Actualizare: Deși mare parte din magistrații de la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție șe află în concediu înainte de Paști, s-a găsit, totuși, un loc pe lista de ședință de vineri, pentru judecarea contestației DNA.
***********
Speranța lui Gheorghe Ștefan de a petrece sărbătorile de Paște acasă, fie și în arest la domiciliu, se clatină serios fiindcă procurorul anticorupție care a participat la ședința de judecată de la Înalta Curte, în care s-a hotărât înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu pentru fostul primar de Piatra Neamț a făcut contestație pe loc. Rapiditatea cu care a reacționat DNA împotriva ”îmblânzirii” pedepsei lui Gheorghe Ștefan este în măsură, astfel, să combată varianta că ar exista o înțelegere între inculpatul în dosarul Microsoft și anchetatori, ipoteză intens vehiculată în media după decizia de ieri de la Curtea Supremă.
Contestația DNA se va judeca, însă mai întâi trebuie să apară motivația instanței cu privire la arestul la domiciliu acceptat inițial pentru Ștefan, ceea ce înseamnă că vor trece câteva zile până când fostul primar al Pietrei va afla ce-l așteaptă. Cum vin sărbătorile și ședințele de judecată sunt mai rare în această perioadă, sorții arată că Gheorghe Ștefan are toate șansele să petreacă și Paștele în arest.
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA






