Comunicat de presă: Pe cine reprezintă de fapt PSD la nivelul județului Neamț?
În ultima perioadă, angajamentele serioase pe care PNL Piatra Neamț le-a asumat față de locuitorii acestui oraș, printr-un proiect pe termen mediu și lung, fezabil, al cărui beneficiar este cetățeanul, cât și responsabilitatea cu care s-a decis preluarea administrației acestui oraș reprezintă viziunea noastră pentru dezvoltare. Politica în administrația publică locală nu se face prin calcule de schimbare a majorității, prin recrutări de conjunctură și trădări, pe care de altfel aceiași social – democrați le critică, ci prin politici publice concrete pentru locuitorii acestui oraș, iar „Piatra Neamț – capitala liberala” reprezintă doar un prim pas în acest sens. Obiectivele pe care le avem combat amenințările social-democraților nemțeni, al căror unic scop este manipularea consilierilor locali independenți pentru a prelua Primăria Piatra Neamț.
Fiecare nemțean va realiza în următoarea perioadă că lupta împotriva PSD Neamț pe care noi am dus-o a fost pentru nemțeni, motiv pentru care noua conducere a explicat suficient de clar că administrația locală este pe primul loc și nu politica. Sprijinul pe care PNL Piatra Neamț l-a acordat în contextul ultimelor schimbări demonstrează încă o dată abordarea pragmatică și în interesul public, pentru funcționarea unei administrații dedicate locuitorilor orașului, caracterizată de competențe și performanță.
Viziunea noastră pentru nemțeni este aceea de stabilitate și rezultate vizibile pentru viitorul acestui oraș. Mesajul nostru pentru PSD Neamț este acela de a înceta cu atacurile populiste și de a permite primarului, viceprimarilor, consilierilor locali să se concentreze asupra proiectelor orasului. Pietrenii au nevoie de profesionalism în administrația publică locală, iar actuala conducere poate asigura acest lucru. Nu ne interesează jocurile politicianiste și, pe această cale, le recomand social-democraților să renunțe la amenințările la adresa pietrenilor. A venit timpul ca această Primărie să progreseze și să își desfășoare activitatea într-o logică normală.
Orașul nostru are nevoie de fapte concrete din partea aleșilor locali, a politicienilor și nu de războaie, alimentate de PSD. Noi suntem cei care ne dorim ca Piatra Neamț să evolueze, singurul lucru pecare PSD l-a făcut până acum a fost să manipuleze și, mai mult decât atât, să se reducă la un limbaj agresiv, care nu se pretează la decența politicii pe care PNL o promovează pentru Piatra Neamț.
Radu Surugiu, președinte PNL Piatra Neamț
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Iași. 98 de elemente de muniție neexplodate, descoperite la Bogonos- Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare
- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână




