Cultivarea limbii române: Exces de clișee verbale în limba română actuală

Gramaticile definesc clișeele verbale sau lingvistice drept expresiile-șablon, automatismele de exprimare folosite de toate categoriile de vorbitori, nu mai puțin de profesori, jurnaliști și oameni care fac politică la toate nivelurile.

Nu este nevoie să citești prea multe ziare și reviste ori să stai prea mult în fața televizorului, fie în preajma sau în mijlocul unor oameni, cu vârste și ocupații diverse, ca să auzi la tot pasul propoziții de tipul susțin cu subiect și predicat că țara este profund coruptă; Președintele trebuia să intervină în secunda unu/ în secunda doi pentru a clarifica situația; DNA-ul și mascații fac percheziții în 11 județe; Mascații l-au săltat de pe stradă/ de la domiciliu pe X sau pe Y; Rechini, traficanți, șmecheri, corupți, evazioniști, iată spectacolul jalnic al României de astăzi; Penalii defilează prin fața televizoarelor cu zornăituri de cătușe; Urmează dezvăluiri-bombă/ imagini-șoc!; E nevoie de un suflu nou în politica românească; Îi transmit mamei mele, pe această cale, salutări călduroase, ș.a.m.d. Cum se explică aceste excese de clișee verbale în limba română actuală?

Este de spus, mai întâi, că orice limbă din lumea aceasta este dependentă de societate, se află în foarte strânsă legătură cu ea, dar limba și societatea nu au același ritm, aceeași ”viteză” de evoluție.

Societatea se schimbă ori se poate schimba, relativ, repede, pe când limba, care este principalul mijloc de comunicare între oameni, se schimbă, în general, mult mai încet, așa cum este cazul limbii engleze.

Cât privește limba română actuală, cu deosebire în sfera vocabularului, aceasta pare a prezenta o situație atipică, devreme ce lexicul românesc al ultimelor două decenii și jumătate a ținut pasul cu ritmul mutațiilor politice, economice și sociale, cunoscute și suportate de către noi toți.

Pe de altă parte, în perioada despre care vorbim, mass-media a avut un uriaș impact asupra ”sporului” neobișnuit de rapid și de bogat al clișeelor lingvistice. Pentru că actualitatea s-a desfășurat cu repeziciune, jurnaliști de toate vârstele, îndeosebi, cei mai tineri, au apelat la ”instrumente” lingvistice de natură a-i ajuta să transmită publicului mesajele dorite cât mai repede cu putință.

În felul acesta, s-a atras și se atrage atenția că Inundațiile au făcut prăpăd în cutare parte a țării; Oamenii de fotbal își fac griji în legătură cu viitorul campionatului și al echipei naționale. Politicienii continuă să țină discursuri populiste; S-au legitimat jaful și minciuna în țară; Pentru prinderea făptașilor, polițiștii au folosit armamentul din dotare; Fotbaliștii au dat totul pe teren; Spectatorii, entuziaști, au condus echipa favorită spre victorie; Încă nu este speranța că se va zări vreodată luminița de la capătul tunelului.

Este evident că există semne vizibile ale apariției altor forme ale ”limbajului de lemn”, care nu are nicio legătură cu mobilitatea de gândire, cu expresivitatea și frumusețea comunicării cotidiene. Se spune despre noi că suntem un popor excesiv. Nu știu dacă este așa sau nu, dar ne aflăm cu adevărat în fața unui potop de clișee verbale, de cuvinte și structuri lingvistice stereotipe, banale, inexpresive. Există și o predispoziție a noastră de a imita cu orice preț modele străine.

Deși lingviști reputați apreciază că bogatele și diversele stereotipii de limbaj sunt un rău necesar nu doar în mass-media, ci și în alte sfere ale vieții sociale, economice și politice: școală, sănătate, lumea afacerilor, etc.

Noi pledăm în continuare pentru naturalețe în comunicare, naturalețe care se deprinde și se cultivă în familie, în grădiniță, în școli de toate gradele și, apoi, fără sincope, toată viața.

Prof. Gheorghe ȚIGĂU