Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași i-a fost acordată, miercuri, de Buna Vestire, decorația regală „Nihil Sine Deo”. Distincția regală a fost conferită de Majestatea Sa Regele Mihai I de România, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Castelul Peleș, în anul în care universitatea marchează 155 de ani de la înființarea sa.
În comunicatul de presă publicat pe site-ul instituției se amintește că, de-a lungul istoriei, Casa Regală a României a fost alături de prima universitate a Principatelor Unite în multe momente definitorii pentru existența acesteia. În anul 1893, principele moștenitor Ferdinand a participat la festivitatea punerii pietrei de temelie la Palatul Universitar de la Copou, ce găzduiește și astăzi Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”. Alteța Sa a fost însoțită de nume sonore, precum Lascăr Catargiu, Take Ionescu și alte personalități politice și culturale ale vremii. De asemenea, familia regală, reprezentată prin Regele Carol I și Regina Elisabeta, a fost prezentă în anul1897, la inaugurarea noii clădiri universitare, împreună cu alte figuri marcante ale acelor timpuri. Atunci, Regele a subliniat importanța evenimentului nu numai pentru Iași, ci pentru întreaga Românie.
La ceremonia de la Castelul Peleș, alături de rectorul Universității, prof. univ. dr. Vasile Ișan, a fost invitat un nemțean. Este vorba de prof. univ. dr. Constantin Rusu, președintele Senatului Universității, de loc din comuna Gârcina, satul Cuejdi. E absolvent al Liceului „Petru Rareș” în promoția centenarului liceului, în 1969, și activează în prezent în cadrul Departamentului Geografie al Facultății de Geologie și Geografie. O parte a comunității pietrene își amintește că a lucrat ca geograf (1973-1980) și apoi cercetător științific (1980-1984) la Stațiunea de cercetări „Stejarul” din Pângărați.
Cu două zile înainte de a pleca spre Sinaia, profesorul Rusu ne-a încredințat câteva rânduri: „Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» este onorată să primească această importantantă decorație, alături de Universitățile din București și Cluj-Napoca, drept semn al recunoașterii meritelor incontestabile ale primei universități moderne din România la dezvoltarea spiritualității naționale, de-a lungul a peste un secol și jumătate de existență. Universitatea noastră rememorează și certifică permanent sprijinul necondiționat acordat de Casa Regală a României de-a lungul timpului. Însăși clădirea simbol a instituției noastre, Palatul Universitar, a fost inaugurată de Majestatea Sa Regele Carol I, la 21 octombrie 1897, în prezența primului ministru Dimitrie A. Sturdza și a ministrului educației Spiru Haret, ceea ce reprezintă și astăzi un moment emblematic pentru Iașul universitar.
După o lungă perioadă de vremuri tulburi și de uitare impusă, anii din urmă țin să atenueze greșelile trecutului și să reînnoade firul tradiției, pornind de la principii și renunțând la prejudecăți. Astfel, pentru meritele incontestabile pe care Casa Regală a României le-a avut în dezvoltarea țării, a Iașului cultural și a universității noastre, Majestății Sale Regale Regele Mihai I i-a fost acordat cel mai înalt titlu științific de Doctor Honoris Causa, ca semn de prețuire și respect pentru sprijinul necontenit acordat.
Decorația pe care o primește Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» reprezintă o deosebită onoare, constituind pentru toată comunitatea noastră academică un nou prilej pentru a proba valoarea și dorința nedisimulată de a deveni mai buni și mereu performanți. Senatul universitar dorește, pe această cale, să mulțumească pentru înalta onoare ce ne-a fost acordată, angajându-se în a milita pentru cultivarea valorilor, în a asigura educația tinerelor generații, pentru progres științific și emancipare socială, cu respectarea principiilor eticii și a deplinei moralități. Personal, sunt deopotrivă emoționat și totodată mândru că pot participa la un asemenea eveniment unic”.
Alături de Medalia ”Regele Mihai I pentru Loialitate” și de Crucea Casei Regale a României, Decorația regală „Nihil Sine Deo” este o distincție ce se acordă prin decizia Șefului Familiei Regale a României. A fost instituită prin Ordinul emis de Majestatea Sa pe 30 decembrie 2009, la Castelul Săvârșin, se arată pe site-ul oficial familiaregală.ro.
Mai departe, se subliniază că „Nihil Sine Deo” poate fi acordată personalităților marcante din domeniul social, științific, educațional, cultural, spiritual, economic, politic și militar, care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanță de înalt nivel, au avut o inițiativă ieșită din comun, au dat dovadă de generozitate și spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăți prezentul românesc.
Decorația poate fi acordată ambasadorilor sau foștilor ambasadori români sau străini care au avut contribuții incontestabile la dezvoltarea relațiilor României cu lumea. De asemenea, se poate acorda unor instituții sau organizații, dacă activitatea lor este în mod unitar circumscrisă criteriilor menționate.
Poate fi primită de un număr de maximum 200 de personalități în viață, cetățeni români și străini. În numărul de 200 se includ și instituțiile sau organizațiile distinse.
Printre universitățile onorate se numără Universitatea Politehnică din București, Universitatea din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Națională de Muzică din București, Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București și Academia de Studii Economice.
Posesorii decorației regale „Nihil Sine Deo” sărbătoresc ziua Decorației în fiecare an la 20 aprilie, ziua de naștere a Regelui Carol I (1839) și ziua în care a fost ales Domnitor al Principatelor Române Unite (1866).
– Decoratia este lucrată în bronz și în email alb. Ea este formată dintr-un oval cu lungimea de 45 mm și are în partea de sus coroana regală.
– Pe avers se află efigia Regelui Carol I, cu inscripția circulară „CAROL I, REGE AL ROMÂNIEI”, încadrată cu
o bordură de email alb pe care apare jos inscripția circulară „NIHIL SINE DEO”.
– Pe revers se află stema regală a României cu inscripția „1866-2010”. Atunci când, în anii viitori, se va bate o nouă serie de decorații, ele vor purta inscripția cu anul respectiv, după „1866”.
Viorel COSMA