Mai bine de un an a trecut de când funcția de șef al Poliției Piatra-Neamț a fost ocupată în regim de interimat, după scandalul monstru în care a fost implicat comisarul Cezar Filip. Acum, funcția este scoasă la concurs. Înscrierile se fac până pe 24 aprilie inclusiv, iar examenul propriu-zis a fost programat pentru data de 12 mai 2015. Candidații au de îndeplinit mai multe condiții, cele mai importante fiind legate de grad (trebuie să fie cel puțin inspectori principali) și de studii (obligatoriu superioare cu masterat). După ce comisarul Cezar Filip a demisionat, din rațiuni de imagine după scandalul iscat de lovirea minorei Ana Maria Tănase, funcția a fost girată o vreme de adjunctul Mircea Bejenaru. Niște probleme de sănătate l-au obligat, însă, să renunțe așa că, din luna mai a anului trecut, a fost împuternicit comisarul șef Petru Bîrsan, care a lucrat timp de 18 ani, la Biroul rutier. Comisarul șef Bîrsan are 53 de ani și, când a preluat funcția, a declarat că nu are de gând să se înscrie la concurs, pentru că „există destui băieți tineri și bine pregătiți”.
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026
- Regiunea de Nord-Est a României. Trei zile cu fenomene meteorologice periculoase
- Cinci alpiniști români au urcat pe Ama Dablam, la zece ani de la ascensiunea lui Ticu Lăcătușu
- Trei accidente soldate cu răniți au avut loc într-o singură zi, în Neamț
- Bacău. Incendiu la un adăpost de animale din localitatea Ghimeș-Făget





