Judecătorul Iulian Mitrofan mai are doar câteva zile de stat la Tribunalul Neamț, după care va căpăta statutul de tânăr pensionar. Deja nu-i mai sunt distribuite dosare, iar cele pe care le are în curs, vor fi date altor magistrați, cu tot cu indicațiile pe care le va trece în „testamentul profesional”, care va avea „vreo 10 pagini”, după cum apreciază.
Plenul CSM a verificat dacă magistratul îndeplinește condițiile de pensionare, una de bază fiind vechimea fiindcă are vârsta sub 60 de ani, și a stabilit că da.
„Potrivit datelor existente în evidența Direcției resurse umane și organizare, domnul judecător Mitrofan Iulian s-a născut la data de 21.07.1961, având la data solicitării eliberării din funcție, respectiv 01.03.2015, vârsta de 53 de ani, 7 luni și 8 zile și o vechime în funcția de judecător de 25 ani, 5 luni și 15 zile. (…) Având în vedere că domnul judecător Mitrofan Iulian îndeplinește condițiile prevăzute de art, 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 republicată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii urmează să propună Președintelui României eliberarea din funcție, prin pensionare”, se arată în hotărârea CSM.
În ziua de 6 martie, actele au fost trimise la Președinția României, prin poșta specială, și de acum este o chestiune de zile până la semnarea decretului prin care Iulian Mitrofan va înceta activitatea. Magistratul are grad de curte de apel, dar a profesat în ultimii ani la Tribunalul Neamț, unde a deținut și funcția de purtător de cuvânt. Despre un eventual înlocuitor al său, Iulian Mitrofan ne-a declarat că urmează să fie luată o decizie în consiliul de conducere.
Cristina MIRCEA
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





