Un deputat de Neamț a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PSD Neamț, că nu va mai candida pentru un nou mandat de parlamentar în 2016. Aflat la al treilea ”stagiu” în Parlamentul României și printre puținii (dacă nu singurul) parlamentar nemțean cu imagine bună spre foarte bună și activitate pe măsură, Ioan Munteanu a explicat că anul viitor se va retrage din viața deputățească. ”Pentru că mi-am făcut «plinul»”, a zis Munteanu, cât în glumă, cât în serios. ”Eu am o vârstă, de-acum cred că e cazul să mai vină și cei tineri. Eu nu mai candidez la parlamentare. Asta nu înseamnă că mă despart de activitatea de partid. Rămân alături de această organizație, în care am fost de la bun început, mai puțin în acea perioadă, de 3 luni, 3 zile și 3 ore, când am părăsit-o”, a declarat Ioan Munteanu.
În contextul discuțiilor privind revenirea la votul pe listă, același Munteanu a explicat că PSD Neamț ar putea, dacă ar și dori asta cu adevărat, să obțină în alegerile viitoare jumătate din mandatele de parlamentar puse la bătaie pe județul Neamț. Dar asta va depinde în foarte mare măsură de modul cum vor fi alcătuite listele de candidați. Dacă se va merge pe candidați care să fie agreați și susținuți și de ”baza” PSD Neamț, atunci șansele sunt mari, a explicat el. Dacă se vor aplica alte criterii de ”selecție”…
În orice caz, Ioan Munteanu spune că lucrurile se vor lămuri ”după alegerile locale din 2016” și că ”o să vedeți că nu va fi mare îngrămădeală, la ce se întâmplă cu parlamentarii azi”, explicând că ”astăzi, separația puterilor în stat nu mai există și, în loc să existe un mijloc de control și fiecare putere din stat să o poată controla cumva pe cealaltă, vedem cum Justiția poate controla Parlamentul, dar, dacă se întâmplă invers, e imixtiune în justiție”.
În același registru, deputatul Ionel Arsene, președintele PSD Neamț, după ce și-a declarat încrederea în instituțiile statului, a ținut să precizeze totuși că ”dacă, înainte, când mi se cerea vreo audiență, primeam în audiență pe oricine, acum, dacă mi se cere audiență, o chem pe fata de secretariat, să asiste. Nu mai rămân singur în birou cu nimeni!”.
(D.O.)
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții
- Municipiul Piatra-Neamț deschide două noi puncte pentru depunerea declarațiilor de salubrizare, începând de astăzi
- Piatra-Neamț. ASE și-a mutat activitatea la Colegiul Tehnic Forestier




