Meteorologii dau vești proaste pentru iubitorii drumețiilor montane. Este vorba despre temperaturi de minus 10 grade, ninsori și viscol – pe scurt condiții severe de iarnă, anunțate pentru acest sfârțit de săptămână. Prognoza, care este valabilă pentru zona montană înaltă a județului, și mai cu seamă pentru masivul Ceahlău, a atras atenția salvamontiștilor.
„Traseele sunt dificile și se parcurg în timpi de două sau trei ori mai mari decât în mod normal, iar pericolul producerii avalanșelor este critic”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. „În aceste condiții, odată cu venirea serii, vizibilitatea scade foarte mult, iar în zona platoului nu există puncte de reper, pentru că jnepenii, potecile și stâlpii de marcaj se observă cu dificultate”.
La sfârșitul săptămânii trecute, în condiții ceva mai domestice, un grup de studenți din Iași a fost surprins de căderea nopții între Vârful Toaca și Cabana Dochia. „Conducătorii grupului și cei care erau mai antrenați, i- au abandonat pur și simplu pe cei mai puțin pregătiți fizic, și au răzbit până la Cabana Dochia”, a mai spus Raul Papalicef. „Ceilalți au sunat la 112, și au fost găsiți sub Vârful Lespezi, în timpul intervenției rapide a echipei de serviciu de la Baza Dochia. Erau epuizați, speriați și plângeau. După ce i-a condus la cabană, echipa a fost nevoită să parcurgă din nou, prin viscol, drumul până la stația meteo unde se refugiaseră cațiva membri ai grupului”.
În ultima lună echipele Salvamont au derulat 4 operațiuni de mare risc în timpul cărora au fost salvate 14 persoane, care-și puteau pierde viața dacă ar fi rămas o noapte întreagă sub cerul liber. Toate cazurile au avut ca numitor comun ora târzie de plecare în traseu, lipsa de informație și condiția fizică slabă
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





