Gabriel Corfă – Amintiri cu parfum de vinil

Dintr-o cutie mare de lemn, sunetul poveștilor „Greuceanu”, „Doi copii cu părul de aur” și atâtea altele i-a influențat imaginația și, iremediabil, viața copilului Gabriel Corfă. Pe-atunci, sunetul ce răzbătea, cu mici imperfecțiuni, dintr-un pick-up Pacific 4 era o bucurie de nedescris pentru copiii generației anilor ’80, care nu aveau la îndemână tot felul de telefoane deștepte și internet în neștire care să-i țină departe de viața reală.

Acum, din postura de colecționar de viniluri, Gabi, cum îi spun prietenii, vorbește despre acel moment al copilăriei care i-a declanșat atracția pentru muzică, povești, teatru.

De prin 2008, Gabi a „scotocit” după viniluri, scoțând la iveală mesajele unor ani ce au lăsat urme adânci în istoria țării noastre. Așează cu grijă pick-up-ul, parcă ținând în mâini o comoară foarte fragil și totodată valoroasă, și un disc de vinil cu piese cântate în cadrul Cenaclului „Flacăra”. Este un exemplu prin care îmi demonstrează, practic, de ce nu se poate lăsa de căutat discuri de vinil. Pe fundal, Ion Hagiu cântă despre „Căciula” românilor, o căciulă despre care prea puțin se mai vorbește astăzi și pe care tinerii n-au de unde s-o știe, că nu au auzit despre ea din gura părinților. Gabi este pietrean get-beget, are 34 de ani și lucrează, de o bună perioadă de timp, în domeniul vânzărilor. A strâns pe rafturile de acasă peste 1000 de viniluri.

„Totul a început prin 2008, când un prieten mi-a spus că are un pick-up fără ac, pe care mi-l poate oferi. Dacă nu îl luam, avea de gând să-l arunce. Am acceptat imediat «oferta» și, pentru a-l putea pune în funcțiune, am început să caut. De altfel, prin anii ’98-’99, am avut o combină, un «Record» cu dublu casetofon și radio. Cât am fost în armată, mămicuța mea dragă a făcut «curățenie» prin casă și așa au dispărut și combina, casetele și vreo câteva discuri pe care le aveam la vremea aceea. Pentru o perioadă, am uitat de muzică. Cum spuneam, în 2008, am început să caut ac pentru pick-up. M-a îndrumat cineva către un anticariat și acolo am dat de domnul profesor Dan Constantinescu. El mi-a găsit ceea ce căutam. Și, practic, din acel moment, am început să cumpăr viniluri de tot felul, tot ce-mi cădea în mână”.

Așa a ajuns ca, până în 2013, să ajungă la peste o mie de discuri, care mustesc a cântec, poezie, poveste, teatru… Colecția a început să prindă contur după ce a cumpărat 150 de discuri odată. „Aveam deja discuri pe care le dădeam la schimb. Ce aveam în plus dădeam pe un vinil pe care nu-l regăseam în colecția mea. Cu toate acestea, mi-am dat seama că eu prefer muzica românească folk și rock, din anii ’80. Căutam și păstram tot cea avea legătură cu această zonă. Ușor, ușor, am început să mă despart de discurile care nu aveau nimic în comun cu preferințele mele muzicale. Unele discuri le-am vândut, altele le-am dat, pur și simplu din plăcere. Dacă știam că cineva are o colecție și îi lipsește un disc de care eu nu sunt atras, dar pe care îl am în colecția mea, atunci îl ofeream, fără a cere nimic în schimb. De altfel, și eu am avut ocazia să primesc astfel de cadouri”.

Deși colecția a început să scadă numeric, valoarea ei a început să crească, întrucât Gabi a început să-și închege mult mai bine colecția, care de-acum avea o „temă”. În timp ce colecția lui se completează, ea devine și mai scumpă. Discuri de vinil se mai găsesc încă pe diferite site-uri de anunțuri, dar prețul lor nu este de neglijat. „În țară, sunt mulți colecționari de viniluri. Am un prieten la Cluj, care are peste 15.000 de discuri. El a investit numai în așa ceva. Când ajungeam pe la anticariat și găseam ceva ce nu are în colecție, îi trimiteam. Este unul dintre cei mai mari colecționari de viniluri din țară. A investit peste 25.000 de euro. În general, prețul este dictat de vechime, de tiraj și de cât de bine a fost păstrat. Spre exemplu, după ’90, tirajul lor a fost mult mai mic. «Electrecord» a mai mișcat, dar nu la fel ca după ’89. Dacă la un tiraj cu Mirabela Dauer se găseau zeci de mii de discuri, la Mircea Baniciu, după ’89, se găseau maxim 5000. Prețul diferă mult. Poți să găsești discuri cu 5 lei, cum, la fel, sunt discuri care se dau și cu 100 de euro bucata”.

Gabi scoate din colecția lui un disc cu care se mândrește. Este și cel mai vechi. Un album din ’67, scos de „Phoenix”. Ca valoare materială, depășește 100 de lei, dar pentru Gabi este mai mult decât atât. Autograful de la Nicu Covaci îi amintește și acum de un moment plin de haz:

„Când i-am pus discul în față lui Covaci, s-a uitat lung la mine, m-a măsurat din cap până în picioare, s-a uitat la cei din jurul lui și apoi mi-a spus că: «Tu nu erai născut atunci!»”.

”Am mai multe autografe. De exemplu, Alexandru Andrieș m-a întrebat de unde tot mai scot atâtea discuri. Le am pe primele 11, însă el are scoase vreo 70 de albume. Mircea Baniciu mi-a spus că am mai multe decât are el. Vasile Șeicaru m-a surprins când mi-a spus că nu am toate discurile lui. Am cinci, dar mi-a spus că, de toate, el a scos șase și mi-a indicat și care este acela lipsă. Sunt momente plăcute, pe care nu aș fi putut să le trăiesc dacă un prieten nu m-ar fi luat cu el, într-o după-amiază, într-un loc unde se asculta muzică bună. Acum, din punctul meu de vedere, interpreți valoroși și muzică de calitate se poate asculta la Pub KM 0. Toți de acolo se comportă ca o mare familie. Am fost primit cu brațele deschise și poate că asta m-a atras cel mai mult. Faptul că oamenii cântă cu artistul, că empatizează cu el și nu sunt simpli spectatori. Până la urmă, acesta este spiritul folk”.

Acest spirit îl evocă ori de câte ori mai pune câte o piesă de la cenaclul „Flacăra”, iar pe fundal se aud sute de oameni care cântă și aplaudă. Gabi spune că tocmai mesajul acelor vremuri l-a făcut să se oprească la o colecție în care să se regăsească doar anumite discuri: „Mesajul era mai profund. Cristian Pațurcă a cântat «Imnul golanilor». Tot el a cântat «Măi animalule!», mesaj care face referire directă la supremul nostru conducător de după ’90. Cântecele lui conțineau niște mesaje, sloganuri, care s-au strigat atunci și au rămas uitate. Omul a murit cu aceeași credință că o să fie bine. Și tot nu e. Cine cunoaște muzica și înțelege mesajele lui Valeriu Sterian poate să spună ce au însemnat «Cântec pentru oameni», «Amintiri cu haiduci», «Vino, Doamne!». Sunt foarte mulți care se duc și nu mai sunt prețuiți. De aceea trebuie păstrate aceste «memorii». Indiferent că sunt pe plăci de vinil, în cărți, în tablouri sau orice altă formă de exprimare”.

L-am lăsat pe colecționarul de viniluri cu o doleanță mare. Acum este preocupat să achiziționeze un disc pe care și-l dorește foarte mult – „Lanțurile” trupei „Krypton”. După cum ne-a spus, a fost scos imediat după Revoluție, într-o ediție mai limitată.

Gabi mai spune că, din pasiunea lui, a învățat că e bine să transmită mai departe această moștenire. Începutul este în familie și vrea să o implice pe fiica lui, acum în clasa pregătitoare, să-i insufle convingerea că tradițiile trebuie păstrate și că o „căciulă”, cea despre care vorbește Ion Hagiu, nu trebuie scoasă de pe cap în fața oricui. Marian TEODOROF