supărați șeful de partid?

– Eu încă sunt stăpân pe votul meu.

– Și vă ajută asta în muncă? O lege trece cu susținere…

– Așa este.

– Și-atunci, cât de valoros este votul unui parlamentar?

– Depinde în ce doriți să-l cuantificați. Votul meu, de exemplu, are valoarea a 13.000 de cetățeni care m-au ales să fiu deputat. Alți colegi au fost aleși de 30.000 de cetățeni… Dar în Parlament voturile sunt egale. Voturile mai multor parlamentari, pe de altă parte, pot cântări greu, pot schimba ceva.

Sigur, e dificil, mai ales la generația nouă de parlamentari. Mă uitam că, la categoria asta de parlamentari, cu vârste de 35-45 de ani, tineri, deci, voturile lor înseamnă 25% din total. E bine, dar încă nu e suficient. Când vom ajunge la paritate cu ”veteranii”, atunci va fi mai vizibilă schimbarea. Încă suntem la nivelul la care parlamentarii tineri sunt luați peste picior de cei mai experimentați.

Bilanț

– Până atunci, cum stați în statistici? Câte legi ați făcut?

– Sunt 55 de proiecte inițiate de mine sau la care am fost co-inițiator. Nu pot spune că este vreunul cu titlu de noutate absolută, fiindcă nu prea sunt sectoare de activitate pentru care să nu existe cadrul legislativ necesar. Pregătesc acum, încă nu l-am depus, dar urmează, un proiect privind acordarea de tichete, bonuri valorice, pentru copiii de grădiniță proveniți din medii defavorizate.

– Este vreunul la care țineți în mod deosebit?

– Pentru toate mă zbat la fel. Nu am un proiect de suflet. La fiecare proiect fac tot ce-mi stă în putință ca să treacă. Mă duc, îl susțin la comisii… În primul rând, la comisia de specialitate. Trebuie să încerci să-i convingi pe cei de acolo că proiectul merită să meargă înainte. Ajungi să-ți susții cauza.

Foarte mult contează punctul de vedere al Guvernului. De regulă, el este negativ. Pentru asta, cei din comisie încep să spună că nu se poate, că poriectul nu e fezabil, că guvernul nu e de acord, că n-am precizat sursa de finanțare… Dacă vor să respingă un proiect, la comisie se pot găsi ușor motive. Mai e și alt aspect: Guvernul se inspiră din inițiativele parlamentare. Pică proiectul parlamentarului, apoi ne trezim că vine guvernul cu un proiect nu exact la fel, dar similar. Hai să zic pe jumătate la fel.

– Deci, per ansamblu, sunteți pe plus?

– Acum, cum să zic… Când am ajuns în Parlament, n-am pornit de la ideea că voi face 100 de legi. Am pornit de la ideea să fac cât mai bine treaba asta. Din punctul acesta de vedere, al participării active la procesul legislativ, consider că mi-am făcut datoria. Am inițiat proiecte atunci când a fost cazul, am susținut proiecte ale colegilor mei când am simțit că trebuie, am votat proiecte în care am crezut, le-am respins pe cele care nu m-au convins sau cu care nu eram de acord, m-am abținut acolo unde nu am reușit să mă lămuresc suficient de bine cât să pot lua o decizie pro sau contra. Votul meu, dacă o să urmăriți, nu a fost unul direcționat. Nu sunt un parlamentar care să voteze după cum arată liderul de grup prin degete. Mie îmi place să știu ce votez, să votez în cunoștință de cauză.