Ca de fiecare dată când au existat „suspiciuni rezonabile” de corupție, în curtea Poliției Neamț, comisarul șef Paul Tablan, șeful inspectoratului, s-a declarat dezamăgit de subordonații săi: „Eu nu pot să-l scot acum, pe Catana cel puțin, nici vinovat, nici nevinovat, dar aveam alte așteptări de la el în condițiile în care, în calitatea lui de șef la arest, a aparticipat la toate acțiunile preventive și la toate ședințele consiliului de conducere. Acum nu mai e nimic de făcut, dar din cazul lui sper să învețe ceilalți. Eu le-am spus de fiecare dată, mai ales celor tineri, care pleacă la drum în meseria asta, că nu doar eu, ci toată echipa de conducere are aceeași încredere în toți și depinde de fiecare în parte dacă, în timp, confirmă această încredere sau nu. Revenind la dl. Catană, dacă ceea ce scrie în comunicatul DNA este la nivel de certitudine, atunci nu poate fi decât regretabil modul în care își încheie cariera”.
Din ziua de 1 aprilie, atât comisarul șef Ioan Catană, cât și fostul său subordonat , agentul Vasile Brânzei, au intrat în concendiu de odihnă. Culmea, ambii îți programaseră concediile înainte de Paști și nu au legătură cu faptul că au denunțați de Voroneanu că au luat șpagă. Nu la fel stau lucrurile în privința pensionărilor.
„Deși amândoi îndeplinesc condițiile, sunt convins că dacă nu se întâmpla povestea asta, niciunul nu s-ar fi grăbit să iasă la pensie”, a conchis comisarul șef Tablan.
Un comentariu
marele corect din politie