Că Neamțul este un punct fierbinte pe harta României este deja binecunoscut. Cu siguranță nu asta au avut în minte cei care s-au dat peste cap (sau nu) să fructifice turismul, bătând monedă pe atuurile și frumusețile naturale ale județului și pe cum turismul este singura șansă de dezvoltare a județului. Parcă pentru a face concurență autorităților, niște băieți s-au gândit că și ei ar putea plasa județul pe o hartă turistică, numai că turism infracțional de data asta. Cu legături care, spre bucuria lor și invidia oficialităților, a depășit granițele nu doar ale județului, ci chiar ale României. Județul Neamț a căpătat acum faimă europeană, bătând la scor inclusiv sârbii, rușii și alte neamuri cu activități mafiote dezvoltate în timp.
Am avut cam tot ce se putea avea – împușcături, explozii, incendieri, atentate, ca să pomenim doar câteva evenimente spectaculoase. Mararu, Falău, Mironescu au devenit nume cunoscute la nivel național și au deschis buletinele de știri. Cireașa de pe tort o constituie ”Academia Infractorilor Români”, înființată și consolidată în timp de Adrian Marin Botez, care a adus faimă ”infracțional-universitară” orașului Piatra-Neamț. Câteva promoții de ”absolvenți”, însumând cam la o sută de oameni (cel puțin din cât s-a numărat până acum), au dat spargeri de-a lungul și de-a latul Europei, în magazine de lux, numai din câte se cunoaște până acum ajungțndu-se la vreo 10 milioane de euro. Bani despre care DIICOT spune că s-au adus în țară și s-au investit aici. Se califică astfel Adrian Botez ”Țâță” la titlul de investitor strategic pentru județul Neamț? Nu suntem noi în măsură să apreciem, dar este cert că Țâță a dat o lecție tuturor cu know-how-ul lui organizatoric (ce bine ar fi prins unei organizații de partid, mai ales în campanie electorală!) și se califică la titlul de ”promotor” al județului Neamț, așa cum nici măcar Mihaela Rădulescu n-a reușit. Sau, ca să rămânem ancorați în subiect, se poate spune că ar putea lua aurul la categoria asta.
”Academicienii” lui Țâță: ofițeri și ”carne de tun”
Țâță a reușit pentru că a aplicat principiile de bază ale unei organizații care trebuie să funcționeze ”ceas”: câțiva locotenenți, cât mai puțin expuși, și restul executanți bine controlați. Ultimii, ușor de înlocuit, erau folosiți drept ”carne de tun”, după un proces de instrucție, bazat pe ordinele liderului: depuneau un jurământ de credință, li se cereau fidelitate, rapiditate și precizie în acțiuni și tăcere deplină în caz de eșec. Erau supuși unor corecții fizice dacă greșeau la antrenamente, tocmai pentru a percepe, psihologic, că eșecul li se datorează exclusiv. Erau judecați ”democratic” în interiorul Academiei, care le asigura dreptul la apărare, prin așa-ziși avocați, dar în același timp, li se făcea un dosar mai serios decât la Academia de poliție: foto față-profil, probe de salivă și păr pentru ADN, arbore genealogic, relații, slăbiciuni, vicii. Paradoxal pentru un misogin notoriu cum e Țâță, după mâna sa dreaptă, urmau în ierarhie trei femei. Pe care nu le trimitea niciodată în misiuni periculoase, tocmai pentru că erau valoroase pentru Academie. Abia la coada listei se situau, firesc, cei mai mici membri au grupului, unii chiar la modul propriu, pentru că aveau 15-16 ani când au fost recrutați.
Lista ”piramidei” construite de Țâță, de la bază spre vârf, arată astfel:
1- UNGUREANU Flavius – acuzat de ”aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat” – care, în cursul anului 2014, a participat la ”programul de pregătire infracțională”, în casa de antrenament din Cluj Napoca, str. Fabricii, nr. 117. Suspectat că ar participat la jaful comis la magazinul de bijuterii din Milano, pe 1.12.2014, unde autoritățile judiciare italiene l-au identificat și arestat pe Mocanu Mădălin Daniel (persoană din anturajul lui, care s-a antrenat în aceeași perioadă). Exact aceleași acuzații sunt valabile pentru: 2. RUSU Cosmin-Andrei; 3. SĂBIUȚĂ Vasile-George; 4. PĂDUREAN Florin-Alexandru; 5. STĂNICĂ Olivian-Mihai; 6. MARTINIUC Mihail Alexandru – minor peste 16 ani ; 7. BOSTAN Constantin Gheorghiță – minor peste 16 ani;8. CHINDEA Petruț Adrian – minor în vârstă de 15 ani și 10 luni; 9. MOVILĂ Petru Bogdan, recidivist; 10. MUNTEANU Petru Cosmin
Mijlocul ”clasamentului”
- MIHAI Constantin, zis ”Luptătorul” – fără antecedente penale. El este unul dintre indivizii găsiți împreună cu Țâță, pe 16.01.2015, într-una din camerele hotelului Onix, din Cluj-Napoca.
- ISPAS Cătălin Ionuț, zis ”Botos” – a aderat la grupare în 2013, când era minor. Crescut în spiritul organizației, a fost unul dintre executanții de încredere, îndeplinind exemplar ordinele primite de la lider, ”aspecte relatate și de martorele Păduraru Adriana-Diana și Păduraru Diana-Dănuța” – după cum precizează DIICOT – ”care au relatat în detaliu atât modalitatea conspirată în care au fost transportate în casa de antrenament de la Cluj, unde au petrecut Revelionul 2015, cât și relația dintre susnumit și liderul grupării, o relație de subordonare”. În ziua în care Țâță a fost prins, Ispas era în casa de antrenament din Cluj.
- DIȚĂ Florin Daniel – și el racolat în decembrie 2013, când era minor, și crescut odată cu academia.,
- GLIGA Adolf zis ”Adi Burtă” – a aderat la grupare în 2012, s-a aflat în legătură permanentă cu principalii ”locotenenți” și a asigurat valorificarea unei părți din bunurile furate din magazinele de lux.
- POPA (fost PURICE) Vasilică – recidivist, arestat de pe 18.07.2014. A fost unul dintre întemeietorii Academiei, în 2011, când ”alături de liderul Marin Botez Adrian și numiții Savu Florin Mircea, Ursu Laurențiu Dorel, Acozmei Costel, Huțuleanu Vasile, Sandu Vasile Viorel, Gheorghiu Alexandra, Știrbu Ioan, Știrbu Mihai Dragoș. Niță Ioana Andreea, Chirilă Ilinca Gabriela ș.a. a constituit un grup infracțional organizat, la care, ulterior, au aderat și toate persoanele arestate ca membri executanți ai faptelor, precum și Gheorghiu Alexandra, Diță Florin Daniel, Ispas Cătălin Ionuț, Mihai Constantin, Munteanu Petru Cosmin, Movilă Petru Bogdan, Chindea Petruț Adrian, Bostan Constantin Gheorghiță, Stănică Olivian Mihai, Pădurean Florin Alexandru, (inclusiv Mocanu Mădălin Daniel arestat în decembrie 2014 în Italia), grup specializat în comiterea de infracțiuni de tâlhărie și furt calificat la magazine de bijuterii din străinătate”.
Gruparea de bază a făcut, însă, pui, conform regulamentului, care stabilea că după 5 ani se pot constitui organizații independente, însă doar cu susținerea și sub controlul organizației-mamă. Existau deja două (dovadă că academia avea vechime mai mare de 5 ani în 2014) – una condusă de fratele lui Țâță și anihilată în Croația, cealaltă condusă de Știrbu (fost Zavate) Ioan, împreună cu fratele lui, Știrbu Mihai Dragoș. Pe 20 mai 2014, când Țâță a fost arestat în București, asupra lui Popa a fost găsit Regulamentul Academiei. Atunci le-a fost clar anchetatorilor că, dacă vor să prindă membrii noii organizații, au nevoie ca Botez să fie liber.
- LĂCĂTUȘU Costel-Sorin, zis ”Schelet” – a aderat, în 2011, direct la gruparea condusă de Știrbu, care includea ”lotul Essex”.Lăcătușu a fost implicat direct în transportul membrilor grupării ”Știrbu” pe relația România-Italia-Marea Britanie.
- ȘTIRBU Mihai Dragoș, zis ”Frape” – cu antecedente penale pentru fapte comise în Italia, condamnat pentru furt la data de 22.11.2013, de Tribunalul Bologna.”Probele administrate atestă faptul că, sub coordonarea și cu sprijinul financiar al fratelui său Știrbu Ioan, numitul Știrbu Mihai Dragoș a pregătit, a planificat și a ajutat financiar și moral pe ceilalți 8 membri să comită infracțiunea de furt calificat săvârșită în noaptea de 11/12.04.2014 în Essex, faptele sale constituind complicitate la acest furt”, susțin procurorii.
Profesorii de top
- ȘTIRBU (fost ZAVATE) Ioan, zis ”Ion Nebunul” – liderul grupării ”independente” care, în 2012- 2013, a acționat în Italia. A fost implicat nu doar în recrutarea și antrenarea noilor membri, ci și în transportul lor către locurile unde urmau să comită jafuri. Anchetatorii au stabilit că Știrbu a coordonat și controlat întreaga ”activitate circumscrisă infracțiunii de furt calificat comis în 11-12.04.2014 în Essex, Marea Britanie”.
- ACOZMEI Costel, zis ”Șchiopu” sau ”Costache”, cunoscut cu antecedente penale, om de bază al lui Țâță, responsabil cu recrutarea noilor membri și valorificarea bunurilor furate. În perioada în care Florin Mircea Savu a fost arestat în Italia, Acozmei a avut și rolul de contabil-casier al grupării. El a trimis în mai multe rânduri bani executanților, prin Western Union sau Money Gram, pentru a le asigura transportul, masa și cazarea.
- 20. SANDU (fost RAVEICA) Vasile Viorel, zis ”Puțoi” sau ”Inginerul”, a avut aceleași atribuții ca Acozmei, mai puțin cea de ”contabil”.
- URSU Laurențiu Dorel, zis ”Moșu”, din 2011 membru al Academiei, se ocupa atât cu recrutarea, cât și cu pregătirea lor, în lipsa liderului, iar uneori le asigura transportul spre casele de antrenament. ”Din investigații s-a stabilit că, în primăvara lui 2014, susnumitul a părăsit temporar gruparea și s-a deplasat în Grecia, unde este legitimat de organele judiciare, fiind cercetat și încarcerat pentru furt de cupru”, susțin procurorii DIICOT. ”Din probatoriul administrat, rezultă că revine la sfârșitul anului 2014 – începutul anului 2015 în gruparea condusă de Marin Botez Adrian, păstrându-și atribuțiile, fapt ce rezultă din exploatarea mandatelor de supraveghere tehnică emise în mediu ambiental, când liderul rețelei, aflat în arest, îi transmite lui Savu Florin Mircea instrucțiuni în ceea ce îl privește pe Ursu Laurențiu Dorel, de a prelua atribuții lărgite de antrenare și coordonare a faptelor viitoare, în cadrul grupului. Totodată, în mod indubitabil, acesta, în cursul lunii februarie 2014, a pus la dispoziția membrilor executanți ai grupării, pentru a se deplasa și executa fapta, autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare NT- 24-MOS (autoturism înmatriculat în același timp și în Bulgaria sub nr.H7334BK – cu utilizator DAVID Constantin Ciprian – membru executant arestat), pentru a se deplasa și folosi acest mijloc de transport la comiterea jafului de la bijuteria Chopard, str. Maximillianstrasse 11, Munchen”.
- HUȚULEANU (fost Corman) Vasile, zis ”Cap Alb” sau ”Moșneagul”, s-a ocupat vreme de 3 ani (2011-2014) cu transportul membrilor proaspăt recrutați din județul Neamț la casele de antrenament din București și Cluj, asigurându-se că sunt legați la ochi sau cu saci ori pături în cap, pentru a nu putea vedea traseul. Tot el i-a transportat și pe executanți pe teritoriul altor țări, având totodată rolul de a prelua cu autoturismul său obiectele furate, la câteva zile după comiterea faptelor, și de a le aduce în țară, într-un autoturism așezat pe o platformă. Totodată, Huțuleanu – considerat unul dintre cei mai periculoși membri ai grupării – a achiziționat mai multe autoturisme înmatriculate în Bulgaria, care au fost folosite la pregătirea ori la comiterea jafurilor.
- GHEORGHIU Alexandra, zisă ”Alexa” – domiciliată în Adjud, jud. Vrancea, racolată de Țâță în 2014, s-a ocupat, împreună cu Niță Andreea Ioana, cu închirierea imobilului din Cluj Napoca, str. Fabricii. Ea a petrecut sărbătorile de iarnă 2014-2015 în acea casă, împreună cu liderul și cu alți membri, și tot în acel imobil Adrian Marin Botez i-a antrenat pe cei care au comis jaful de la Milano de pe 1 decembrie 2014.
- CHIRILĂ-ILINCA Gabriela, zisă ”Găbița”, domiciliată în Piatra Neamț, a fost unul dintre membrii fondatori și activi ai Academiei, iubitul ei fiind Tucan Ionuț Bogdan – arestat și condamnat la 10 ani de închisoare pentru o tâlhărie comisă în 2012 în Marea Britanie. Ea se ocupa, împreună cu Huțuleanu, cu transportul recruților la casele conspirative, asista la antrenamente, dar mergea și în străinătate și le trimitea bani executanților, pentru pregătirea loviturilor. ”În sarcina acesteia, se reține că, în perioada anilor 2011-2014, cu intenție, i-a ajutat pe membrii executanți identificați de autoritățile judiciare străine drept autorii jafurilor armate comise la magazinul de bijuterii «Constatine Vacheron» din Paris, Franța, magazinul de bijuterii «Frank Muller» din Milano, Italia , magazinele de bijuterii, din Marea Britanie, Londra («KOWAN», «Gold City» și «ARUN») și magazinele de bijuterii din Belgia”, se arată în referatul procurorilor.
- NIȚĂ Andreea Ioana, și ea cu vechime din 2011 în Academie, a fost implicată nu doar în închirierea imobilelor, ci și în ”aprovizionarea și întreținerea acestor case de antrenament, dar a participat efectiv la întâlnirile pe care liderul le avea cu ceilalți membri, atât în casele de antrenament, cât și în afara acestora, a asistat la antrenamentele membrilor executanți, fiind prezentă (conform depozițiilor martorilor) atunci când noii recruți au fost amprentați, fotografiați și le-au fost recoltate probe biologice de către liderul grupării pentru deschiderea dosarului de membru al academiei”. Pentru a încheia contractele de închiriere, tânăra s-a folosit de identitatea falsă ”Pîntea Ramona”, în vreme ce liderul Țâță avea asupra sa o carte de identitate falsă pe numele Pîntea Răzvan Bogdan, când a fost arestat pe 16 ianuarie 2015.
- 26. SAVU Florin Mircea, zis ”Ciccio”- mâna dreaptă a lui Țâță, recidivist, condamnat definitiv în Italia. ”În calitatea sa de membru, aflat în primul eșalon de comandă al grupării, avea sarcina de a fi «contabilul/casierul» grupării, constând în gestionarea resurselor financiare conform ordinelor liderului și implicându-se direct în valorificarea bunurilor provenite din jafurile armate și furtul calificat, direct ori prin intermediul lui Gliga Adolf”. Ciccio este acuzat de complicitate la comiterea a 20 de tâlhării și a unui furt calificat în Principatul Andorra.
- MARIN BOTEZ (fost Lazăr) Adrian, zis ”Țâță” – recidivist, în prezent încarcerat la Penitenciarul Iași, pentru executarea pedepsei de 12 ani de închisoare, pentru tentativă de omor comisă împotriva lui Mironescu. ”În calitate de lider, susnumitul a selectat, pregătit, instruit, finanțat, controlat și coordonat membrii grupării, în vederea comiterii de infracțiuni de furt și tâlhărie, la magazine de bijuterii și ceasuri de lux, iar în vederea realizării scopului pentru care gruparea s-a constituit, a executat acte materiale de instigare și complicitate la un număr de 26 tâlhării calificate (20 fapte consumate și 6 tentative) și un furt calificat, în diferite țări europene, însușindu-și și decizând împărțirea produsului infracțional, bijuterii de aur și ceasuri de lux, pe care le-a valorificat prin intermediul legăturilor infracționale”, susțin anchetatorii.
Jafuri în serie: ceasuri de firmă și bijuterii
Din ce au adunat până acum procurorii, palmaresul Academiei lui Țâță este la fel de bogat ca și magazinele pe care le-a spart. Vă prezentăm lista celor 20 de lovituri contabilizate până acum în dreptul ”absolvenților”:
- 01.02.2012 – Birmingham, Marea Britanie, magazinul de bijuterii ”Pauls Jewellers”, Handsworth: un grup de bărbați, din care unul îmbrăcat în femeie, înarmați cu baroase și topoare, au sustras bijuterii din aur, în valoare de 600.000 lire sterline. Au fost arestați Tucan Ionuț Bogdan și Dimișcă Ionuț Andrei. Primul a fost condamnat la 10 ani de închisoare, al doilea la 8 ani jumătate. Prejudiciul a fost recuperat integral, bijuteriile fiind găsite într-o groapă săpată în terasamentul căii ferate.
- 28.03.2012 – Londra, magazinul ”Raj Jewels”, Ealing Road Wembley: 10 bărbați înarmați cu topoare și baroase, purtând cagule și eșarfe, au furat bijuterii în valoare de 500.000 lire sterline, nerecuperate. Deși în magazin s-a activat sistemul „fog bandit”, prin care încăperea s-a umplut de fum, grupul a reușit să scape și a avut timp să incendieze mașina proprietarului. N-a fost prins decât Păvălucă Alexandru, care a primit 9 ani de închisoare.
- 5.04.2012 – Londra, magazinul ”Asha Jewelers”: 5 bărbați mascați (unul deghizat în femeie) au sustras bijuterii în valoare de 100.000 lire sterline. Toate au fost recuperate din gropile săpate ca ascunzători în terasamentul căilor ferate din apropiere.
- 25.08.2012 – Londra, magazinul ”Pakeeza Jewelers”: 5 bărbați mascați au sustras o cantitate mare de bijuterii din aur, însă doar 2 au fost găsiți în apropierea magazinului prădat.
- 15.09.2012, Londra, magazinul de bijuterii ”Sagha”. Eșec total pentru ”academicieni”: autoritățile au arestat 10 din membrii grupării, care au fost ulterior condamnați la pedepse între 8 și 10 ani de închisoare.
- 25.11.2012, Londra, magazinul ”Lakshmis”: au fost sustrase bijuterii în valoare de 70.000 lire sterline. În urma acestui jaf, autoritățile judiciare au identificat, după ADN-ul ridicat de pe obiecte găsite la locul faptei, trei din membrii grupării.
- 4.12.2012, Londra, magazinul ”Lasani”: au fost furate bijuterii de 25.000 lire sterline.
- 22.12.2012, Londra, magazinul ”Satyan”: furt de 500.000 lire sterline.
- 5.01.2013, Londra, magazinul ”Gold City”: jaf de 20.000 lire sterline. Au participat cel puțin 10 autori, înarmați cu baroase, unul fiind deghizat, iar în apropierea locului faptei au fost găsite trei cagule și o perucă de femeie.
- 25.01.2013, Londra, magazinul ”Kowaj”: furt de bijuterii în valoare de 50.000 lire sterline.
- 1.05.2013, Belgia, Bruxelles, magazinul de bijuterii ”Ozkan GolD”: atac în urma căruia a fost arestat Purice Gheorghiță drept unul din cei 6 autori.
- 10.06.2013, Belgia, Bruxelles, magazinul ”Maison D’or”: furt de bijuterii în valoare de 100.000 lire sterline.
- 19.06.2013, Belgia, Bruxelles, magazinul ”Golden Eyes”: furt cu prejudiciu neprecizat, doi dintre membrii bandei sunt arestați.
- 15.02.2013, Italia, Milano, magazinul ”Frank Muller”: jaf de 642.140 euro.
- 21.05.2013, Italia, Milano, magazinul de bijuterii ” Frank Muller”: 7 bărbați mascați și înarmați cu baroase au distrus nouă vitrine și au furat bijuterii în valoare de 800.000 euro. În timpul jafului, unul din autori a rămas în afara magazinului și a aruncat o sticlă incendiară, pentru a asigura scăparea grupului.
- 1.12.2014, Italia, Milano, magazinul ”Orologeria Pisa”: au fost sustrase 55 de ceasuri de lux, în valoare de 822.468 euro, iar în urma acestui jaf autoritățile l-au arestat doar pe Mocanu Mădălin Daniel. Prejudiciul a rămas nerecuperat.
- 4.10.2013, Franța, Paris, magazinul de bijuterii ”Vacheron Constantin”: furt de ceasuri, în valoare de 1.500.000 euro, prejudiciu nerecuperat. Autoritățile franceze au arestat 5 indivizi, dar alți 5 au scăpat.
- 27.12.2013, Franța, Strasbourg, magazinul de bijuterii ”Jacquot”, situat în centrul orașului: au fost furate 37 de ceasuri mărcile Rolex, Breitling și Jaeger Le Coultre, prejudiciul fiind recuperat integral, după ce doi dintre autori au fost prinși în Austria, cu prada asupra lor.
- 12.02.2014, Munchen, Germania, magazinul de bijuterii ”Chopard”: au fost prinși în flagrant 4 bărbați, după ce-au pătruns prin efracție și au furat 71 de ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de 818.690 euro.
- 8.05.2012, Rotterdam, Olanda, magazinul de bijuterii ”Gotu Milobi”: jaf în urma căruia au fost arestați doi dintre membrii grupării.
În ciuda antrenamentelor, membrii Academiei lui Țâță au avut și câteva eșecuri. Unele de-a dreptul hilare. În timpul atacului la un magazin din Londra, de exemplu, s-au speriat de sirena unei mașini de pompieri și au fugit, iar la un magazin de bijuterii din Florența au fost prinși în flagrant. În timpul unui alt atac, în Austria, 5 dintre autori au fost prinși în magazin, iar la Bruxelles, pe 17 februarie 2014, alți 8 membri ai grupării au fost arestați.
Cel mai important din jafurile reușite pe moment, dar soldat ulterior cu prinderea autorilor și recuperarea prejudiciului, a fost comis în noaptea de 11 spre 12 aprilie 2012, la Essex, Marea Britanie, unde, din magazinul ”Ernest Jones”, au fost furate ceasuri și bijuterii din aur în valoare totală de 1.200.000 de lire sterline. Opt autori au fost arestați, iar bunurile furate au fost recuperate, paguba (de 20.000 de lire) constând doar în distrugerile provocate la centrul comercial.
Cristina MIRCEA